monitorulcj.ro Menu

Angajari la cerere

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu, prin Agentia Locala Sibiu, organizeaza, vineri, prima minibursa la cererea angajatorului din acest an. Minibursa va incepe la ora 10.00 si se va desfasura la sediul agentiei, din strada Morilor nr. 51A. „Minibursa este deschisa tuturor persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, dar si celor care doresc sa isi schimbe actualul loc de munca. Persoanele interesate au la dispozitie douasprezece locuri de munca pentru consilieri financiari, fiind vizate atat persoane cu studii medii, cat si persoane cu studii superioare", a precizat Aniela Corlateanu, responsabil PR al AJOFM Sibiu. Nu este pentru prima data cand AJOFM Sibiu organizeaza burse ale locurilor de munca. Potrivit reprezentantilor agentiei, acestea sunt create atat pentru categorii de persoane defavorizate, cat si pentru meserii cerute pe piata muncii de catre agentii economici la nivel local, ori de cate ori exista o solicitare foarte bine fundamentata.   Mai putini someriDe asemenea, AJOFM a informat, printr-un comunicat de presa, ca, la nivelul judetului Sibiu, rata somajului a ramas aceeasi, mai exact de 3,2 %, in luna decembrie 2008. Numarul somerilor este mai mic cu 12 persoane fata de numarul somerilor din aceeasi perioada a anului anterior. „Comparand numarul somerilor inregistrati la sfarsitul lunii decembrie 2007 cu cel inregistrat la sfarsitul anul 2008 se constata ca rata somajului a ramas aceeasi, de 3,2%, insa numarul somerilor inregistrati in decembrie 2008 este mai mic cu 12 persoane fata de aceeasi perioada a anului precedent", a mai adaugat Corlateanu. Mai mult, in luna decembrie a anului trecut, 89 de persoane au fost incadrate in munca in urma activitatilor de mediere a locurilor de munca vacante, 105 persoane s-au angajat datorita serviciilor de informare si consiliere profesionala ale Agentiei, iar alte sase persoane s-au incadrat ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesionala.  

comments powered by Disqus