monitorulcj.ro Menu

Cuviint la Iintiimpinarea Domnului si despre jertfa Prea Curatei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu

Dupa Nasterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile si împlinindu-se vremea curatiei celei legiuite, Preacurata si Preabinecuvîntata Fecioara Maica plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, si venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers sa împlineasca Legea Domnului si sa se curateasca dupa nastere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu si prin rugaciunea preotului. Apoi sa puna înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi nascut si sa-L rascumpere cu pretul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de catre Domnul, în Legea Veche si cum se scrie despre aceea în legea curatirii, si anume: “Femeia care va zamisli si va naste parte barbateasca, necurata va fi sapte zile si în ziua a opta sa se taie pruncul împrejur, iar ea va sedea treizeci si trei de zile sub acoperamîntul necuratiei sale; de tot lucrul sfînt sa nu se atinga si în biserica sa nu intre, pîna ce se vor sfîrsi cele patruzeci de zile ale curatiei ei. si cînd se vor împlini zilele curatirii, sa aduca un miel de un an, fara de prihana, spre arderea cea de tot si un pui de porumbel sau de turturea, pentru pacat; iar de nu va fi bogata ca sa aduca miel, atunci sa aduca doua turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot si altul pentru pacat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul si se va curati”.  Despre punerea înaintea Domnului a celui dintîi nascut, astfel este scris: “Sfinteste-Mi pe tot cel dintîi nascut (parte barbateasca) care deschide pîntecele”. si iarasi: “Pe cel întîi nascut al fiilor tai sa Mi-l dai Mie”. Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, înca din Egipt, cînd s-au crutat cei întîi nascuti ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întîi nascuti în biserica, dîndu-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilita prin lege. Si iarasi de la Dumnezeu îi rascumpara pe aceia cu pret, care se numea argintul rascumpararii, si acela se da levitilor care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Pretul hotarît al rascumpararii era cinci sicli, iar fiecare siclu sfînt pretuia cam vreo trei lei. Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserica, cu Datatorul Legii. A venit sa se curateasca desi nu-i trebuia curatire, fiind neîntinata si Preacurata. Pentru ca aceea care a zamislit fara barbat si a nascut fara dureri si fara vatamarea curatiei sale celei fecioresti, aceea n-a avut nici un fel de necuratie obisnuita femeilor celor ce nasc. Pentru ca ceea ce a nascut pe Izvorul curatiei, cum putea sa se afle sub necuratie? Din ea S-a nascut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatama, nici se întineaza dupa înflorirea rodului sau. Nevatamata si curata a ramas Fecioara dupa nasterea lui Hristos, adica a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticla sau prin cristal. Precum nu se sfarma nici întineaza raza care trece prin sticla si prin cristal, ci mai curat îl straluceste, tot asa si Soarele dreptatii, Hristos, n-a vatamat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obisnuite femeilor n-a întinat usa nasterii celei firesti, cea cu curatia pecetluita si cu fecioria pazita, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curatia ei, sfintind-o prin trecerea Sa si luminînd-o cu dumnezeiasca lumina a harului. Nu era nevoie de curatire a aceleia care a nascut fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ea, ca sa nu se arate potrivnica Legii, ci mai ales sa fie ascultatoare, a venit sa se curateasca, ea cea cu totul curata si fara prihana. Pe lînga aceasta fiind si smerita, nu se mîndrea întru curatia Sa, ci, ca si cum ar fi fost necurata, a venit înaintea usii bisericii Domnului, ca sa stea si sa ceara curatenie, neîngretosîndu-se de cei necurati si pacatosi. Apoi a adus jertfa, nu ca cei bogati, care aduceau un miel de un an fara prihana, ci ca acei saraci, care aduceau doua turturele sau doi porumbei, aratînd în toate smerenie si iubind saracia, iar de mîndria bogatilor fugind. Din aurul cel adus de împarati putin a luat si acela l-a împartit la saraci si la scapatati, pastrînd foarte putin pe calea spre Egipt. Deci, cumparînd pasarile cele zise dupa Lege, le-a adus jertfa si cu acelea a adus si pe Pruncul sau cel întîi nascut, cum se spune: “Au adus parintii pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca sa-L puna înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, ca toata partea barbateasca, ce deschide pîntecele, sfînt Domnului se va chema. Deci, tiindu-L în mîinile Sale, si-a plecat genunchii si cu cinste-L înalta lui Dumnezeu, zicînd: “Iata, o! Preavesnice Parinte, Acesta este Fiul Tau, pe Care L-ai trimis ca sa se întrupeze din mine, pentru mîntuirea neamului omenesc. Iata, pe Care Tu L-ai nascut mai înainte de veci, fara maica; iar eu, prin a Ta bunavoire, în anii cei mai de pe urma, L-am nascut fara de barbat. Iata rodul pîntecelui meu cel întîi nascut, Care prin Duhul Tau cel Sfînt în mine S-a zamislit si negrait din mine a iesit, precum Tu Însuti stii. Iata Fiul meu întîi nascut - si Care este al Tau mai întîi - cu Tine de o fiinta si fara de început, pentru ca de la Tine S-a pogorît, nedepartîndu-Se însa de dumnezeirea Ta. Primeste pe Cel întîi nascut, cu Care ai facut toate. Primeste pe cuvîntul Tau cel din mine întrupat, prin Care ai întarit cerurile, ai întemeiat pamîntul si ai adunat apele. Primeste pe Fiul Tau cel din mine, pe Care Îl aduc tie, ca pentru El si pentru Mine sa rînduiesti precum Îti este placut si pentru ca cu trupul si cu sîngele Acestuia, cel din mine luat, sa se rascumpere neamul omenesc”. Unele ca acestea zicînd, a pus pe iubitul ei Fiu în mîinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mîinile lui Dumnezeu. si, dupa Legea dumnezeiasca L-a rascumparat pe El, cu pretul cel hotarît, adica cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci rani mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toata lumea s-a rascumparat de blestemul Legii si de robia vrajmasului. Se mai povesteste înca, de Sfintii Parinti, ca Sfîntul prooroc Zaharia, tatal Mergatorului înainte, a asezat pe Preacurata Fecioara, care a intrat cu Pruncul pentru curatire în biserica, nu în locul celor ce se curatau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau barbati nu se cadea sa stea. Vazînd carturarii si fariseii aceasta, au început a cîrti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredintîndu-i ca acea maica si dupa nastere e fecioara curata. Iar ei necrezînd, sfîntul le spunea ca firea omeneasca, cu toata faptura, este slujitoare Ziditorului sau, si în mîinile Lui cele atotputernice este, ca dupa a sa voie sa rînduiasca toate, adica sa faca astfel ca fecioara sa nasca si dupa nastere sa ramîie iarasi fecioara. “Deci pentru aceasta nu am deosebit pe aceasta Maica de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioara cu adevarat”. În aceeasi vreme cînd parintii au suit pe pruncul Iisus, ca sa faca dupa obiceiul legii pentru dînsul, în biserica a venit, purtîndu-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, batrînul, om drept si credincios, asteptînd mîngîierea lui Israil, care era sa fie prin venirea lui Mesia, pentru ca stia ca acum se apropie Mesia cel asteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, dupa proorocia stramosului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: “Nu va lipsi domn din Iuda, pîna ce va veni asteptarea neamurilor, Hristos Domnul”. Asemenea si cele saptezeci de saptamîni de cîte sapte ani ale lui Daniil, acum se sfîrsisera, dupa care se socotise ca va fi venirea lui Mesia. Pe lînga aceasta, lui Simeon era fagaduit de la Duhul Sfînt sa nu vada moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul. Acela, privind spre Fecioara cea Preacurata si spre Pruncul cel tinut de ea, a vazut darul lui Dumnezeu, înconjurînd pe Maica si Pruncul ei si cunoscînd, cu duhul, ca Acela este Mesia cel asteptat, s-a apropiat cu sîrguinta si, primind în mîini cu bucurie negraita si cu frica cucernica, cel albit ca o lebada de caruntete a dat mare multumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrsitului sau, cu veselie cîntînd si zicînd: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapîne, dupa Cuvîntul Tau, în pace. Eu n-am avut liniste în gîndurile mele, în toate zilele asteptîndu-Te si în toate zilele îngrijindu-ma, cînd vei veni. Acum, vazîndu-Te, pace am cîstigat si de grija scapînd, ma duc din cele de aici, veste de bucurie ducînd parintilor mei pentru ca voi spune despre venirea Ta în lume, stramosului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia si celorlalti sfinti parinti si prooroci. Apoi voi umple de negraita bucurie pe cei ce sînt mîhniti acum si catre care degraba ma slobozeste, ca degraba si ei, lepadînd mîhnirea, sa se veseleasca de Tine, izbavitorul lor. Slobozeste-ma pe mine, robul Tau, ca sa ma odihnesc, dupa ostenelile cele de multi ani, în sînul lui Avraam; caci acum au vazut ochii mei mîntuirea Ta cea pregatita tuturor popoarelor. Ochii mei au vazut lumina cea pregatita pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeiesti cele nestiute, lumina care ai rasarit spre slava poporului Tau Israil, si pe care, prin proorocul Isaia, ai fagaduit-o, zicînd: “Am dat în Sion mîntuire lui Israil, spre preamarire”. Auzind Iosif si Preacurata Fecioara unele ca acestea despre Prunc, de la sfîntul si dreptul batrîn, se mirau de cele graite pentru El, pentru ca vedeau pe Simeon graind catre Prunc ca spre un om batrîn. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vietii si a mortii si Care putea sa-l slobozeasca îndata pe batrîn spre alta viata sau sa-l tie înca în cea de aici. Deci, i-a binecuvîntat Simeon, laudînd si marind pe Maica cea Preanevinovata, care a nascut pe Omul Dumnezeu si, fericind pe Sfîntul Iosif, parutul tata, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis catre Maria, Maica Lui, iar nu catre Iosif, pentru ca vedea cu proorocesti ochi pe Maica cea fara de barbat: “Iata, Acesta este spre caderea si scularea multora în Israil”, adica spre caderea celor care nu vor voi sa creada cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfînta Lui propovaduire; spre caderea carturarilor si a fariseilor, pe care i-a orbit rautatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli si nestiutori. Pentru ca va alege pe cei neîntelepti, ca sa rusineze pe cei întelepti ai veacului acestuia. Apoi va fi spre caderea sinagogii evreesti a Legii celei Vechi si spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou si spre semnul Caruia se va zice împotriva. Caci multa graire împotriva va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice ca este bun, iar altii nu, ci ca înseala poporul. Si-L va pune pe El, dupa cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o tinta spre sagetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii si ranindu-L cu piroanele ca cu sagetile si cu sulita. În acea vreme, tie, o! Maica fara de barbat, prin suflet îti va trece sabia si vei suferi dureri în inima, cînd vei vedea pe Fiul tau pironit pe cruce, pe care l-ai nascut în lumea aceasta fara de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri si cu mare tînguire”. Atunci era acolo si Ana proorocita, fiica lui Fanuil, din semintia lui Aser, care îmbatrînise în vaduvie foarte mult, ca la optzeci si patru de ani si care numai sapte ani vietuise cu barbatul sau din fecioria ei. Ramînînd vaduva, tot restul vietii ei l-a petrecut cu dumnezeiasca placere, nedepartîndu-se de biserica, ci cu postul si cu rugaciunile slujind lui Dumnezeu ziua si noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce asteptau izbavirea în Ierusalim (Luca 2,36-38). Auzind si vazînd aceasta, fariseii si carturarii cîrteau în inimile lor, mîniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui calcator de lege, caci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curatire. Iar asupra lui Simeon si a Anei se mîniau, caci au dat aceste marturii despre Prunc. Si nu le-au tacut acestea, nici chiar în fata lui Irod împaratul, ci le-au spus pe toate cele facute si graite în biserica. Pentru aceasta, îndata a fost cautat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru ca, prin dumnezeiasca porunca data prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt. Atunci Sfîntul Iosif cu Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, sfîrsind în biserica toate, dupa Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul crestea si se întarea cu duhul, umplîndu-se de întelepciune si harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40). Praznuirea Întîmpinarii Domnului s-a asezat în vremea împaratiei lui Iustinian, caci mai înainte de aceea, desi se facea în Biserica pomenire despre Întîmpinarea Domnului, nu era praznuita ca sarbatoare. Iustinian, dreptcredinciosul împarat, a poruncit sa se cinsteasca ca un praznic dumnezeiesc al Nascatoarei de Dumnezeu, precum sînt si alte praznice mari. Si aceasta, pentru aceste pricini: Pe vremea împaratiei lui a fost molima mare de moarte în Bizant si în partile de primprejur, trei luni, începînd din zilele cele de pe urma ale lui Octombrie, murind la început cîte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi cîte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogati si cinstiti erau neîngropate, pentru ca murind slugile si robii tuturor nu avea cine sa îngroape pe stapînii lor. Iar în Antiohia era îndoita pedeapsa lui Dumnezeu, caci la rana cea de moarte s-a adaugat, pentru pacatele omenesti, si un înfricosat cutremur de pamînt, încît toate casele cele mari, zidirile cele înalte si bisericile au cazut si multime de popor cazînd sub ziduri a pierit. Între acestia era si Eufrasie, episcopul Antiohiei, caci, cazînd pe dînsul biserica, a murit. Înca si Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumatate din ea a fost înghitita de pamînt cu toti locuitorii ei. În acea înfricosata moarte si pierzare i s-a descoperit unuia, din cei placuti lui Dumnezeu, sa se praznuiasca Întîmpinarea Domnului si a Nascatoarei de Dumnezeu. Venind ziua Întîmpinarii Domnului, la februarie, în ziua a doua, cînd a început sa se praznuiasca cu priveghere de toata noaptea si cu iesire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desavîrsire si cutremurul pamîntului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu si cu rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, careia, împreuna cu Cel ce S-a nascut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, sa-i fie cinste, slava, închinaciune si multumire în veci. Amin.

comments powered by Disqus