monitorulcj.ro Menu

Iarna ameninta sa vina in forta

Ministerul Transporturilor avertizeaza soferii sa evite, in zilele urmatoare, drumurile din Maramures, Crisana, Transilvania si nordul Moldovei. Atentionarea vine dupa ce Administratia Nationala de Meteorologie a avertizat ca, in perioada 29-31 ianuarie, va ninge viscolit in aceste zone, iar temperaturile vor fi foarte scazute. In cazul in care deplasarile sunt absolut necesare, Ministerul Transporturilor sfatuieste soferii sa-si echipeze corespunzator masinile.Avertizare meteo, cod portocaliu!In noaptea de luni spre marti, in judetele Satu Mare, Maramures, Salaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caras Severin, Bistrita Nasaud, Brasov, Covasna, Harghita, Suceava si Neamt, valorile termice vor scadea sub minus 10-15 grade Celsius. Pentru aceste zone, Administratia Nationala de Meteorologie a lansat cod portocaliu. Adica, sint asteptate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare -  ploi abundente sau  ninsoare, viscol si ger puternic. Practic, pentru romanii din centrul, nordul si vestul tarii incepe iarna cu adevarat. In cadrul avertizarii, meteorologii au anunat ca astazi, pina la ora 20.00 va ninge viscolit iar mercurul din termometre nu va urca peste minus 3 - minus 5 grade in Cimpia Transilvaniei si minus 6 - minus 7 in depresiunile intramontane. In afara celor 13 judete cu cod portocaliu a fost lansat cod galben pentru judetele Bihor, Arad, Timisoara, Gorj, Sibiu, Mures, Bacau, Iasi si Botosani. Potrivit ANM, avertizarea meteorologica cu cod galben indica faptul ca fenomenele prognozate sint obisnuite pentru zona respectiva, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati, existind riscuri de crestere a debitelor si nivelurilor riurilor.  Inainte de a pleca la drum sunati la 9360!Din cauza vremii care se inrautaeste, Politia Rutiera a cerut ieri soferilor sa nu plece la drum, mai ales in judetele in care a fost anuntata alerta de cod portocaliu, fara sa aiba lanturi antiderapante. De asemenea, Politia Rutiera cere soferilor sa mearga cu viteza redusa in aceste zone din cauza pericolului formarii poleiului. “Le recomandam in primul rind tuturor participantilor la trafic ca inainte de a pleca la drum sa se informeze temeinic despre conditiile meteo si despre starea drumurilor, apelind numarul de telefon 9360 al Comandamentului Central de Iarna. De asemenea, le recomandam sa adapteze permanent viteza la conditiile de drum si de trafic, sa circule cu viteza redusa, atit in localitati, cit si in afara lor. Totodata, operatorii de transport ce detin autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone au obligatia de a monta pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate. In situatia in care se semnaleaza carosabil alunecos sau acoperit de  zapada, recomandam soferilor sa foloseasca frina de motor, sa pastreze in mers o distanta suficienta fata de autovehiculul din fata. Recomandam evitarea suprapresiunii care scade aderenta anvelopelor la carosabilul drumurilor, sa se foloseasca luminile de intilnire in afara localitatilor si pe timpul zilei, iar in conditii de ceata, sa foloseasca luminile speciale care echipeaza autovehiculul”, a declarat purtatorul de cuvint al Politiei Rutiere, Liviu Malureanu. Cei care doresc sa afle care este starea drumurilor, mai pot suna si la numerele de telefon 021.9360, 021.318.66.10 sau 021.318.66.31. 

comments powered by Disqus