monitorulcj.ro Menu

Profesorii ii fac belele lui Tariceanu

La sfirsitul anului trecut, cele patru confederatii sindicale ale reprezentantilor din invatamint au anuntat ca intrerup orice negociere cu guvernul pina cind acesta nu va pune in aplicare dialogul social ce trebuie sa existe intre cele doua parti. Avind in vedere ca nici pina acum nu s-a reglementat aceasta situatie, desi anul trecut aveau promisiunea ca incepind cu luna ianuarie va avea loc o majorare salariala de 4 procente, profesorii se pregatesc sa il dea in judecata pe prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu. Ei asteapta totusi o noua runda de negocieri cu guvernul, care va avea loc saptamina viitoare. Sindicalistii spera ca la masa negocierilor vor reusi sa-l convinga pe premier ca trebuie marite salariile incepind cu aceasta luna. Presedintele Federatiei “Spiru Haret”, Gheorghe Izvoranu, a precizat ieri ca in cazul in care premierul nu este de acord cu acest punct de vedere, sindicalistii il vor da in judecata. Sindicalistii il acuza pe Tariceanu ca nu a respectat amendamentul aprobat de Comisia de invatamint si de Camera Deputatilor care, in opinia lui Izvoranu, era in masura sa satisfaca majorarea salariala promisa anul trecut. Potrivit votului obtinut in parlament, dascalii ar fi trebuit sa fie recompensati cu salarii mai mari cu 4% incepind cu prima zi a anului 2007, insa au aflat cu stupoare ca - urmare a memorandumului privind cresterile salariale in 2007 pentru personalul bugetar, aprobat de Guvern in sedinta din 22 decembrie 2006 - acestia au ramas fara banii promisi. Pe de alta parte, in cursul acestei luni va veni si o echipa de la Organizatia Internationala a Muncii pentru a monitoriza respectarea legislatiei din invatamint. Se pare ca executivul a decis sa creasca salariile dascalilor abia in lunile aprilie si octombrie. 

comments powered by Disqus