monitorulcj.ro Menu

Gustul pentru vulg sau identitatea de turma

Zilele trecute, cineva imi istorisea o poveste aparent amuzanta, cu iz de pateric. Cu citiva ani in urma, in partile Moldovei avea sa ajunga, intr-o scurta vizita misionara, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I. Vinzoleala, pregatiri, lucruri firesti pentru un astfel de eveniment. Toti parintii manastirilor moldave, in duh de evlavie si sfioasa curiozitate, s-au pornit catre locul unde urma sa soseasca inaltul invitat. Numai un parinte batrin din Manastirea Sihastria, cu peste jumatate de secol de vietuire monahala, cu o viata frumos imbunatatita, nu se dadea dus. La un moment dat, unul dintre calugari il intreaba: „Parinte, dar cuviosia-ta nu te duci sa il vezi pe Sanctitatea Sa? Vezi bine ca noi toti, ceilalti, sintem gata de plecare..." La care parintele, cu intelepciunea hitra a monahului bucuros in toate ale sale, ii raspunde: „Parinte, ce sa iti spun?... Daca Sanctitatea Sa vrea sa ma vada, doar stie unde ma gaseste. Nu are decit sa urce putin muntele..."Dincolo de umorul de situatie si butada de limbaj, istorisirea aceasta ascunde subtirimi de sfatoasa raportare la mundan, din perspectiva vesniciei. Avem nevoie de astfel de lectii, mai ales in ziua de astazi. Omul modern a iesit demult din domeniul creatiei divine, intrind, fara cenzura si fara limite, in habitatul manipularii. Al malaxorului curiozitatii nejustificate, al gindurilor tulburi, al confuziilor de sens si nuanta. Parintele nostru, de mai sus, poate intelesese mai bine ca orisicine ca, pentru ca o asemenea manifestare sa nu-si piarda din incarcatura sa reala, mai e nevoie si de cite cineva care sa se roage, uitat de toti, in chilie de pustnicie. Ca mai importanta decit vederea dinspre multime spre amvon, e inainte-vederea cu Dumnezeu, Care uneste mai ales inimile, dincolo de fete. M-am gindit la acest aspect in conjuncturi dintre cele mai trimbitat duhovnicesti, cind, de dragul vederii unor oameni realmente valorizati spiritual, manifestarea religioasa s-a transformat intr-un bilci popular si mediatic, cu ifose de eveniment marcant inclusiv pentru destinele unor directii de conduita „vizionara". De cele mai multe ori, tocmai cu concursul celor care gestioneaza astfel de manifestari. Si aceasta nu e nicidecum o boala specifica Ortodoxiei. Ne sint deja arhicunoscute „experimentele stadion", evanghelizarile stradale practicate programatic de amatorii intr-ale propovaduirii de coloratura neoprotestanta, mai ales. De aceea poate ca in mersul pe jos, dinamic, al Ortodoxiei, ne e mult mai necesara identitatea in miscare fireasca, verificata, probata a felului nostru propriu de a fi romani si ortodocsi. Adica umani, conlucrind cu vesnicia. Romanul a stiut intotdeauna sa-si puna piatra de capatii a odihnei sale duhovnicesti rugaciunea si sfatoasa aplecare spre trecut, spre stramosii sai. Spre cei care - vorba unui indragit marturisitor contemporan - „ne resusciteaza mai mult decit viii nostri". Romeo PETRASCIUC

comments powered by Disqus