monitorulcj.ro Menu

Marinescu, batut de vecini

Romulus Marinescu va mai petrece cateva zile pe patul de spital. Galagie la 6 dimineata Romulus Marinescu s-a trezit ieri dimineata inainte de ora 6, din cauza unor zgomote puternice care se auzeau dintr-o curte vecina. Barbatul a fost deranjat de sunetele insuportabile care semanau cu zgomotul pe care il face o tabla tarata pe asfalt. „M-am dat jos din pat si am iesit sa vad de unde proveneau zgomotele. Nu erau de pe strada mea, dar am depistat curtea de unde provenea galagia, pe o strada paralela, pe Brazilor. Am strigat in curte si le-am spus oamenilor ca e o ora matinala si ca nu se poate sa deranjeze tot cartierul cu zgomote de tabla. Din cate am vazut, in curtea casei erau desfasurati vreo 30 de metri de tabla si incercau sa o indrepte, loveau cu ciocanul in ea si era foarte mare galagia. S-au rastit la mine si-au spus ca e curtea lor si fac ce vor in ea. Am vrut sa scot telefonul, sa filmez ce se intampla, si atunci ei au sarit la mine, sa ma bata. Erau patru insi si m-au lovit cu pumnii si cu picioarele in cap. In urma loviturilor, am cazut jos sau m-au trantit ei, eram ametit si imi curgea intr-una sange din nas", povesteste Romulus Marinescu. Acesta a aflat, ulterior, ca pe strada Brazilor nr. 25, functioneaza o societate comerciala. Internat in spital In cele din urma, Romulus Marinescu a ajuns la spital, plin de sange si cu hainele rupte. Medicii au stabilit ca barbatul a suferit mai multe contuzii in zona capului, a toracelui si la un  picior. „Pacientul, in varsta de 58 de ani, s-a prezentat in aceasta dimineata (n.r. - ieri) la Unitatea de Primiri Urgente cu un politraumatism prin agresiune. Deocamdata, va ramane internat vreo cateva zile, la sectia Chirurgie II a Spitalului Clinic Judetean, pentru supraveghere si tratament de specialitate", precizeaza purtatorul de cuvant al spitalului, Raluca Pusca. Afaceri „necurate" Cristian Marinescu, patronul saptamanalului „Pulsul sibian", spune ca unul dintre cei care l-au batut pe tatal sau este patronul firmei in curtea careia se facea galagie. „Pe strada Brazilor, nr. 25, am aflat ca sunt doua firme ce se ocupa cu mase plastice si cu substante toxice, cum ar fi acidul clorhidric, care nici macar nu au autorizatii de functionare. Probabil patronul firmei s-a aratat iritat de faptul ca tatal meu a vazut ce se intampla in curtea lor si l-au batut", spune, suparat, fiul victimei. Pe masa politistilor Cristian Marinescu a aflat prin telefon, de la sora lui, ca tatal lor a fost batut. „Am venit imediat la spital, am chemat Politia si mi-am sunat avocatii, sa ii dam in judecata", spune tanarul Marinescu. Indignat de ceea ce a patit, Romulus Marinescu a depus o plangere penala impotriva agresorilor. „Plangerea a fost depusa la Politia Municipiului Sibiu, iar cazul a fost preluat de catre politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Sibiu. Urmeaza ca, in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale acordate victimei, sa se stabileasca incadrarea juridica a faptei", spune inspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvant in cadrul IPJ Sibiu. „Nu se admite asa ceva" „M-au prins de maini si m-au lovit in fata. Mi-au spart nasul si au tabarat pe mine cu pumnii si cu picioarele. Am cazut jos si m-am lovit la genunchi, dar am primit lovituri si in abdomen", povesteste Romulus Marinescu. „Nu mi se pare normal ceea ce mi s-a intamplat. Nu se poate sa se faca atata zgomot intre case, la ora 6 dimineata, chiar daca in acea curte lucra o firma. Daca au autorizatie, trebuie sa fie ridicata de catre cei de la Mediu. Nu se admite asa ceva!", decreteaza Marinescu.

comments powered by Disqus