monitorulcj.ro Menu

Clujenii, chemati la pedalat: bike-sharing gratuit acum si la Cluj

Foto Radu PadureanViceprimarul Laszlo Attila si directorul de programe al Asociatiei Green Revolution, Corneliu Belciug, au fost printre primii care au "dat o tura" cu bicicleteleProiectul „I love velo“ este implementat de Asociatia Green Revolution, in colaborare cu Primaria Cluj-Napoca si sponzorizat de Raiffeisen Bank.      „Noi am sprijinit acest proiect doar cu spatiul, dar orice astfel de proiect este laudabil si merita aprecierile noastre. Initiativa are drept scop promovarea miscarii si accesul gratuit la biciclete“, a declarat viceprimarul Laszlo Attila la inaugurarea proiectului. De altfel, viceprimarul a declarat ca merge pe bicicleta ori de cite ori are ocazia, motiv pentru care nu a ezitat nici ieri sa se numere printre primii beneficiari ai proiectului de bike-sharing.    Furtul bicicletelor, „intr-o limita a normalitatii“„Proiectul a inceput in Bucuresti, unde avem deja patru centre, iar saptamina aceasta am inceput extinderea la nivel national, in Tirgu Mures, iar acum la Cluj. In doua zile sintem la Iasi, iar peste patru zile o sa ajungem la Constanta. Proiectul functioneaza in sistem bike-sharing gratuit, ceea ce inseamna ca omul vine cu buletinul, completeaza un formular si ia bicicleta timp de doua ore. Proiectul va tine anul acesta pina in data de 31 octombrie sau cit ne va permite vremea, urmind ca anul viitor sa reluam proiectul la 1 aprilie si sa-l tinem toata vara si o parte din toamna“, a declarat directorul de programe al Asociatiei Green Revolution, Corneliu Belciug. El a mai explicat ca pina acum a constatat ca, in general, romanii se afla undeva intr-o „limita a normalitatii“ in ceea ce priveste furtul sau distrugerea bicicletelor inchiriate. „Acum avem 150 de biciclete si speram ca la finalul proiectului sa fie tot 150. Sint biciclete care au rapit inimile unor utilizatori pentru totdeauna, sint si biciclete care s-au intors cu defectiuni. Au fost si citeva incidente, respectiv oameni care nu inteleg de ce e bine sa mearga cu bicicleta pe sosea, si nu prin noroi. Sintem deja in al doilea an de activitate cu bicicletele si sintem perfect pregatiti pentru orice fel de situatie“, a mai aratat Belciug.    Buletinul doar se pozeaza, nu se retineInitial, proiectul prevedea ca bicicletele pot fi inchiriate zilnic de catre persoanele de peste 14 ani, intre orele 10-22, pe baza buletinului de identitate, care urma sa fie retinut la centrul de bike-sharing. Initiatorii „I love velo“ au renuntat, insa, la retinerea buletinului dupa ce, sustin acestia, cineva a depus o plingere la Politie in acest sens. „Am gasit o solutie pentru ca toata lumea sa fie multumita si sa nu existe probleme la inchirierea bicicletelor la Cluj. Prin urmare, avind in vedere ca in lege se stipuleaza ca doar retinerea actului de identitate este ilegala, clujenii pot sa-si lase la centrul de bike-sharing pasaportul sau carnetul de conducere. Cei care nu detin asa ceva vor completa formularul de inchiriere, angajatii nosri vor verifica corectitudinea datelor completate si apoi vor face o poza actului de identitate, fara a-l retine. In acest fel, speram sa fie totul in regula. Din cite stim noi, a fost depusa o plingere la Politie cu privire la retinerea buletinului, probabil de niste persoane rau intentionate care nu doresc ca proiectul sa aiba succes la Cluj“, a declarat pentru monitorul Corneliu Belciug. Potrivit purtatoarei de cuvint a Politiei clujene, Gina Pop, reglementarile legale in vigoare stipuleaza ca „este interzisa darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garantie pentru prestarea unor servicii sau pentru incredintarea unor bunuri sau valori“.

comments powered by Disqus