monitorulcj.ro Menu

Apa potabila pentru o mie de oameni

Locuitorii satului Noslac, din cadrul comunei cu acelasi nume, au apa potabila, ca urmare a unei investitii de peste 420.000 de dolari. Lucrarea de aductiune a apei a fost receptionata ieri si va deservi aproximativ 1.000 de oameni. Investitia a fost realizata in cadrul Programului guvernamental de alimentare cu apa la sate si a constat in montarea unui rezervor cu o capacitate de 200 de metri cubi, a peste 5 km de conducta necesara aductiunii apei si a peste 7 km de conducta insemnind sistemul de distributie a apei. De asemenea, in sat au fost instalate 17 cismele publice. Reprezentantii Consiliului Judetean Alba au precizat ca statia de pompare si clorinare a apei este una automata, conforma cu ultimele standarde in domeniu, asigurind un debit de circa 2,2 litri/secunda. Prin acest proiect, apa este introdusa in sistem stradal, la cismele publice, urmind ca de aici, cetatenii care doresc sa-si poata intoduce apa in gospodarie, pe cheltuiala proprie. La sfirsitul anului trecut au mai fost date in folosinta alte trei astfel de lucrari, la Totoi, Tartaria si Sincel, investitiile totale fiind de peste 2,5 milioane de euro. Alte doua lucrari de aductiune a apei potabile, cele de la Sibot si Biia sint in curs de executare, urmind sa fie receptionate si date in folosinta in viitorul apropiat.

comments powered by Disqus