monitorulcj.ro Menu

Dictionarul Tezaur al Academiei, lansat la Cluj-Napoca, dupa 100 de ani

Dictionarul Limbii Romane (DLR), numit si Dictionarul Tezaur al Academiei, un proiect inceput in anul 1907, va fi lansat de Academia Romana, dupa circa 100 de ani, la Cluj-Napoca. De asemenea, ultimele volume vor fi finalizate si publicate si in Iasi si Bucuresti, iar acestea vor cuprinde peste 175.000 de intrari. Lucrarea a fost realizata in trei centre universitare si la ea au contribuit, de-a lungul anilor, peste 100 de cercetatori. DLR cuprinde totalitatea cuvintelor limbii literare romanesti, chiar si pe cele mai vechi, iesite din uz, elemente de ortografie si morfologie.     Dictionarul a fost inceput de un grup de cercetatori in 1907. Sub coordonarea lui Sextil Puscariu, timp de 42 de ani, au fost realizate trei volume, dar au ramas si trei fascicule neterminate. Activitatea a fost reluata din 1959, iar pina in prezent au fost publicate peste 30 de volume din dictionar, volume care cuprind, in 15.000 de pagini, aproximativ 1,3 milioane de exemple culese din 2.500 de referinte bibliografice. Volumele sint dedicate mai mult centrelor de cercetare, bibliotecilor si facultatilor. In curs de finalizare se afla volumele cu literele „L“ si „E“ ale Institutelor Academice din Cluj, respectiv Iasi. Data aparitiei ultimelor volume nu a putut fi mentionata de catre reprezentantii Academiei, lansarea fiind aproximata, totusi, pentru luna februarie. Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamintul Superior a acordat un grant institutului de la Iasi, alaturi de care se va demara un proiect de digitalizare a dictionarului, la care vor lua parte si reprezentantii clujeni si bucuresteni. Conform coordonatorilor, varianta electronica, intitulata Dictionar Tezaur al Limbii Romane (eDTLR), va deveni unul dintre principalele instrumente in cercetarea lingvistica.

comments powered by Disqus