monitorulcj.ro Menu

Napoli, sub gunoaie

Gunoiul, filmat pentru YouTubeFrumosul oras din sudul Italiei a fost acoperit de gunoaie si a devenit scena unor violente extremePresa italiana a dedicat pagini intregi confruntarilor violente dintre locuitorii napolitani si fortele de ordine, care s-au intensificat in noaptea de luni spre marti. Dupa descrierile jurnalistilor italieni, a fost vorba de adevarate scene de razboi, desfasurate in cartierul Pianura din Napoli. Locuitorii de aici protesteaza fata de redeschiderea unei mai vechi gropi de gunoi in zona, unde autoritatile au decis sa depoziteze tonele de gunoaie adunate de pe strazile orasului.      Acestea nu au mai fost ridicate de peste 2 saptamini, astfel ca frumosul burg italian a devenit o uriasa ghena, gunoaiele fiind filmate si postate pe www.youtube.com atit de turisti, cit si de localnici. Suparati ca tot gunoiul ajunge in cartierul lor, oamenii din Pianura au incercat sa blocheze accesul la groapa cu garduri de fier. Doua autobuze au fost incendiate, iar, pentru a stinge focul, pompierii au fost escortati de politie.100.000 de tone de deseuri pe straziPotrivit cotidianului „La Repubblica“, o benzinarie era aproape sa sara in aer, iar mai multe persoane au fost ranite si altele arestate. Pina si ziaristii prezenti la conflict au fost agresati, scrie „Corriere della Sera“, iar aparatura lor distrusa pentru a nu putea transmite imagini de la locul revoltei. Politia s-a retras dupa miezul noptii, iar locuitorii din Pianura au sarbatorit „victoria“ in fata autoritatilor. Tensiunea, insa, a ramas ridicata de-a lungul zilei de ieri, cind Guvernul italian a avut o noua intrunire de urgenta pentru a gasi „solutii concrete si radicale“ la problema deseurilor din Napoli. Aceasta treneaza de 15 ani, spun localnicii, dar, din data de 21 decembrie 2007, firmele care se ocupau de ridicarea gunoiului si-au incetat activitatea, deoarece nu mai aveau unde sa depoziteze deseurile, toate gropile fiind pline. Peste 100.000 de tone de gunoaie au infestat strazile metropolei din sudul Italiei.Autoritatile dau vina pe mafieAutoritatile locale napolitane nu au reusit, in 15 ani, sa gaseasca o solutie ecologica si multumitoare pentru toata lumea. Acest fapt a dus la inmultirea protestelor, iar, recent, cu prilejul acestei crize marcate si de violente, au aparut chiar amenintari cu moartea la adresa primarului si guvernatorului zonei, a informat BBC. Oficialii locali, insa, se pling de faptul ca rezolvarea problemei este impiedicata de mafia napolitana. Aceasta obtine profituri mari din industria de salubrizare si saboteaza, spun autoritatile, incercarile de construire a unor noi incineratoare. Ba mai mult, spun oficialii orasului Napoli, mafia ar fi adus aici si gunoiul din alte orase ale Italiei.      Uniunea Europeana a atras atentia statului italian ca monitorizeaza situatia si ca este posibil sa ia masuri legale impotriva Italiei, pentru incalcarea normelor europene de salubritate.

comments powered by Disqus