monitorulcj.ro Menu

Gunoaiele Clujului, puse pe harta

In judetul Cluj se va da startul la actiunea de cartare in cadrul programului „Let's Do It Romania“ in data de 7 august, urmind ca aceasta sa se realizeze pina in ziua de 21 august.      Potrivit echipei „Let's Do It Romania“, etapa de cartare este foarte importanta pentru pregatirea curateniei generale la nivel national, actiune ce va avea loc in data de 25 septembrie. „In urma acestei cartari se va realiza o harta digitala a deseurilor din judet, pe baza careia voluntarii se vor deplasa la zonele care urmeaza a fi curatate. De asemenea, cartarea va oferi echipei de cartare informatii despre localizarea, dimensiunea si structura mormanelor astfel incit sa asigure o organizare cit mai eficienta a zilei de curatenie“, au explicat reprezentantii „Let's Do It Romania“ prin intermediul unui comunicat de presa.     Voluntari, pozati deseurile!La actiunea de cartare, care se va desfasura in perioada 7-21 august, sint asteptati peste 100 de voluntari, impartiti in aproximativ 40 de echipe dotate cu GPS si aparate foto. In judetul Cluj, o astfel de cartare a mai avut loc si in luna aprilie, pe baza careia s-a realizat curatenia-pilot din 22 mai. Acum este nevoie, insa, de o noua etapa de cartare, avind in vedere faptul ca trebuie obtinute date actuale cit mai exacte.      „Cartarea se va face pe zone administrativ-teritoriale cu sprijinul autoritatilor publice locale si al cetatenilor. Clujenii care doresc sa ni se alature pentru realizarea cartarii se pot inscrie pe site-ul http://www.letsdoitromania.ro/cartarea/“, au mai transmis cei de la „Let's Do It Romania“.      Obiectivul cartarii in fiecare judet din tara este identificarea tuturor mormanelor de gunoi din Romania si crearea unei „harti a deseurilor“ la nivel national. Potrivit organizatorilor, cartarea deseurilor „are o importanta capitala intrucit constituie baza efortului logistic ce va asigura cadrul pentru curatarea respectivelor puncte. De asemenea, aceasta activitate, prin care se pun deseurile pe harta, permite vizualizarea adevaratei dimensiuni a problemei cu care ne confruntam cu totii“.

comments powered by Disqus