monitorulcj.ro Menu

Lucratorii romani din UE vor primi aceleasi pensii ca si cetatenii statelor respective

 Mai mult, acestia vor putea primi pensiile retroactiv daca au cotizat la sistemul de asigurari sociale intr-unul din statele membre UE, inainte de aderarea Romaniei in structurile europene. Prevederea face parte din Regulamentul Comunitatii Europene, 1408/71, cu privire la coordonarea sistemelor de securitate sociala pentru persoanele angajate, lucratorii independenti si membrii familiilor acestora, care se deplaseaza in statele membre UE, si a intrat in vigoare si in Romania o data cu aderarea in Uniunea Europeana. Potrivit directorului Departamentului pentru Munca in Strainatate, Daniela Nicoleta Andreescu, in ceea ce priveste coordonarea drepturilor lucratorilor migranti in materie de securitate sociala, regulamentul enumera patru mari principii, si anume: egalitatea de tratament intre cetatenii statelor membre; lucratorii migranti sint supusi prevederilor legislatiei unui singur stat, totalizarea perioadelor de asigurare in vederea stabilirii si acordarii drepturilor si exportul prestatiilor. Astfel, la calcularea drepturilor ce ii revin unui lucrator migrant, institutia competenta va lua in considerare atit perioadele de asigurare realizate in propriul stat, cit si perioadele de asigurare din celelalte state in care acesta a lucrat. Potrivit regulamentului european, in cazul unei persoane ce a lucrat intr-un stat din UE, suma pensiei va fi calculata in conformitate cu legislatia tarii respective, exact in acelasi mod ca pentru cetatenii sai. In cazul in care un cetatean a muncit in mai multe tari UE, acesta va obtine o pensie de la fiecare stat in care a fost asigurat timp de cel putin un an.Pensiile se vor plati si retroactiv Potrivit sefului DMS, cetatenii romani ce au lucrat legal intr-un stat al UE inainte de aderarea Romaniei in structurile europene, vor putea solicita transferarea prestatiilor la sistemul de asigurare din tara respectiva. In vederea recunoasterii perioadei de cotizare la sistemul asigurarilor sociale, solicitantul se va adresa casei teritoriale de pensii din judetul de domiciliu/resedinta, agentiei judetene de ocupare a fortei de munca si directiilor de munca. In prevederile Regulamentului 1408/ 71, nu exista o limitare a perioadei retroactive. Secretarul de stat a mai atras atentia ca un stat membru nu este obligat sa acorde prestatii pentru asigurari sociale persoanelor care au lucrat pe teritoriul acestuia mai putin de un an si care nu au dreptul la nici o prestatie tinind cont de legislatia statului respectiv. Totusi, aceste perioade nu se pierd, ci intra in calculul efectuat de alte state membre in care respectivul lucrator a muncit sau, in functie de situatie, de ultimul stat in care angajatul si-a desfasurat activitatea lucrativa. Probleme ce pot aparea Intrucit virsta de pensionare variaza de la tara la tara, in cazul in care un lucrator a muncit in mai multe state, pot aparea probleme legate de virsta pensionarii. De exemplu, o persoana poate fi asigurata 35 de ani in statul “A”, unde virsta de pensionare e de 67 de ani si 10 ani in statul “B”, unde virsta pensionarii e de 60 de ani. La 60 de ani, cetateanul respectiv va trebui sa-si incheie activitatea in statul “B”, avind dreptul la o pensie mica din partea acestui stat, corespunzatoare duratei perioadelor de asigurare incheiate aici. In acest caz, el va trebui sa astepte inca sapte ani, inainte de a avea dreptul la o pensie relativ mai mare de la statul “A”. Lucratorii care vor sa-si schimbe locul de munca intr-un alt stat pot evita insa aceasta situatie daca vor cere informatii cu privire la virsta de pensionare in tara in care doresc sa munceasca pe viitor. O alta problema o poate reprezenta cursul de schimb valutar. Pensia provenita din alta tara, trebuie convertita in mod normal in moneda tarii de rezidenta, fapt ce poate fi atit un avantaj, dar si un dezavantaj, in functie de cursul de schimb. De asemenea, daca pensia este platita din alta tara, comisioanele postale si bancare pot fi deduse. In cazurile in care aceasta e foarte mica, deducerea comisioanelor ar putea insemna o reducere considerabila a pensiei.

comments powered by Disqus