monitorulcj.ro Menu

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Chiar asa: ce ne mai rage prin buzunare? Caci, daca „Ursus" este „Regele berii in Romania" (si pentru unii, cu un stomac mai delicat, un fel de „Activia" care-si face efectul aproape instantaneu), „Leul" este regele buzunarelor noastre. Un rege care a intrat in iarna intarit, bine vitaminizat de catre „capsunarii" din Spania.Dupa ce si-a pierdut patru „nule" din coada, leul romanesc este un caz aparte de supravietuire a speciei, asta dupa ce, ani buni de tranzitie, a fost primul caz de extinctie prin inmultire brutala. Caci familia de lei care-si facuse culcus in seiful Bancii Nationale se-nmultea, aproape anual, cu tot felul de tinci neajutorati - ba bancnota de 500.000 de lei, ba moneda de 5.000 de lei -, ce se hraneau, inconstient, din propria depreciere.Sa nu cumva sa cadeti in capcana de a crede ca, o data intarit, leul romanesc a scapat de dusmanii sai naturali. Acest nobil animal este vinat, cu ferocitate sporita, de catre gigacalorie, kilowat, impozite, cosul zilnic si functionarul public - care stiu sa intinda in calea lui diverse capcane, buzunare, miini si plicuri.Dar cel mai mare dusman al leului ramine, totusi, bugetul public - nu atit prin faptul ca impusca leii din buzunarul cetateanului cu adinca osirdie, ci prin modul cum stie sa-l risipeasca fara prea mult scop (dovada, o scriu din nou: am dat pe mina guvernantilor aproape saptesprezece bugete nationale si n-am primit, in schimb, nici macar de-o autostrada intreaga).In ce priveste Clujul, ma mir de insolenta leilor ce au luat calea Bucurestilor (ce ne aduc pe locul 3 ca si contributori la bugetul national) ca, timp de 12 ani (desi am avut, har Domnului, tot felul de „de-ai nostri" prin guverne), n-au stiut sa ia calea de drept catre nevoile clujenilor, ci au astupat doar golul buzunarelor unor baroni locali de-ai PSD de prin Moldova. Ai dracului, de 2 ani, s-au dat cu Boc, sa-si savureze doar el si echipa lui succesele obtinute cu ajutorul lor - ce fata are Clujul azi, fata de acum 2 ani, chiar se vede. Desi, daca ar fi sa scriu la Condica de Sugestii si Reclamatii, mai sint si scapari, tovarasi. Daca l-am lua de mina pe primarul Emil Boc si l-am plimba pe Bulevardul Eroilor, ne-am pierde multumirea realizarii trotuarului cu dale din granit printre rosturile grosolane lasate de „meseriasii" de constructori (ramasi la lucru in tara dupa ce adevaratii meseriasi s-au dus sa intareasca leul culegind capsuni in Spania). Sau ne-am minuna de faptul ca nu mai avem arbori - ca i-am taiat sa ingropam cablurile aeriene dar, ale dracului cabluri, au stiut sa creasca la loc.Pe masura ce ne vom integra in Uniunea Europeana, importanta bugetelor locale va creste. Va creste proportional cu valoare investitiilor atrase de comunitatea locala prin reprezentantii sai alesi - deocamdata, nu o sa lasam o crapatura in asfalt (sau alte interese meschine) sa ne umbreasca aceste vise. Nu?

comments powered by Disqus