monitorulcj.ro Menu

"Calatoria lui Gruber" ajunge si la Cluj

Clujenii vor avea ocazia sa se reintilneasca cu Radu Gabrea la proiectia de gala a filmului "Calatoria lui Gruber"Un film cu Florin Piersic jr., Marcel Iures, Claudiu Bleont, Razvan Vasilescu, Alexandru Bindea, Andi Vasluianu, dar si cunoscutul actor german Udo Schenk va avea premiera de gala vineri, 18 septembrie, la Cinematograful Republica, de la ora 18. Lungmetrajul "Calatoria lui Gruber", cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea, va putea fi urmarit astfel in prezenta regizorului, care va sta apoi la dispozitia publicului pentru intrebari si lamuriri.    Povestea a stat la baza romanului "Kaputt"Scenariul filmului este semnat de  Razvan Radulescu si Alexandru Baciu. Actiunea are in prim-plan povestea vizitei la Iasi a scriitorului si ziaristului italian Curzio Malaparte, autor al celebrului roman "Kaputt", la citeva zile dupa inceperea razboiului impotriva Rusiei sovietice, in iunie 1941. In cautarea doctorului evreu Joseph Gruber pentru a-l trata de o alergie, Malaparte, interpretat de Florin Piersic jr., se vede nevoit sa se zbata in hatisul birocratiei civile si militare romane, iar in lupta cu indiferenta acestora, face o descoperire cutremuratoare ce va fi intriga viitorului roman, publicat in 1944. Italianul va deveni primul care vorbeste lumii despre pogromul antievreiesc de la Iasi, in urma caruia mii de evrei s-au pierdut viata.    "Interesul stirnit la Cluj mi-a confirmat pozitia""«Calatoria lui Gruber» este un film pe care m-am simtit dator sa il fac. Este o evocare zguduitoare a unor evenimente despre care multa vreme nu s-a vrut sa se stie nimic in Romania", a declarat Radu Gabrea.      "Interesul stirnit de film la prima confruntare cu publicul la TIFF, anul trecut, la Cluj mi-a confirmat pozitia", a adaugat regizorul. In sondajul realizat cu prilejul proiectiei de la Cinema Victoria, in iunie 2008, 65% dintre cei intrebati au calificat filmul drept excelent si 25% drept foarte bun. Cei mai multi dintre respondenti erau sub 25 ani. "Aceleasi aprecieri pozitive le-am primit in urma tuturor festivalurilor la care filmul a fost invitat pina acum", a mai spus Gabrea.     Productia a mai fost prezentata cu succes la Toronto Jewish Film Festival - Canada, Klezmer Festival Buenos Aires - Argentina, Jerusalem Film Festival – Israel, Atlanta Jewish Film Festival si la European Union Film Festival – Chicago, in martie 2009. Filmarile s-au desfasurat pe parcursul a 28 de zile atit la Iasi, cit si in Bucuresti. Bugetul productiei a fost estimat la aproximativ 750.000 de euro.

comments powered by Disqus