monitorulcj.ro Menu

Nava Imparatiei ca semn, simbol si sfintenie (1)

Pentru ca sa aveti o intelegere cit mai limpede a ceea ce vreau sa va spun in continuare, e bine sa va amintesc ca atit in viata sociala a oamenilor, cit si in cea religioasa, sint folosite semne si simboluri.     Semnul este o conventie prin care ceva se deosebeste de altceva. Acel ceva poate fi o fiinta, un obiect sau o imprejurare. Portul unei persoane este semnul ca ea este din Maramures, din Banat sau din Dobrogea, din Scotia sau din Tirol. Uniforma unui militar este semnul ca el apartine unei anumite arme: infanterie, aviatie, marina, sau ca el face parte din armata unei anumite tari (ceea ce e foarte important pe cimpul de lupta). Tot pe cimpul de lupta, un anume sunet de trompeta este semn (sau semnal) de atac sau de retragere. Ii faci cuiva semn sa vina sau sa se duca, sa se ridice sau sa se aseze, sa vorbeasca sau sa taca. Configuratia unei constructii religioase este semnul ca ai in fata o biserica, o sinagoga sau o moschee. Cind e vorba de o biserica, stilul ei iti spune daca e ortodoxa, catolica sau protestanta.     Simbolul este semnul in spatele caruia se ascunde o anume realitate, sau, mai bine zis, semnul prin care o anume realitate ii devine transparenta initiatului, adica celui ce se pricepe sa o citeasca. Drapelul national al unui popor este un semn, dar si simbolul patriei, al vitejiei, al eroismului, al jertfei de sine. Asa cum spuneam, o biserica este un semn, dar si simbolul prezentei launtrice a lui Dumnezeu. Ea poate fi si simbolul unui anumit fel de religiozitate. (Intr’o incercare de tipologie a culturii, Lucian Blaga facea o comparatie intre bazilica romana, a carei arhitectura simbolizeaza ideea de autoritate divina prin sacerdotiu, domul gotic ca simbol al efortului uman de a strapunge cerul prin forte proprii si biserica ortodoxa – avind ca arhetip Aghia Sofia – ca simbol al sinergiei divino-umane, al „transcendentului care coboara“ spre credinta care urca). De asemenea, o icoana zugravita este simbolul persoanei sfinte pe care o infatiseaza si care se face simtita prin chipul ei vazut.     Sfintenia simbolului este transfigurarea lui in energie sacrala, in niste efluvii spirituale prin care omul intra si se mentine in comuniune cu realitatea din spatele simbolului. Pentru o prima exemplificare, sa ne intoarcem la drapelul national. De obicei, el este asociat cu celalalt principal simbol al patriei, imnul national. Este de ajuns sa privim ceremoniile de premiere la marile intreceri sportive internationale spre a ne da seama ca miscarea simultana a celor doua simboluri, adica intonarea imnului si ridicarea drapelului, transcende victoria propriu-zisa a invingatorului; emotia acestuia, deseori insotita de lacrimi, este nu numai expresia biruintei personale, ci si a sentimentului ca el se afla in comuniune cu propria sa patrie si ca aceasta, chiar de la distante enorme, se afla in comuniune cu el. In traditia romaneasca, drapelul national este sfintit de catre Biserica. Sfintit este si drapelul de lupta al fiecarei mari unitati militare. Cind comandantul unitatii il primeste astfel din partea Bisericii, el isi pleaca genunchiul la pamint si-l saruta ca pe o icoana. Drapelul sfintit nu mai este un simplu simbol; el face parte integranta din fiinta unitatii: daca este pierdut pe cimpul de lupta, unitatea se desfiinteaza.     Un alt exemplu este Sfinta Cruce. Aceasta este nu numai semnul distinctiv crestin si nu numai simbolul Jertfei mintuitoare, ci si, in acelasi timp, putere dumnezeiasca. Incarcatura ei sacrala este experiata de orice crestin autentic.     La rindul ei, icoana crestina a devenit, inca de la inceputurile vietii bisericesti, sfinta icoana, si asa se mentine pina in ziua de astazi (asa cum, de altfel, se petrece si cu Sfinta Cruce). Esteticienii eclesiastici au incercat sa defineasca deosebirea dintre icoana si tabloul religios. Dincolo de toate variantele teoretice, eu, personal, am un singur criteriu: in fata unei icoane, inainte de a-mi da seama daca e frumoasa sau nu, daca este sau nu si o opera de arta, simt nevoia sa ma descopar, sau, mai mult, sa ingenunchez. Tabloul religios se cere admirat, evaluat, ca orice obiect artistic; icoana se vrea contemplata, venerata, imbratisata, sarutata, asemenea unei fiinte vii pe care o adori si o iubesti. Daca, prin vrerea si puterea lui Dumnezeu, ea este si vector al facerii de minuni, comuniunea dintre ea si tine capata dimensiuni incomensurabile. Tu oferi, ea iti raspunde. De mina cu credinta ta, icoana iti ofera accesul la o alta realitate decit aceea a unei simple reprezentari. In ultima instanta, e calea ta de acces catre Imparatia Cerurilor.

comments powered by Disqus