monitorulcj.ro Menu

Poloistii merg la mondiale

Poloistii romani au batut la Cupa Mondiala de la Oradea echipa Australiei, scor 9-5.     Romania a avut un debut excelent de partida si a preluat conducerea inca de la inceputul meciului. Apararea a fost punctul forte al nationalei noastre. Australienii au ripostat de-a lungul reprizei a treia, dar la ultima pauza scorul era in continuare favorabil Romaniei, 6-4.     Partida s-a incheiat cu scorul de 9-5 in favoarea tricolorilor, care au obtinut astfel calificarea la Campionatul Mondial din China, din 2011. Marcatorii echipei Romaniei, care este antrenata de Istvan Kovacs, au fost: Iosep – 3 goluri, Goanta – 2, Negrean – 1, Diaconu – 1, Busila – 1, Georgescu – 1.     „Le multumesc baietilor ca au luptat pentru Romania, dar si pentru un frumos cadou de ziua mea. Sper ca va fi bine la Mondiale. Nu am avut vreun gind ca nu ne vom califica, dar jocul e joc, se poate intimpla orice. Echipa a jucat foarte bine si sper sa trecem cu bine si de grupa grea de la Europene si sa intram in primii opt“, a declarat la TVR, dupa meci, Anatolie Grintescu, presedintele Federatiei Romane de polo.    Calificare aproape la limitaRomania a intilnit in grupele Cupei Mondiale Iranul, Australia si Spania. Tricolorii au cistigat meciurile cu Iran si Australia (26-1 si 11-9), dar au pierdut in fata ibericilor. In sferturi, elevii lui Istvan Kovacs au fost invinsi de SUA, cu 12-14. In meciurile pentru locurile 5-8, tricolorii au invins din nou Iranul si Australia, cu 26-4, respectiv 9-5.     Semifinalistele Cupei Mondiale, SUA, Spania, Croatia si Serbia, au obtinut deja calificarea directa la Campionatul Mondial de anul viitor, care va avea loc la Shangai . Datorita faptului ca Serbia este calificata la CM in calitate de cistigatoare a Ligii Mondiale, la competitia de anul viitor va participa si echipa clasata pe locul cinci la Cupa Mondiala de la Oradea, adica Romania.

comments powered by Disqus