monitorulcj.ro Menu

Tratative avansate intre Universitatea si CFR Cluj

Dobos: „Nu ne dorim imprumuturi“Anton Dobos colaboreaza cu sefii lui CFR pentru aducerea mai multor "feroviari" pe "Moina"Dupa plecarea lui Multescu, Universitatea si-a schimbat politica de transferuri. Daca fostul antrenor miza pe „straini“, acum formatia clujeana s-a reorientat spre piata interna. Mai mult, clubul cu care discuta citeva transferuri este CFR Cluj, marele rival din Gruia. Radu Marginean, Casian Miclaus, Octavian Chihaia, Ciprian Deac, Fredy sau Pedro Oliveira sint cei luati in vizor de Universitatea. Dintre acestia, primul are sansele cele mai mari de a ajunge in curtea „Sepcilor rosii“. Presedintele Toni Dobos s-a intilnit cu omologul sau din Gruia pentru a perfecta mutarea lui Marginean, insa deocamdata nu s-a ajuns la un consens. In aceasta privinta, Muresan si Dobos vor mai avea o runda de negocieri in zilele care urmeaza: „Am avut o intrevedere cu domnul Muresan si in aceste zile vom povesti din nou. Radu Marginean ne intereseaza foarte mult, cum, de altfel, ne intereseaza orice jucator de valoare de la CFR. Noi nu dorim sa-i imprumutam ci sa-i cumparam. Acum trebuie sa ne si permitem. Pedro Oliveira este scump. „Daca va pleca cineva, va fi definitiv, dar s-ar putea sa fie si imprumuturi, in cazul in care va fi vorba despre cineva de care vom avea nevoie. Deac nu pleaca, ramine la noi“, a completat Muresan. Casian Miclaus, in prezent la echipa a doua a „feroviarilor“, are sanse bune de a fi dat la pachet cu Marginean.Marginean se opune unui transferMijlocasul care nu a prins echipa de la instalarea lui Andone este dispus sa accepte o mutare in curtea rivalilor, insa cu o anumita conditie. Acesta refuza un transfer, cerind in schimb sa fie imprumutat la Universitatea: „Is mai multe probleme acuma. Mai degraba as vrea sa ma duc imprumut. Pot da garantia ca as avea acelasi randament si as face tot posibilul ca «U» sa nu retrogradeze. Am mai multe oferte, miine (n.r., astazi) voi discuta cu cei din conducere. Repet, la «U» nu ma transfer, nu pot face pasul acesta. Ma leg de «U», Doamne fereste, Universitatea retrogradeaza si eu ramin in liga secunda. Este prea riscant!“, a punctat Marginean. Jucatorul mai are oferte si din alte parti, pe care le va analiza cu atentie. „Am mai multe oferte. Am jucat si pe la Bistrita si ma pot intoarce in orice moment la ei. Mai sint si de la alte echipe din campionatul nostru, toate din prima liga“, a conchis fotbalistul.Prima reusitaIn cursul zilei de ieri, Cristian Silvasan (foto) a ajuns la Cluj, unde s-a si instalat. Astazi, acesta va participa la primul antrenament sub comanda lui Alpar Meszaros, urmind ca in zilele urmatoare sa i se ofere si un angajament. Acesta si-a reziliat pe cale amiabila contractul de joc cu Politehnica Iasi si a venit imediat la Cluj. „Silvasan a sosit la Cluj. Miine va fi la pregatire, asta spune tot despre situatia sa la Universitatea Cluj“, a declarat pentru monitorul Sorin Vadana, directorul sportiv al formatiei de pe „Moina“.

comments powered by Disqus