monitorulcj.ro Menu

Incepe aventura

Cel mai durIn aceasta dimineata, de la ora 8,30, va avea loc startul in cel mai dur rally-raid din lume. Transformat din Paris-Dakar in Lisabona-Dakar, cursa parcurge sase tari, in 15 zile. Masoara in total  8.696 de kilometri, dintre care 4.309 de probe speciale.  Mult deosebit fata de raliurile obisnuite datorita conditiilor pe care trebuie sa le treaca concurentii: diferentele mari de temperatura intre noapte si zi, furtunile de nisip si dunele inselatoare ale celui mai mare desert din lume, Sahara, pilotii sint considerati adevarati temerari. Ca si pina acum, vor fi impartiti in trei categorii: motociclete, automobile si camioane. La editia din acest an vor fi 250 de participanti la categoria moto, 187 la auto si 88 la camioane. Primul sibianEditia din acest an are cel putin un motiv pentru a fi urmarita cu mai mult interes de catre sibieni. Printre cei 250 de motociclisti prezenti la start se afla si austriacul Martin Freinademetz. Stabilit la Sibiu, in urma cu doi ani, austriacul evolueaza cu o licenta emisa de Federatia Romana de Motociclism. Va evolua pe o motocicleta KTM 525 Desert Racing si va avea numarul de concurs 78. Organizatorul celui mai puternic concurs de enduro din Romania, Red Bull Romaniacs, a trecut cu bine de parcul de service. „Am avut de rezolvat unele mici probleme aparute la sistemul de navigatie, dar acum totul este perfect. Am trecut cu bine de verificarea tehnica si acum sint pregatit pentru start", arata Martin. Obiectiv: DakarPentru Martin Freinademetz, aflat pentru prima data la aceasta competitie, obiectivul este clar. Spera sa se numere printre pilotii care vor trece linia de sosire a celei de-a 29-a editii a Raliului Dakar. „Inceputul este intotdeauna cel mai greu si sper sa nu apara nici o problema pe specialele din Europa. Mi-am propus sa ajung la sosire, dar pentru asta trebuie sa trec mai intii de cele doua probe de pe continentul nostru. Sint pregatit atit din punct de vedere fizic, cit si psihc. Cred ca este un aspect foarte important. Daca o sa ajung la final, voi fi foarte fericit. Este cel mai realist obiectiv pe care mi-l puteam fixa la prima mea participare", spune austriacul. FavoritiiCistigatorii din 2006, Marc Coma (moto), Luc Alphand (auto) si Vladimir Chagin (camioane) ramin favoriti si pentru acest an. Lor li se adauga fosti cistigatori precum Cyril Despres (moto), Stephane Peterhansel, Hiroshi Masuoka, Jutta Kleinschmidt sau Jean-Louis Schlesser (auto). La categoria camioane, Vladimir Chagin pare fara rival si in acest an, rusul cistigind de cinci ori in ultimii sapte ani. „Va fi foarte dur. Stim cu totii la ce sa ne asteptam. Surprizele sint intotdeauna la ele acasa in aceasta competitie. Competitia va fi in primul rind intre piloti si natura si abia apoi intre ceilalti competitori", spune Coma. Sainz revinePrintre pilotii creditati cu sanse mari de a obtine un rezultat bun este si fostul campion mondial de raliuri Carlos Sainz. Aflat la bordul unui Volkswagen, spaniolul care-l va avea ca navigator pe Michel Périn, si-a anuntat intentiile. „Mi-am propus sa cistig. Cred ca intreaga echipa gindeste la fel. Cred cu tarie ca avem la dispozitie o masina foarte puternica in acest an. Deci, ar fi un moment bun sa cistigam. Din punct de vedere personal, sper sa obtin un rezultat bun si voi face tot ce-mi sta in puteri pentru a indeplini acest obiectiv", spune Sainz. Volkswagen, favoritaVolkswagen este una din echipele cu pretentii la titlul din acest an. Punctul forte al echipei germane sint pilotii care vor conduce prin desertul african. Pe linga Sainz, Volkswagen l-a adus la echipa pe unul dintre cei mai de succes piloti din aceasta competitie, Ari Vatanen. Dupa un sezon de pauza, timp in care a fost reales ca deputat in Parlamentul European, finlandezul revine in intrecerea pe care a cistigat-o de 4 ori. „Pregatirea fizica merge mina in mina cu cea mentala. Daca ai lacune la partea fizica, atunci le poti substitui printr-o mai buna concentrare. Oricum, atunci cind ramii blocat acolo, in nisip, printre dune, cu siguranta ca ai nevoie si de o pregatire fizica foarte buna. Aceste lucruri fac din Dakar un eveniment unic. Trebuie sa actionam impreuna, deoarece sint 70 de masini si trebuie sa le tratezi ca atare pe fiecare in parte", spune fostul cistigator al Raliului. Romani la DakarPe linga austriacul sibian, la startul competitiei vor mai fi prezenti si doi romani. Atit Emanuel Gyenes, cit si Marcel Butuza, vor concura la categoria moto. Primul, in virsta de 22 de ani, este un pilot promitator, dublu cistigator al Red Bull Romaniacs la categoria Experti (2005 si 2006), campion national de enduro (2005) si primul campion de endurocross din istoria motorsportului romanesc (2006). Acesta va evolua pe o motocicleta KTM, pentru echipa Mol Dakar Team, si va purta numarul 51. Al doilea, un om de afaceri din Brasov, concureaza tot pe un KTM, dar pentru echipa franceza Pulse Compet. El va avea numarul de concurs 79.Istoria participarilor romanestiPrimul roman la Dakar a fost Romeo Dunca, in 2005. Acesta a reusit performanta de a ajunge la final, terminind pe locul 79. In 2006, pentru Romania a participat Zsolt Szilveszter. Desi avea toate sansele sa termine raliul, romanul a fost accidentat pe drumul de legatura dintre tabara si startul in proba speciala, fiind fortat sa se retraga.Singura femeieIn cele 28 de editii desfasurate pina acum, singura femeie care a cistigat competitia este Jutta Kleinschmidt, victorioasa in 2001 la categoria auto, pe un Mitsubishi Pajero. La editia din acest an vor fi prezente la start 23 de reprezentante ale sexului frumos. Probe anulateIn urma cu o luna, organizatorii au decis sa anuleze doua etape, prevazute initial intre Mauritania si Mali. Decizia a fost luata la recomandarea ministerului francez de externe, din cauza unor amenintari teroriste islamiste.In crestereNumarul participantilor la competitie este din ce in ce mai mare. Daca in 2006 au luat startul 508 vehicule, anul acesta, la Lisabona, s-au prezentat 525 de vehicule. „De la an la an, numarul pilotilor este din ce in ce mai mare. Nu poate fi decit o bucurie pentru noi, organizatorii", spune unul dintre promotorii competitiei. Pe EurosportStiri despre piloti, situatia in clasament si informatii dupa fiecare zi vor putea fi urmarite in fiecare seara pe postul de televiziune Eurosport, incepind cu ora 23. De asemenea, Eurosport 2 va transmite si imagini in direct de la aceasta competitie. ImpresionantCelor 766 de competitori, dintre care 23 de femei, le vor fi asigurate toate conditiile pentru bunul mers al lucrurilor. Le vor sta la dispozitie nu mai putin de 760 de persoane de asistenta, care se vor folosi de 109 autoturisme si 129 de camioane. Medicii vor fi, la rindu-le, in numar mare - 50. Dintre acestia, sase vor utiliza elicoptere pentru a-si face meseria, 20 se vor deplasa pe patru roti, 20 vor ramine in bivuac, iar patru vor asigura coordonarea intregii activitati. Cateringul va cadea in grija a 72 de persoane, dintre care 22 vor munci in bucatariile mobile, deplasarea lor fiind realizata cu ajutorul a 11 vehicule. Se estimeaza ca se vor consuma la fiecare 24 de ore in jur de 12.000 de sticle de 1/2 litri cu apa si 1.500 de kilograme de mincare. Pentru ca informatiile sa fie proaspete si pertinente in fiecare clipa, peste 550 de jurnalisti, dintre care 140 pe toata durata raliului, de la circa 300 de canale media, se vor documenta printre dunele de nisip. Urmasii lui Thierry Sabine, parintele Raliului Lisabona - Dakar, care a pornit ani la rind din „Hexagon", se regasesc in cel mai mare numar la startul caravanei in postura de concurenti, statisticile spunind ca, anual, aproximativ 70% dintre combatanti vin din tara „cocosului galic", 42 fiind cifra statelor reprezentate in acest an. Trei decenii negre Raliul Dakar reprezinta o provocare pe cit de spectaculoasa, pe atit de primejdioasa pentru cei ce decid sa-si joace soarta alaturi de sutele de cai putere, intre combustibili, scorpioni si dune nesfirsite de nisip. De-a lungul celor 27 de ani ai exoticei intreceri s-au produs mii de accidente, de la cele usoare, la unele foarte grave, ale caror urmari au insemnat chiar pierderi de vieti omenesti. Au fost in total 51 de morti, cinci dintre victime fiind copii ai bastinasilor, atrasi de mirajul motoarelor turate la maxim. Primul pentru care desertul a reprezentat ultima cursa a fost francezul Patrick Dodin, accidentat foarte grav la cap in 1979, anul debutului caravanei euro-africane. Sezonul cel mai nefast din punct de vedere al numarului de morti a fost 1986, cind insusi creatorul raliului, francezul Thierry Sabine, si-a gasit sfirsitul prabusindu-se cu elicopterul in Mali. Alaturi de el se mai aflau cintaretul Daniel Balavoine, ziarista Nathalie Odent, pilotul elvetian François-Xavier Bagnoud si Jean-Paul Le Fur, de la Radio TV- Luxemburg. Si-au mai pierdut viata in acel an motociclistii Yasuo Kaneko si Giampaolo Marioni, din Japonia, respectiv Italia. In 1988 au existat alte sase victime, iar in 2005 inca cinci. La polul opus se situeaza anii 1980, 1989, 1993, 1995, 1999, 2000, 2002 si 2004, cind nu au avut loc tragedii de acest gen. Ultimul pe lista deschisa in 1976 a fost motociclistul australian Andy Caldecott, care si-a pierdut viata anul trecut, in Mauritania.

comments powered by Disqus