monitorulcj.ro Menu

Lipsa de igiena la serviciile de igiena personala

 Recent, Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Alba a finalizat actiunea de control la unitatile prestatoare de servicii de igiena personala - frizerie, coafura, manichiura, pedichiura si cosmetica. Cu aceasta ocazie au fost constatate incalcari ale prevederilor legale in peste 80 la suta din unitatile controlate, la 16 agenti economici fiind dispusa oprirea temporara a activitatii de prestari servicii. Totodata, au fost aplicate 9 amenzi in suma de 4.700 lei si 10 avertismente. Printre deficientele constatate am regasit inclusiv unele care, cel putin in aparenta, aduc deservicii in primul rind firmei, cum ar fi lipsa afisajului la vedere referitor la locul de prestare a serviciului, precum si a orarului de functionare. Cel mai probabil, insa nu intimplator, acestea prefera sa lucreze in semiclandestinitate, dar cei de la OPC nu au verificat si unele aspecte precum cele de natura fiscala. Alte nereguli constatate sint de natura a demonstra sfidarea beneficiarului serviciilor, adica a clientului, de pe urma carora isi cistiga existenta, prin neafisarea tarifelor practicate pentru fiecare operatiune in parte. Probleme exista si in ce priveste respectarea conditiilor igienico-sanitare. Au fost consemnate abateri precum: pastrarea in acelasi dulap a lenjeriei folosite deja cu cea curata, aspect foarte grav, avind in vedere riscul transmiterii astfel inclusiv a unor paraziti de la un client la altul. De asemenea, nu se sterilizeaza masina de tuns dupa fiecare persoana sau colectarea parului se face in aceleasi ambalaje cu alte deseuri menajere. Deloc lipsit de importanta, ba chiar o nota ce demasca sfidarea clientilor, este si faptul ca exista unitati de coafor care folosesc materiale cu termenul de garantie expirat, unele chiar de peste un an de zile. Pentru asemenea situatii, au fost aplicate 2 amenzi in suma de 2.150 lei.

comments powered by Disqus