monitorulcj.ro Menu

Transparenta in hibernare la Prefectura Alba

 Institutia Prefectului judetul Alba a intrat de mai multa vreme in hibernare in ce priveste transparenta si, cu atit mai mult, dupa alegerile generale din noiembrie 2008. Asta in perspectiva in care sefii institutiei amintite, apolitici conform legii, se asteapta de la o zi la alta sa fie schimbati, odata ce formatiunile din care au facut parte au pierdut puterea. Este vorba de informarea cetateanului prin intermediul site-lui Prefecturii, care, de altfel, pentru asta a fost conceput. Atit prefectul Dan Coriolan Simedru, cit si subprefectii Arpad Ladanyi si Romul Popa au pe acest site cite o pagina pe care scrie “agenda de lucru”. Dupa actualizarea “la zi” a agendelor celor trei oficiali judeteni, se poate deduce de fapt ca ei cam someaza de ceva vreme. Prefectul de Alba vrea, potrivit propriei agende de lucru, sa ne faca sa credem ca ne aflam inca la inceputul lunii decembrie 2008. El anunta astfel cetatenii Albei ca “luni, 15 decembrie 2008, la sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Alba, nu se mai primesc cereri cu privire la includerea minorilor in pasapoartele parintilor, eliberindu-se si pentru minori pasapoarte”...Cel mai proaspat dintre cei doi subprefecti, Romul Popa, are la rindul sau o “pagina” mica. Nu pentru ca nu ar fi spatiu, ci pentru ca nu ne mai spune nimic, sau... nu are ce sa spuna. Singura activitate mentionata de subprefectul liberal dateaza dinaintea alegerilor din toamna anului trecut, chiar dupa ce a fost uns in functie, cind a avut o vizita de lucru la Casa Judeteana de Pensii. De atunci... asteptare. Subprefectul Ladanyi “someaza” inca din varaCampion la acest capitol este insa subprefectul UDMR Arpad Ladanyi, a carui pagina ne arata ca activitatea sa s-a incheiat odata cu sfirsitul sezonului estival. Dovada in acest sens sta ultimul material postat pe site care “suna” in felul urmator: “Astazi, 15 august 2008, cu incepere de la ora 9.00, in sala <<Mihai Viteazul>> din cadrul Institutiei Prefectului judetul Alba s-a desfasurat sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta prezidata de subprefectul Arpad Ladanyi, alaturi de subprefectul Clement Negrut si vicepresedintele Consiliului Judetean Alba, Alin Cucui”.

comments powered by Disqus