monitorulcj.ro Menu

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Cu ce intra Clujul in Uniunea Europeana? Municipiul, prea multa vreme „napoc" (cita irosire de vreme doar sa se catere Gheorghe Funar pe tricolor pina in Parlamentul Romaniei!), a fost si a ramas un nod important de comunicatie. Si chiar de comunicare (cu exceptia descrisa in paranteza anterioara). Avem o gara la care se tot munceste de prin '96 sa fie modernizata, adusa la standarde europene, un aeroport modern, trecut in categoria „international" - s-au inceput lucrarile la centurile ocolitoare ale municipiului si la portiunea din Autostrada Transilvania, care trece prin judetul nostru (si chiar trebuie sa multumim pentru aceasta tuturor celor care, aflati la guvernare, au stiut sa aduca bani acasa: Emil Boc, Marius Nicoara, Mihai Hardau si chiar o parte dintre fostii ministri ai PSD. Orice ban adus la Cluj, chiar daca nu in totalitate in interesul clujenilor, este bine venit (si chiar nu ne lipseste tunelul de sub Feleac promis prin '92 de Gheorghe Funar).Pe vremea socialismului-multilateral-dezvoltat, am fost unul dintre principalele centre industriale ale tarii. Au avut grija anii de tranzitie si cei care au gestionat avutia municipiului (si judetului) sa scapam de aceasta „povara": si-au adjudecat-o ei, familiile sau „prietenarii" lor. Noi am ramas fara industrie constructoare de masini si de prelucrare a metalelor, ei au ramas cu halele si cu terenul aferent (care pentru fier vechi, care pentru speculatii imobiliare). Noi am ramas fara industrie chimica (medicamente si electrozi), fara cea de prelucrare a lemnului si pielariei (am avut cea mai mare fabrica de incaltaminte din tara - ce sa-i faci: ne-au incaltat), ei au ramas macar cu un parlamentar si niste hale unde sa-si faca studiouri de televiziune. Nici textilele nu se mai simt bine si nici industria alimentara - din brand-ul „Napolact" s-a ales praful (ma rog, laptele praf, ca mai facem inghetata), iar „Ursus"-ul a ajuns regele berii din alt oras (ca acolo-si plateste taxele si impozitele).Am ramas (chiar am ramas? - ma rog, asa ne place sa ne laudam) unul dintre principalele centre culturale, stiintifice si artistice din tara. Avem filiala a Academiei Romane cu doua institute, institutii redutabile de invatamint superior (de „stat" si „particulare"): UBB, Medicina, Politehnica, „Cantemir", Agronomie, „Dragos si/sau Bogdan Voda", „Andreescu", „Gheorghe Dima" samd, trei teatre, doua opere, biblioteci, gradina botanica, cinematografe, Radio Cluj, TVR Cluj, radiouri si televiziuni particulare, festival international de film, muzee, relee, turnee si multe monumente arhitectonice in stil gotic, baroc, neoclasic si birjaresc (adica interventiile funariote cu placute si bilute pe aceste monumente).Despre zestrea istorica a Clujului, nu-mi ajunge spatiul pentru a va istorisi tot ceea ce merita istorisit - deocamdata, ma opresc aici. Cert este ca inca sintem bogati chiar si pentru Uniunea Europeana - ideea este sa nu irosim, din nou, doar pentru a-i lasa pe unii sa se catere pe tricolor in diverse posturi caldute, ceea ce avem.

comments powered by Disqus