monitorulcj.ro Menu

Cetatea va avea hotel medieval

 Asadar, in viitor, turistii care vor vizita municipiul nostru, vor avea la dispozitie, pe linga deja renumitul “Traseu al Celor Trei Fortificatii”, “Clubul Restauratorilor” si “Camarile Cetatii“, un hotel care se va integra in peisaj. Administratia locala spera ca acest pas sa “inchida cercul” in ceea ce priveste zona vizata, astfel incit toate nevoile unui turist sa poata fi satifacute pe deplin. Mai multi baniInitial, contractul dintre cele doua parti cuprindea doar o parte a spatiului, intrucit administratia judeteana intentiona sa preia celelalte suprafete pentru o schimbare de sediu. Cum aceasta varianta nu mai este de actualitate, Consiliul Local a fost de acord cu trecerea tuturor spatiilor in administrarea societatii Corint. De aici nu a fost decit un pas pina la completarea contractului, care se refera acum la toata zona. Bineinteles ca asta a insemnat si modificarea clauzelor financiare, astfel ca, acum, societatea plateste tot 10% din profit, dar nu mai putin de 800 de euro pe luna. Suma initiala prevazuta era de doar 200 de euro, insa alesii locali au incercat sa evite situatia in care agentul economic ar dori sa investeasca intreg profitul, iar administratia locala nu ar mai primi nimic. Stadiu Tot referitor la cetatea istorica, alesii au dorit sa afle in ce stadiu se afla celelalte colaborari pe care administratia le are cu diferite firme pentru reabilitarea locatiilor. In acest sens, a fost desemnata o comisie, formata din viceprimarul Paul Voicu, consilierii Vasile Cornea si Horia Bardas si seful serviciului de administrare a patrimoniului, Doru Inurean. Cei patru au intocmit o situatie si au prezentat-o colegilor in cadrul ultimei sedinte a Consiliului Local Alba Iulia. Pina acum, o singura societate care trebuia sa amenajeze Ravelinul Sfinta Elisabeta, este cu lucrarile in stadiul initial, adica neincepute. In restul cazurilor, agentii economici au fost mai grabiti si, desi au termene de executie in anii urmatori, se afla in stadii avansate. In urma acestei informari, alesii au mai primit un motiv de a spera ca cetatea de tip Vauban va reveni in scurt timp la viata.

comments powered by Disqus