monitorulcj.ro Menu

Romania a avut varsat de vint in copilarie!

Sfirsitul anului 2004. Bruxelles. Hotel Le Meridien. 5 stele. Hol. Afara ploua. Inauntru, nu. Afara, trafic. Inauntru, o muzica de pian. In surdina. Berea, buna. Personalul, distant, cu miscari elegante, similare majordomilor englezi. Ca in toate hotelurile de 5 stele. Liniste tihnita. Decoratiuni elegante. Se vorbeste semi-soptit. Pe la patru dupa-amiaza, usile de la intrare se deschid in forta. Un domn striga puternic, in romaneste, stricind tihna locala: „Da, mai, da, l-am eliberat“. Altul ii raspunde: „Cum, ma, cum? Cum naiba l-am eliberat?“. „Uite-asa, ne-a facut mosu’, pe lista de ieri nu era, azi l-a bagat pe la mijloc.“ „Si tu n-ai verificat?“ „Erau multi, ma, mi-a scapat.“     Prima voce ii apartinea lui Alin Teodorescu, seful cancelariei primului ministru. Al doilea era chiar el, primul ministru. Adrian Nastase. Veneau de la aeroport. Pe drum, cind si-au deschis telefoanele, tocmai au aflat ca semnasera decretul de gratiere a lui Miron Cozma. Amindoi erau livizi. Ceilalti membri ai delegatiei vorbeau deja non stop la mobile cu presa din tara. Delegatia venise la Bruxelles, la Consiliul European, pentru ca tocmai se terminasera negocierile de aderare a Romaniei la UE.     Septembrie 2007. Bucuresti, cladirea TVR, intrarea Pangratti, sala de la etajul 2 din „carfur“ (asta e cladirea albastra de linga intrare, unde stau sefii). E o sedinta. Adunati sint reprezentantii partidelor politice parlamentare si cei ai televiziunii publice. Incearca sa negocieze temele campaniei electorale pentru Parlamentul European. Punctul de vedere al TVR: ce e acquis comunitar este tema de campanie. Ce este pe linga se socoteste populism, inducere in eroare a electoratului si nu o sa fie tema de dezbatere. „Da, dar temele astea europene sint plicticoase, abstracte, nu o sa se uite nimeni, noi vrem sa discutam subiectele de zi cu zi, pensiile, sanatatea, educatia.“ „Or fi, dar astea nu se reglementeaza la nivel comunitar, veti da din gura, veti face promisiuni fara acoperire.“ Si am tot negociat. La un moment dat, una dintre reprezentante izbucneste: „Voi, de la TVR, veti face cum zicem noi“. „Dar de ce, ma rog frumos?“ „Uite-asa, pentru ca sinteti la mina noastra.“     3 decembrie 2007. La televizor, la un canal de stiri, ecranul e impartit in doua: una dintre jumatati arata, de ore in sir, intrarea intr-o casa din Voluntari. Nu se intimpla nimic acolo. E doar o casa. Asta, la prima vedere. La a doua vedere, afli ca acolo doarme Miron Cozma. Fusese eliberat cu o zi inainte. Camera transmite in direct, de ore intregi, imaginea unei case. Acolo doarme Miron Cozma.     2004, la doua ore dupa scena „intrarii“. E din nou liniste. Delegatia s-a impartit. Unii au plecat la reuniunea Partidului Socialist European. Altii, la cumparaturi. Restul delegatiei este in plina diversiune. Sufera cu totii. Alexandra Alexandrescu, fata lui Horia, membra a delegatiei, nu are camera la Le Meridien, ci la un hotel din apropiere. De aceea, Miron Cozma, cel-prea-devreme-gratiat, trece in planul doi. Cum rezolvam problema pustoaicei ofuscate? Se lamureste si asta, intr-un final. Pleaca toti. Ramine un domn intre doua virste. Pare stingher, in holul hotelului. E imbracat cu un pardesiu bleumarin. Da sa iasa. „Unde mergeti, dom’ profesor?“ „Ies si eu la o bere.“ „Sarbatoriti incheierea negocierilor? Unde e sampania?“ „Sampania ma-si, ma baieti, sampania ma- si“. „Hai, ca venim cu dumneavoastra.“ „Hai, mai, sa bem ceva.“ Si am baut. Cite trei sau patru beri (nu mai tin bine minte cite), la o circiuma micuta, ii zice Le Theatre. Asa a sarbatorit Vasile Puscas finalul a 4 ani de munca.     Octombrie 2007. Reusim sa incheiem a cincea runda de negocieri pentru stabilirea temelor. Intr-un mod european, am mai dat si noi, au mai dat si ei. Au „scapat“ doar doua teme extracomunitare: educatia si sanatatea. Ii amenint pe „stafii de campanie“ ca le pregatim „faza cu Norvegia“ cit de des putem. Unii imi spun la finalul discutiei ca e nasol, ca trebuie sa ii pregateasca pe candidati. Da, life sucks, trebuie sa muncesti daca vrei sa te dai rotund. Asta gindesc. Nu le spun, pentru ca, sa nu uitam, „sint la mina lor“.     3 decembrie. Chavez a pierdut referendumul. Romania a batut China la handbal feminin si a picat in grupa cu Italia, Franta si Olanda, la fotbal. Jumatate de ecran este, in continuare, ocupata de imaginea casei in care doarme Miron Cozma.     Din nou 2004. Ploua nasol, mocaneste. E a doua zi dupa „marea intrare“. Adio liniste la Le Meridien. Au venit si celelalte doua delegatii romanesti. Una e a lui Ion Iliescu, cealalta e a lui Traian Basescu. Presedintele (inca) in functie si presedintele ales. Au venit cu avioane separate, au coloane oficiale separate. Un cosmar logistic si organizatoric, mai ales in traficul imposibil din Bruxelles. Au facut tot posibilul sa nu se intilneasca, sa nu fie nevoiti sa se suporte reciproc. in hol, atmosfera mega-tensionata. Delegatia „Basescu“ e mica, dar vioaie: Saftoiu, Plesu, Stolojan. Cea a lui Iliescu e mai discreta. Partea Nastase discuta non stop la mobile si explica povestea cu gratierea. Dupa toate eforturile de separare a delegatiilor, se petrece inevitabilul. Basescu da nas in nas cu Iliescu la lift. Ora de plecare era aceeasi, iar Le Meridien nu are decit un lift. Basescu: „Ha, ha, ha, tataie, cu Cozma ai intrat in istorie, cu Cozma iesi, ha, ha, ha“. Mai devreme, Nastase fusese in apartamentul lui Iliescu. Dupa aia, a aparut contra-decretul decretului de gratiere. La Bucuresti, in acelasi timp, se gloseaza pe toate televiziunile. Analistii explica doct cum „marile puteri occidentale, precum si organizatiile civice europene“ au facut presiuni pentru rearestarea lui Cozma.     Noiembrie, 2007: un tip, unul Mailat, omoara (pare-se) o italianca, pentru a-i fura geanta. Italienii (presa si politicieni), isterici, iresponsabili si histrionici, incep o campanie cretinoida de declaratii si masuri administrative. Colegii lor (presa si politicieni) romani reactioneaza cam in acelasi fel. Dau contra-declaratii, fac scandal, se afiseaza. Cinic vorbind, asta a cam fost norocul campaniei electorale. Brusc, se pare ca Europa nu mai este ceva mega-abstract, departat de viata cotidiana. Apare ceva energie in dezbateri (chiar daca negativa).     2004, Place Schumann: locul este ticsit de care de televiziune turcesti. Sint innebuniti, turcii. Se discuta sansele aderarii lor. Zic mersi ca noi am trecut de mult de momentul asta. Noi nu mai avem nici o emotie. Vom fi acolo, in UE. La centrul de presa exista doua subiecte de discutie. In limba romana se vorbeste de Miron Cozma. In toate celelalte limbi europene se vorbeste de Turcia si de decizia istorica de a-i primi sau nu la negocieri. Ergo: ziaristii romani alearga dupa cite un oficial european si ii pun intrebarea standard: „Ce parere aveti de eliberarea lui Miron Cozma?“. „Excusez-moi, Miron Qui?“ „Cozma“ „C’est qui, ce Cozma?“ „Liderul minerilor care...“ „Aaa, ça, c’est une affaire interne, ehhh, oui, nous salutons les efforts de la Roumanie, bla, bla.“ La Bucuresti, televiziunile de stiri titreaza: „Oficialii europeni refuza sa comenteze cazul Cozma“.     23 noiembrie 2007. S-au terminat alegerile pentru PE. Prezenta a fost de 30%. Cam pe media europeana, nici mai multi, nici mai putini. Campanie electorala linistita. De aceea, a parut plicticoasa. Adica, s-a discutat mai mult despre chestiunile europene decit despre ale noastre. Jalnic! Romania nu a trimis nici un parlamentar nationalist sau extremist la Bruxelles. PRM si PNG au ramas pe afara. O singura exceptie: László Tökés, care a candidat independent. Este o diferenta uriasa fata de Bulgaria sau tarile din valul 2004.     3 decembrie 2007. Continua reactiile la declaratiile comisarului Kovács. Daca pierde actiunea, Guvernul roman trebuie sa dea banii inapoi in cazul taxei de prima inmatriculare. Pe cealalta jumatate de ecran, casa in care doarme Miron Cozma arata neschimbata. E deja 10 dimineata. Cred ca omul bea deja cafeaua.     In cazul ca nu am reusit sa fiu clar, daca reactia ta, romanule din UE, este ceva de genul: „Ce a vrut asta cu istorioarele lui?“, sa ma fac mai bine inteles. Romania lui decembrie 2007, la un an de UE, seamana al naibii de tare cu aia a lui 2004, la 2 ani inainte. Autoritatile isi vad de meciurile interne. Aderarea a trecut la „pasive“, „chestii cu care ne mindrim cind avem timp“. Modernizarea tarii este pe planul doi sau trei si se face cind avem pauza in meciul cu „palatul alalalt“. Presa isi vede de „ce vrea publicul“. Faptul ca Romania nu e o tara singura pe lume ne deranjeaza. Ne intereseaza ce se intimpla la Bruxelles doar daca vreun oficial al Comisiei sau vreun parlamentar european „combate“ cu vreunul de-al nostru. Altfel, sa fie la ei, acolo.     Evident, elementul de continuitate se dovedeste a fi si Miron Cozma. Nu scapam de obsesiile copilariei. E ca si cum am facut varsat de vint la 2 ani si acum, la adolescenta, credem ca ne-au ramas semne pe fata. Si nu putem sa ne uitam si noi la o fata, sa ne vedem de viata. Ne obsedeaza varsatul de vint din copilarie.Sa nu uit, Doamne iarta-ma: inca nu au gasit-o pe Elodia! Si sintem deja de un an in UE.— GABRIEL GIURGIU este jurnalist specializat în probleme europene la Televiziunea Romana.

comments powered by Disqus