monitorulcj.ro Menu

Fara greva in BCR

 Conducerea BCR le-a inaintat ieri sindicalistilor o noua oferta si, cu toate ca aceasta nu a fost inca acceptata, salariatii BCR au decis sa nu mai inceapa greva.     Reprezentantii sindicali vor continua negocierile cu conducerea BCR, solicitind clarificari referitoare la ultima oferta facuta de patronat, fara sa mai intre, cel putin deocamdata, in greva. "Important este ca s-a facut o oferta care poate fi îmbunatatita. Noi avem toata disponibilitatea pentru a ajunge la o întelegere, astfel încit sa nu afectam clientii BCR si nici banca, fiind, în fond, vorba despre relatia între angajator si salariati", a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor Independente (FSI) din BCR, Ciprian Ionescu. El a adaugat ca lamuririle cerute conducerii vizeaza propunerea bancii de "remunerare suplimentara a salariatilor, în functie de îndeplinirea unor criterii de performanta" si ca ultima oferta a patronatului nu precizeaza nimic referitor la cresterea suplimentara a salariilor cu 3% solicitata de sindicalisti.     Anuntul legat de protest a survenit luni, în contextul în care contractul colectiv de munca al salariatilor din BCR a expirat la sfirsitul anului trecut.

comments powered by Disqus