monitorulcj.ro Menu

Viata in Adevar, in Hristos

Mereu când e vorba de Dumnezeu Însusi, apelul cel mai des se face - poate si influentati de-o anumita filosofie a vietii, patrunsa la noi dinspre Occident - la atributul Lui de bun, numindu-L „Bunul Dumnezeu“. Si se-ascund în spatele bunatatii acesteia multe din patimi si pacate, caci, nu-i asa, cea mai mare calitate a unui Dumnezeu Bun este iertarea, indiferent de circumstantele pacatului, spun ei. Si de-aceea, mereu accentuând pe „Dumnezeul cel Bun“ sau „Bunul Dumnezeu“ (la noi, la români, a capatat un nume chiar mai intim, „Dumnezeu Dragutul“) se lasa prinsi în plasa perfidiei diavolesti oameni de calitate, de credinta si sinceritate de nepus la îndoiala, dar insuficienta mântuirii.     Adaptarea metodelorCa sinceritatea-i o virtute buna, e-adevarat. Dar tot adevarat este si ca-i insuficienta în mântuire, când nu-i dublata, triplata, înmiita de adânca smerenie si de darul discernerii. Daca este sa luam un exemplu, este usor sa întelegem. De pilda, unul care are un pistol în mâna, trage catre un altul, ucigându-l. Si, oricât l-ar tortura cei care ancheteaza cazul, acela va spune - sincer - ca nu stia ca pistolul are glont pe teava. Sincer, dar ucigator!Se întâmpla, uneori, ca sub intentia, sincera, de a educa în mod crestin pe câte un tânar - uneori chiar pe noi însine - acceptam mijloace de apropiere de Dumnezeu care ne par a fi foarte bune în raport cu tinerii. Ei, care trebuie întelesi, tratati cu atentie deosebita, mai lasând noi, mai lasând ei... ca-ntr-un soi de „negot“ pedagogic, riscant de altfel. Încercarile de „solutionare“ pe care, cu minte umana, le aplicam, de cele mai multe ori crizelor tineresti, poarta în ele si scaderea umana pe care o presupune o solutie data pe orizontala.    Vrednici si nevrednici Daca orbul pe orb nu poate calauzi, cum, dar, pot fi calauze ascultarii cei iesiti din ascultare, calauze cunoasterii lui Dumnezeu cei care nu vad dincolo de vârful interesului personal? Exista, dar, un anumit punct de la care acceptarea de „bun“ a unui om doar pentru ca are câte ceva din ce se cere pentru a fi bun, devine un pericol pentru însasi icoana bunatatii. A cocolosi teribilisme tineresti si cereri care se încadreaza în moda de care au nevoie tinerii pentru a li se parea Biserica demna de cercetat nu are nimic în comun cu rigoarea pe care marturia crestina o cere. Nici Mântuitorul, nici Ucenicii Sai si nici ceilalti de dupa ei - pâna la noi - n-au admirat si trait crestinismul pentru lucrurile pe care Biserica le facea pe placul lor. Un tânar nesedus în Biserica de Însusi Hristos, oricât îl vom aduce pe Cale prin mijloacele externe ale misiunii, poarta în el si samânta parasirii, abandonului paradisului pamântesc, care este Biserica.     Nevoia de fermitateSfântul Ignatie Brancianinov spunea: „Noi credem si învatam astfel de la Sfintii Parinti ca daca Însusi Domnul nu va da cuiva sa înteleaga calea ascultarii, acela de la oameni nimica nu va primi, ca, si daca va fi povatuit de Sfintii Apostoli, pâna si asupra lor ar arunca cu pietre...“      Cine cauta duhovnici doar dezlegatori de pacate, nu izvoare vii de povatuire, cine cauta slujbe pururea doar pe placul superficialitatii lor, nu pe acela al profunzimii ceresti, cine cauta mereu sa-i desfiinteze pe altii (uneori, chiar cu Cuvântul lui Dumnezeu) de dragul unor polite de platit propriilor pacate, se-arunca singur în scoala cocoloselii. Alta decât a Duhului Sfânt, care cere suavitate, dar si fermitate. Si, mai ales, viata în Adevar, în Hristos.

comments powered by Disqus