monitorulcj.ro Menu

UPC, amendata cu 60.000 de lei

UPC Romania a primit amenda maxima de 60.000 de lei si risca sa ramina fara serviciul de facturareIn cazul in care practicile operatorului nu inceteaza, Oficiul pentru Protectia Consumatorilor  (OPC) Cluj va cere suspendarea serviciului de facturare, care va duce automat la inchiderea firmei in acest judet.      In ciuda reclamelor si a materialelor promotionale, se pare ca preturile practicate de UPC Romania par sa fie cu totul si cu totul altele. Cu alte cuvinte, chiar daca pe contractele de furnizare servicii era trecuta o anumita taxa, pe facturi scria cu totul altceva. O anexa era adaugata ulterior in dosar, stabilind alte tarife pentru aceleasi servicii mentionate si in contract. Iar clientii UPC aflau de noile tarife prin intermediul unui apel telefonic, in care nu li se solicita acordul, ci prin care erau doar anuntati de noile tarife practicate.     Reprezentantii OPC Cluj sustin ca este pentru a doua oara cind intervin si amendeaza UPC Romania pentru acelasi motiv, in urma cu aproximativ o luna furnizorul de servicii fiind sanctionat cu 30.000 de lei. "Am aplicat o amenda maxima de 60.000 de lei pentru nerespectarea masurilor dispuse la controlul din august. Daca nu isi va adapta stilul ca sa vina in sprijinul cetateanului, vom aplica alte si alte amenzi", a declarat seful CJPC Cluj, Mircea Radu. In cazul in care in 30 de zile falsa facturare nu va fi remediata, operatorul risca sa se vada cu serviciul de facturare inchis.    Doua amenzi in 2 luniPotrivit acestuia, exista in continuare si alte nereguli semnalate la operatorul mentionat. Printre acestea se numara prostul sistem de preluare a reclamatiilor de la clienti, seful OPC Cluj explicind faptul ca "noi nu sintem Registratura UPC ca sa le preluam lor toate sesizarile pentru ca ei nu fac acest lucru".     De altfel, chiar ieri, inaintea conferintei de presa, doua persoane semnau de zor o reclamatie la adresa aceluiasi UPC.     "Am fost ieri sa platim factura, cam 100 de lei. Ne-au dat chitanta asta de mina, pentru ca ne-au zis ca nu le merge sistemul informational. E stampilata si semnata si tot. Si azi ne-au sunat sa mergem sa achitam inca o data aceeasi factura, ca lor nu le apare in sistem ca e platita", a declarat un tinar care nu a vrut sa-si prezinte identitate.     Este cea de-a doua amenda data de OPC Cluj firmei UPC Romania. Prima amenda, in valoare de 30.000 de lei, a fost acordata in luna august, iar reprezentantii societatii sanctionate au atacat procesul verbal in instanta. Cu toate acestea, reclamatiile clujenilor la adresa UPC curg la Protectia Consumatorului Cluj de mai bine de un an de zile, fara ca furnizorul de servicii sa fie pina acum amendat.

comments powered by Disqus