monitorulcj.ro Menu

Mii de albaiulieni pot ramine fara apa!

 Linistiti probabil de faptul ca somatiile primite inaintea Sarbatorilor de iarna nu au fost puse in aplicare, mii de albaiulieni, au uitat sa isi plateasca apa. Intirzierea le-a adus doar cresterea datoriei, dar nu si liniste, pentru ca programul de debransari a fost reluat. “Avem deja datorii de 550.000 de lei si am procedat la debransari pentru a nu creste aceasta suma. Am considerat ca este bine ca de sarbatori oamenii sa nu stea fara apa si de aceea, in decembrie, nu am mai sistat furnizarea. Acum insa, cine nu a platit ramine fara apa, iar in cazul asociatiilor de proprietari vom recurge la actiuni in instanta”, a declarat directorul sucursalei locale a societatii Apa CTTA, Mircea Metes. Multi datornici In situatia de a ramine fara apa potabila se afla 34 de asociatii de proprietari, aproximativ 930 de case particulare si mai multe societati comerciale din Alba Iulia. “S-au acumulat in ultimele citeva luni, sume pe care nu am reusit sa le incasam. In total este vorba despre 5,5 miliarde de lei vechi dintre care 2 miliarde sint datorii acumulate de catre agenti comerciali. In total, in aceasta situatie sint aproximativ 5.000 de persoane, deci citeva sute de familii”, a explicat directorul Apa CTTA Alba, Iulia Mircea Metes.Cert este ca oamenii s-au speriat si au inceput sa isi achite din datorii. “Au inceput sa plateasca. In cazul caselor au fost facute debransari pina la plata sumelor, iar in cazul asociatiilor vom apela la instanta. Ne pare rau, dar nu avem alta solutie, pentru ca nu avem contracte individuale cu consumatorii. Sint destui oameni care nu au nici o vina, dar nu avem alta solutie”, a mai spus Mircea Metes. In ceea ce priveste societatile, cel mai mare datornic este Apulum SA, care inregistra la inceputul lui 2009 o restanta de 70.000 de lei. “Ne-au platit ieri 25.000, astazi 25.000 si ne-au dat asigurari ca in aceasta saptamina achita alte 20.000 de lei, deci speram sa nu mai fie probleme”, a mai spus directorul SC Apa CTTA, Mircea Metes.Probleme din cauza friguluiDaca nu inteleg sa isi achite restantele, albaiulienii cu datorii vor avea probleme mari si in ceea ce priveste incalzirea locuintelor. Asta, deoarece o mare parte dintre localnici si-au montat centrale termice individuale care folosesc apa potabila din retea pentru sistemul de incalzire. Astfel, tot din cauza frigului de afara, sistemele de distributie si alimentare cu apa din zona Oarda au avut de suferit. “Avem ceva neplaceri pe citeva strazi din Oarda. Din cauza temperaturilor scazute, conductele au inghetat. Sint retele care au fost montate la o inaltime necorespunzatoare si sint prea expuse la frig. Cele mai mari probleme sint pe strada Dumbravitei, dar mai avem astfel de situatii si in alte zone. Avem echipele in teren si speram sa rezolvam problemele cit mai repede”, a mai declarat directorul SC Apa CTTA Alba Iulia, Mircea Metes.

comments powered by Disqus