monitorulcj.ro Menu

Amendamente respinse

Cele 19 amendamente la bugetul de stat propuse de deputatul PDL de Alba, Clement Negrut, au fost respinse, insa acesta se declara hotarit sa apeleze la alte cai parlamentare pentru a obtine banii pe care ii solicita. “Nu au trecut. Au fost respinse, dar nici nu mi le-am sustinut. Eu nu mi-am retras amendamentele, deoarece consider ca e o chestiune de onoare, chiar daca mi s-a solicitat sa le retrag. Nu mi le-am retras, au ramas pe ordinea de zi, insa la momentul citirii am anuntat ca nu mi le sustin (...) Am inteles ca la momentul acesta nu sint bani, dar am o solicitare deja redactata prin care voi cere aceste sume din fondul de rezerva la dispozitia Guvernului si sper sa si reusesc sa-i obtin”, a declarat deputatul. El a precizat ca, practic, s-a supus unei decizii politice a PDL, luata pentru ca bugetul de stat sa poata fi adoptat intr-un timp cit mai scurt. “Daca intelegem ca trecem printr-o perioada de criza si nu avem bani, trebuie sa intelegem cu totii, chiar si noi, chiar si primarii”, a conchis Clement Negrut. M. M.  

comments powered by Disqus