monitorulcj.ro Menu

"Au aranjat sa nu joc!"

Ionut Suteu a fost una dintre marile dezamagiri ale sezonului trecut la "U" ClujFotbalistul si-ar fi dorit sa joace pentru a demonstra ca s-a gresit atunci cind a fost inlaturat de la "U" Cluj.     Dupa un sezon incununat mai degraba cu nereusite, Suteu a fost pus in vara pe lista de transferuri de Universitatea Cluj. Si-a cautat o alta echipa, dar conducerea nu l-a lasat sa plece gratis nicaieri. In schimb, i-a propus sa evolueze pentru Simleul Silvaniei, dar cu conditia de a renunta la o parte din restantele financiare. Avind de ales intre a se pregati singur la Cluj si a merge la o alta formatie din liga secunda, Suteu a renuntat la banii pe care "U" i-a datorat si a acceptat imprumutul la Simleu, unde se simte foarte bine: “Am inceput mai greu pentru ca eram in urma cu pregatirea fizica, dar acum am ajuns la parametri cit de cit normali. Mai am multe de spus si vreau sa-mi arat valoarea la echipa unde joc acum. Am acceptat sa vin aici pentru ca nu m-au lasat nicaieri. Voiam sa joc, altfel poate ma lasam de fotbal”, povesteste jucatorul.     Cel mai mare regret al sau este ca nu va putea juca impotriva Universitatii Cluj, simbata, pe arena de la "Clujana". In contractul de imprumut incheiat cu echipa salajeana, "U" a pus o clauza prin care Suteu nu-si poate infrunta fostii colegi: "Au aranjat ei sa nu joc. Imi pare foarte rau, poate as fi dat vreo doua goluri. S-au gindit ei bine cind au pus aceasta conditie. Oricum, sint si altii care vor sa invinga Universitatea", a adaugat Suteu.     La Simleu si-au gasit locul si alti trei fosti jucatori ai Universitatii Cluj, Dan Vascan, Robert Villand si Edvan Nascimento.    Dan Vascan * Jucator Simleu"As fi foarte fericit sa inscriu, ar insemna sa-mi ajut echipa, asta imi doresc cel mai mult. Nu am eu de luat revanse, ei au renuntat la mine, asta le-a fost decizia, nu vreau sa ma mai gindesc la acest lucru. Voi da totul pentru Simleu."

comments powered by Disqus