monitorulcj.ro Menu

Dieta clujenilor miroase a stricat

Activitatea a 13 pizzerii din oras a fost ieri perturbata, dupa ce inspectorii de la Protectia Consumatorului au descoperit pe meniu "pizza expirata"Produsele aparatelor de cafea, ale pizzeriilor si marfa livrata de firmele de catering au intrat in atentia inspectorilor de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, in urma unor plingeri facute de clujeni care spun ca s-au imbolnavit din cauza lor.     In timpul controalelor care au avut in centrul atentiei aparatele prin care se comercializeaza lapte, cafea si ceai, au fost verificati 16 operatori economici, iar principalele nereguli descoperite s-au referit la lipsa autorizarii de catre institutiile abilitate a mijlocului de transport folosit la transportul laptelui catre punctul de comercializare, dar si la lipsa de informare a clientilor cu privire la caracteristicile produselor, respectiv la denumire si, in anumite cazuri, la cantitati. De asemenea, inspectorii au descoperit ca o parte din produse nu aveau pretul mentionat corect. Pentru abaterile semnalate au fost dispuse 15 sanctiuni contraventionale, din care 11 amenzi in valoare de 10.000 de lei si 4 avertismente, si au fost opriti de la comercializare 10 litri de lapte crud, in valoare de 30 de lei.     „Vom fi cu ochii pe aceste unitati. Ele se afla in locuri publice, in praf, cam peste tot“, a precizat comisarul-sef adjunct al CJPC Cluj, Mircea Radu. Controalele au fost initiate in urma unei sesizari facute de un clujean care a afirmat ca, dupa ce a baut o cafea de la unul dintre aparatele de acest tip, a facut o indigestie puternica, ce s-a finalizat cu complicatii.    Pizza cu surprize si amenziO alta actiune tematica desfasurata de comisarii clujeni a avut ca tema verificarea calitatii produselor folosite in pizzerii, respectiv conditiile de depozitare si etichetare ale acestora. Astfel, 18 pizzerii din Cluj au fost controlate in perioada mai-iunie, iar in 15 dintre acestea au fost descoperite nereguli. „Asa cum ne asteptam, am descoperit anumite cazuri in care, pentru prepararea pizzei, erau folosite materii prime cu termenul de valabilitate expirat. Ca urmare, au fost retrase de pe piata 10 kilograme de alimente in valoare de 205 lei si a fost aplicata o amenda de 2.000 de lei“, a afirmat Mircea Radu.      „Am avut cazuri in care localul era frumos, elegant, dar in bucatarie erau probleme serioase. Am fost intr-un asemenea loc unde, in colturi, in bucatarie, am descoperit vesela murdara, lasata asa pentru mai mult timp, desi, cel putin teoretic, aveau toate documentele necesare pentru igienizare si incheiasera un contract cu o firma de curatenie“, a explicat comisarul sef-adjunct al CJPC. Pentru deficientele constatate au fost aplicate 7 amenzi in valoare de 11.000 de lei si 8 avertismente. Au fost oprite de la vinzare si retrase 15,8 kilograme de materii prime, in valoare de 320 de lei, iar in cazul a 13 pizerii s-a decis oprirea temporara a prestarii serviciilor.   Printre acestea s-a numarat si terasa Taverna de pe strada Clinicilor, care pentru citeva ore a ramas inchisa din cauza unor probleme gasite in bucataria localului.    Catering cu mincare stricataDaca clujenii care au decis sa manince in restaurantele din oras nu au fost prea norocosi si s-au ales cu intoxicatii, nici cei care au ramas acasa si au comandat mincare „de-a gata“ nu au fost ocoliti de ghinion. Unul dintre acestia a facut o indigestie destul de grava in urma consumului de produse primite printr-o firma de catering si a reclamat incidentul la CJPC Cluj, care a initiat o serie de controale si in acest sector. Astfel, comisarii au descoperit ca unele dintre alimentele folosite aveau termenul de valabilitate depasit, uneori chiar si cu 7 zile, iar preturile nu erau afisate corect. Astfel, au fost oprite de la comercializare circa 10,5 kilograme de alimente, in valoare de 311 lei, si s-a dispus oprirea temporara de la comercializare a 54,72 de kilograme de produse, in valoare de aproape 1.500 de lei. Au fost aplicate 9 sanctiuni contraventionale, dintre care 7 amenzi in valoare de 8.300 de lei si 2 avertismente.

comments powered by Disqus