monitorulcj.ro Menu

Conditiile agrometeorologice in intervalul 7-20 iulie

Regimul termic mediu diurn al aerului se va încadra între 18° C si 28° C, abaterile termice pozitive fiind de 1° C pîna la 5° C.     Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin ploi locale cu caracter de aversa, însotite de descarcari electrice si intensificari temporare ale vîntului, în cea mai mare parte a tarii. Per ansamblu, precipitatiile vor putea înregistra valori normale în nordul si centrul tarii, iar în restul zonelor, cantitatile de apa pot prezenta o tendinta spre deficit.     În cultura neirigata de porumb, rezerva de umiditate accesibila plantelor, pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite optime, apropiate de optim si satisfacatoare în cea mai mare parte a tarii.      Ca urmare, procesele de crestere si dezvoltare ale culturilor prasitoare si cele de maturare a bobului la cerealierele de toamna se vor desfasura în general normal, îndeosebi pe terenurile cu o buna aprovizionare cu apa a solului.     Datorita temperaturilor ridicate din aer, se va înregistra în continuare fenomenul de ofilire si rasucire a frunzelor în orele de amiaza la prasitoare, plantele prezentînd aparat foliar îngalbenit si uscat partial, precum si stiuleti subdimensionati la porumb, seminte seci si capitule cu diametrul redus la floarea-soarelui, în special pe suprafetele afectate de seceta.

comments powered by Disqus