monitorulcj.ro Menu

Austriecii, interesati de Aeroportul din Cluj

Austriecii de la Meinl Aiports si-au exprimat, ieri, disponibilitatea de a colabora cu Consiliul Judetean Cluj in privinta dezvoltarii viitoare a aeroportului clujean si prin implicarea in cautarea, identificarea si evaluarea unor viitoare locatii pentru aeroport. „Pentru noi este evident acum ca in perioada anului 2015, pe masura ce va avea zboruri mai multe si avioane mai mari, aeroportul va trebui mutat, sa schimbam locatia. E un proiect care trebuie inceput acum, pentru ca in urmatorii 10 ani sa fie finalizat“, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, care s-a intilnit ieri cu o delegatie a companiei, condusa de presedintele Consiliului de Administratie al Meinl Airports, Roman Himmler.     Potrivit acestuia, grupul austriac si-a exprimat interesul de a participa sub orice forma alaturi de Consiliul Judetean, „inclusiv cu investitii, cu o intrare, eventual, in actionariatul aeroportului, la proiectele pe care le avem“. Presedintele Consiliului Judetean Cluj a spus ca in cadrul intilnirii nu s-a intrat in detalii privind viitoarele sume care ar putea fi investite, austriecii urmind sa isi concretizeze oferta, iar autoritatile judetene o vor analiza si o vor supune dezbaterii in plen. „Expertiza pe care acest grup international o are in dezvoltarea aeroporturilor in intreaga lume aduce un mare avantaj pentru a putea sa facem din Aeroportul Cluj un aeroport regional. Nu pentru regiunea de nord-vest a Romaniei, ci pentru partea de est a Europei“, a afirmat Marius Nicoara.      Conducerea Aeroportului clujean estimeaza ca in anul 2010 traficul intern si extern va ajunge la 400.000 de pasageri. De asemenea, se urmareste atragerea unor noi companii aeriene, inclusiv low-cost, precum si finalizarea unui nou terminal Cargo si a unuia de pasageri, destinat plecarilor in spatiul Schengen, construirea unei noi piste care sa permita aterizarea si decolarea unor avioane de mari dimensiuni.

comments powered by Disqus