monitorulcj.ro Menu

Arma disparuta din torpedoul masinii

 Reprezentantii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba avertizeaza ca toti detinatorii legali de arme, atit letale, cit si neletale, sint obligati, sa ia toate masurile necesare pentru pastrarea armelor la domiciliu sau resedinta, astfel încit sa nu permita accesul persoanelor neautorizate la acestea si sa nu existe pericol de vatamare corporala accidentala. InconstientaAceasta prevedere legala a fost însa ignorata de un cetatean al municipiului Aiud, care, fiind detinator legal al unui pistol cu bile de cauciuc, a depozitat arma în interiorul autoturismului sau, de unde a constatat, citeva zile mai tirziu, lipsa ei. Acesta a sesizat organele legale, în data de 11 septembrie în jurul orei 16.00, iar o echipa operativa s-a deplasat cu operativitate la locul producerii evenimentului. Din primele verificari efectuate, politistii au constatat ca barbatul de 39 ani, a depozitat pistolul cu bile de cauciuc, în data de  inainte cu doua zile în torpedoul autoturismului, proprietate personala, fara a-l asigura, iar dupa trei zile a constatat lipsa acestuia. Cu ocazia primelor cercetari, oamenii legii au stabilit ca autoturismul nu prezenta urme de fortare.Recomandari si sanctiuniPotrivit reglementarilor privind regimul armelor si munitiilor, „neîndeplinirea de catre detinatorii de arme a obligatiei de a lua toate masurile necesare pentru pastrarea armelor la domiciliu sau resedinta, astfel încit sa nu permita accesul persoanelor neautorizate la acestea si sa nu existe pericol de vatamare corporala accidentala”, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1.000 lei, de asemenea, ca masura complementara „daca titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurari imputabile acestuia”, dreptul de a detine arme neletale din categoria celor supuse autorizarii poate fi revocat.

comments powered by Disqus