monitorulcj.ro Menu

Paradoxul tineretii sau altfel despre razbunare

Intr-o carte pe care mi-a daruit-o, cu lacrimi si durere, Parintele Nicolae Grebenea - Amintiri din intuneric (Ed. Scara, 2000, colectia Documente) -, de nenumarate ori in analizele mai mult decat pertinente ce tintesc societatea romaneasca aruncata prada apocalipsului comunist, in gura oamenilor Securitatii este pusa afirmatia credibila si sigur exprimata: "Am terminat cu religia (crestinismul) in Romania! I-am castigat intai pe copii..." Si parintele Grebenea analizeaza, iarasi pertinent, conul de umbra in care Statul roman comunist (prin renumitul ministru de interne Teohari Georgescu) aruncase pregatirea crestina a tinerilor, mai cu seama a celor ortodocsi. Inexistenta pregatirii si catehizarii in domeniul credintei ortodoxe, ocuparea cu tot felul de actiuni „instructive“, umilirea publica a preotiei sau stupida apologetica de sorginte fals-stiintifica turnata in constiinta copiilor erau cu adevarat premise ale unei nenorociri care astazi, din timp in timp, rabufneste la „maturii“ populatiei romanesti.     In discutii libere sau „dirijate“, unele chiar televizate, epateaza tot mai des aceia a caror copilarie religioasa a fost strambata de acest inca nejudecat colos care a fost „invatamantul politic“, varful aisbergului invatamantului romanesc postbelic. Cu o bibliografie blocata in reviste ca Arici pogonici sau Cutezatorii, mereu citand din ateul si, fie vorba-ntre noi, prost pregatitul Victor Kernbach (fiecare pare "colosal" pe langa "piticul" de Mircea Eliade, in conceptia acestor "ziditori de stiinta noua") sau cine stie mai care scriitor la comanda de mituri ateizante sau, din contra, citand din reviste de a caror existenta stiu doar ei si, probabil, doi-trei extraterestri, autori ai revistei, cu o baiguitoare cultura in ceea ce priveste cunoasterea adevarurilor crestine. Fostii pionieri inunda mass-media in speranta ca vor da lovitura de gratie "retrogradului ortodoxism". Auzindu-le siguranta si analizandu-le tinuta intelectuala, ramai, uneori, uimit cum se poate ca astfel de oameni sa iasa pe piata de valori a informatiei centrale, ba, mai mult, uneori (vezi cazul Mironov) chiar sa ocupe scaune ministeriale. Entuziasmati de ei insisi, se aplauda intre ei si-si dau dreptate.     Recunosti ecoul muncii lor - sau al modului in care sunt ei "munciti" - si pe la cate un tanar sau la cate o tanara care se apropie de Biserica, de cele mai multe ori pentru Taina Sfintei Spovedanii dinaintea Tainei Cununiei, ca de un stup de "ipocrizie si incultura". Te uimeste nonsalanta prin care acestia spun ca, in fond, betia, curvia, hotia sunt modul de viata care le convine si-i aseaza, real sau inchipuit, in normalitatea anormala a vremii ce-o strabatem. Dar, mai apoi - vazandu-i intariti in credinta ca totusi Dumnezeu exista, ca preotul nu este simplu functionar spiritual (cum il tot "picteaza" marii realizatori de fresce sociale) - simti ca vorba vanturata de mega-parapsihologii amintiti nu prea a atins, ontologic, sufletul celor tineri.Si-ti aduci aminte ca pe cand cei ce socoteau ca au distrus credinta ucideau - ca niste necredinciosi ce erau - pe strada lui Decembrie 1989, tineri ingenuncheati care rosteau "Tatal nostru". De la ei vor fi auzit-o pruncii de azi care duc mai departe credinta pe care atatea si atatea generatii de romani au marturisit-o prin ingroparea lor la temelia Romaniei crestine.De-aceea ma gandesc cu drag la preotii ortodocsi si la marturisitorii ortodocsi invesmantati de Slava Invierii prin temnitele comuniste. Ei ne-au pregatit razbunarea de azi in care copiii se-nchina si se bucura de harul si darul cunoasterii lui Dumnezeu.     Ramasi cu martienii lor si cu ceilalti extraterestri, ceilalti lupta inca la surparea credintei. Sa luam seama! Sa nu jignim copiii, ca acestia, "epatantii, viitorologii..." au dat in mintea lor. Macar de le-ar da Dumnezeu minte de copil, luminata si blanda...

comments powered by Disqus