monitorulcj.ro Menu

Vieti in voia sortii

Pentru cei doi cosmarul a inceput in urma cu citiva ani, atunci cind au ramas pe drumuri. De atunci viata le-a rezervat multe suprize insa majoritatea au fost neplacute. “Am locuit cu parintii mei pina in urma cu ceva timp. Atunci a murit mama, iar tata a trebuit sa vinda locuinta pentru ca sa poata sa faca rost de bani pentru inmormintare. De atunci sintem tot asa pentru ca nu am mai avut unde sa mergem, sa punem capul sa ne odihnim”, povesteste cu lacrimi in ochi Nicolae Zdrinc. Sotia sa il priveste absenta, cu privirea la trenul care suiera plecind din statie. Garile din Alba le-au fost celor doi casa in ultimele saptamini, de cind Centrul de zi din Alba Iulia a intrat in renovare. Din gara in garaDupa socul pierderii suferite de Nicolae, cei doi au ajuns sa traiasca de pe urma ajutoarelor sociale. Pensia lui, care depaseste cu putin 150 de lei, este completata cu banii pe care ii primesc din partea serviciilor sociale. Nicolae sufera si de o boala care l-a lasat fara piciorul sting si i l-a transformat pe cel drept intr-o vesnica rana deschisa. “Asa e boala. Trebuie sa ma pansez in fiecare zi. Acum merg la baie ca nu pot aici in fata oamenilor. Trebuie sa platesc fasa, rivanolul, apa oxigenata si crema de galbenele. Am avut perioade cind nu mi-am permis crema si am pus varza. Sint bolnav si imi e greu sa ma tot plimb cu trenul si cu cariuciorul dupa mine, iar sotia nu mai poate nici ea. Ii inteleg si pe cei de aici ca ne tot scot din sala de asteptare, dar nu avem unde sa ne ducem. Am stat afara atunci cind au fost -15 grade”, povesteste Nicolae. Sotia sa sta in tot acest timp pe scaunul sau si priveste la barbatul de care si-a legat existenta in speranta unei vieti mai bune.  Incercari disperateIncercind sa scape de ghinioane cei doi membri ai familiei au luat in chirie o mica garsoniera, dar dupa numai o luna, au constatat ca nu isi pot permite cheltuielile. “Am stat o perioada in centrul asta facut de primarie aici in apropiere. Acuma a intrat in renovare si nu mai putem. Este bine ca se face si se aranjeaza ca sint multi oameni care au nevoie, dar noi stam acum asa cum putem. Am incercat luna trecuta sa inchiriem o locuinta. Am luat o garsoniera cu 3 milioane. Cind s-a terminat luna si am vazut cit sint celelalte cheltuieli pe care trebuia sa le platim am renuntat. Nu ne puteam permite atitia bani. Ne-am intors si am ajuns la gara”, adauga Nicolae. Cei doi mai au si copii care traiesc imprastiati prin tara, in diferite adaposturi sociale. Unul dintre ei traieste in Alba Iulia, dar in niste conditii greu de imaginat, intr-o baraca improvizata pe malul riului Ampoi. “Am fost la el, dar sta intr-o fosta baraca a celor de la ape. O cutie de beton de doi pe trei metri unde stau mai multi. Abia se descurca si ei”, adauga barbatul.Nu am dat in cap la nimeniFamilia Zdrinc se afla in evidentele Serviciilor Sociale, dar asistentii au aflat de starea in care au ajuns cei doi abia in urma sesizarii noastre. Situatia celor doi soti a pus pe jar serviciile sociale.Adela Cristescu“Noi cunoastem situatia acestei familii. O avem in evidenta de mai mult timp. Au stat in centrul de zi de la gara, dar a intrat in renovare. Am intrebat atunci daca are toata lumea unde sa mearga. Ei au spus ca se descurca. Au luat ceva in chirie. Nu am stiut insa ca nu s-au descurcat si au ajuns in gara. La sesizarea dumneavoastra, mergem chiar acum sa stam de vorba cu ei si sa vedem ce putem face pina cind se termina lucrarile de la cladirea de acolo”,a declarat  sefa Serviciului de Asistenta Sociala din subordinea Primariei municipiului Alba Iulia. Final fericit?“Nu am dat in cap la nimeni. Nu am furat. Nu am tilharit. Am avut si noi sperante in viata asta, dar m-am imbolnavit. Nu a fost voia si vina nimanui, dar asta este situatia. Am mai cerut, am pus dosar la social, dar nu am avut noroc. Nu am cerut un apartament de 3 camere ca nu ne trebuie. O camera, o garsoniera imi ajunge. Am vazut ca s-au tot facut si ANL-uri si alte locuinte, dar noi n-am ajuns la rind. Nu am avut acces”, se plinge Nicolae.Dupa ce au trait ani intregi din mila statului si au petrecut doua saptamini in frig si infruntind privirile batjocoritoare ale pasagerilor din gari, cei doi se afla la capatul puterilor. “E foarte greu. E greu sa nu ai unde te opri, sa fii tot timpul pe drum si toata lumea sa te scoata afara. Am fost si la domnul prefect in audienta, dar nu a venit el la audienta. A venit o doamna si in 5 minute a terminat cu toti. Nu sint locuinte, nu avem ce va face. Atitea ne-a spus si ne-au scos afara. E greu asa, dar mai greu pentru mine e cu boala sotului. Nu mai pot sa-l vad cum se chinue”, ingaima, intr-un tirziu, Otilia Zdrinc si se pregateste sa isi ajute sotul sa urce in carucior. Pentru ei iarna ar mai putea aduce doar alinare sau lovitura finala. “Acum mai trag citeva zile. Poate cumva o sa se rezolve ceva. Astept poate ca din atitea hirtii vreuna ma ajuta. Daca nu pot altfel, ma duc in fata prefecturii si imi dau foc. Macar termin odata si nu mai stau pe cap la oameni si la sotie”, incheie Nicolae pe un ton care denota resemnare, dar si hotarire. 

comments powered by Disqus