monitorulcj.ro Menu

Restrictii in gestionarea deseurilor electronice

De citeva zile, componentele de calculatoare, electrocasnicele, jucariile electrice, telefoanele si chiar bateriile uzate nu mai pot fi considerate simple reziduuri, bune de aruncat la ghena. Amenzi de citeva sute de RON ii pindesc pe clujenii surprinsi ca nu tin seama de acest lucru, incalcind reglementarile UE. La Cluj, colectarea ramine, insa, o nebuloasa, recomandarile specialistilor contrazicindu-se cu cele ale municipalitatii.Indicatii de depozitare obligatoriiReglementarea care prevede conditii speciale de depozitare, transport si reciclare a deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE) a intrat in vigoare in Romania inca din 2005, fiind aplicata pina acum mai ales in rindul producatorilor, importatorilor si comerciantilor acestora, dupa cum precizeaza Adriana Caprar, consilier in cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Cluj. „De la 1 ianuarie 2007, nu mai pot fi comercializate echipamente de acest fel care nu au o eticheta cu modul in care se arunca la gunoi", precizeaza aceasta. Producatorii de asemenea produse au astfel dreptul de a impune o taxa suplimentara in pretul produselor, destinata gestionarii deseurilor, a carei valoare „variaza de la un producator la altul".Operatiune in doua variante„Noi ii sfatuim pe clujenii care au de aruncat obiecte ce se incadreaza in DEEE - in principal componentele de calculatoare, electrocasnicele, jucariile electrice, telefoanele sau bateriile uzate - sa anunte biroul de mediu al primariei. De aici se va trimite o firma specializata care le va ridica gratuit si le va transporta la depozitul special de linga Pata Rit", spune consilierul APM Cluj. Mai exista varianta in care anumiti producatori primesc aparate vechi la vinzarea altora noi sau aceea a asigurarii gestiunii deseurilor de catre firmele care le-a produs. Amenzile pentru persoanele fizice care nu se conformeaza acestor reguli variaza intre 500 si 1.000 RON. „Romania si-a luat angajamentul ca va preda, in 2007, 3 kg DEEE/cap de locuitor, iar in 2008, 4 kg, asa ca autoritatile au tot interesul ca aceste reglementari, aflate acum in stadiu intermediar, sa fie respectate", conchide Adriana Caprar. In cadrul Primariei municipiului Cluj-Napoca, au fost hotarite alte masuri. Astfel, in scurt timp, se va pune la dispozitia clujenilor 22 de amplasamente pentru astfel de deseuri, iar plata se va face fie de locuitorii din zonele respective, fie prin asociatiile de locatari, potrivit unei reprezentante a biroului mass-media din cadrul institutiei. Aceleasi restrictii si la articolele „second-hand"Modul in care sint gestionate DEEE este „monitorizat" si de catre Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC). „De la 1 ianuarie, cerintele au fost substantial marite in privinta calitatii produselor. Termenul de garantie al acestora este in multe cazuri dublu. Daca un telefon avea, de exemplu, 1 an garantie, acum este obligatoriu sa fie de minim 2 ani. Aceleasi cerinte se impun si in privinta produselor second-hand", precizeaza Mircea Avram, director OPC Cluj. Amenda pentru comercializarea de produse fara respectiva eticheta este, potrivit acestuia, de „minim 1.000 RON".

comments powered by Disqus