monitorulcj.ro Menu

Recolte bune, numai din seminte de calitate

Cu toate ca isi desfasoara activitatea intr-un semianonimat, sau poate, mai corect spus, cu discretie, periodic, in special in perioadele de bilant, constatam ca activitatea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor Alba are atributii si rezultate ce vizeaza in mare masura viata economico-sociala a multor institutii si agenti economici din judet. Conform atributiilor ce ii sint atribuite prin lege, ITCSMS Alba Iulia elibereaza si retrage autorizatiile pentru producerea, prelucrarea si comercializarea semnitelor si materialului saditor, tine evidenta agentilor economici inregistrati cu acest obiect de activitate, supravegheaza si monitorizeaza pe toata durata inregistrarii activitatea acestora. Asadar, tot ce inseamna seminte si material saditor produs oficial si acceptat la comercializare se face sub supravegherea acestei institutii. Cum semeni asa culegiRolul si responsabilitatile acesteia deriva, in acest context, din ceea ce in popor se exprima prin zicala: “cum sameni, asa culegi”. Certificarea calitatii semintelor presupune actiuni de control pe fiecare etapa, incepind de la multiplicare, conditionare, ambalare, etichetare si pina la sigilare.Activitatea de baza pe anul trecut a inspectoratului a insemnat monitorizartea culturilor semincere pe o suprafata de 1366 hectare fizice, din care 1109 cu cereale paioase, 83 hectare cu porumb, 32 hectare cu soia, 66 hectare cu material pentru inmultire la vita de vie, 60 hectare cu material pentru inmultire la pomi fructiferi, 16 hectare cu material de inmultire a arborilor si arbustilor ornamentali. Pentru certificarea finala a materialului obtinut au fost eliberate anul trecut 378.000 etichete oficiale, din care 33.400 pentru vite altoite si 267.925 pentru pomi altoiti. Au fost efectuate 2601 analize, care au presupus 8485 determinari. Totodata, au fost trimise esantioane reprezentative si pentru analiza postcontrol la Institutul de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor, analize care, conform datelor prezentate de conducerea ITCSMS Alba, au confirmat deciziile luate de inspectorii oficiali din teritoriu. Dupa parcurgerea tuturor acestor etape, pe raza celor trei judete - Alba, Hunedoara si Sibiu, in care isi exercita atributiile Inspectoratul Alba Iulia, au fost certificate urmatoarele cantitati de seminte si material saditor: 2812 tone griu comun, 78 tone triticale, 215 tone porumb, 40 tone soia, 1.390.000 bucati vite altoite, 268.000 pomi altoiti si 210.000 arbori si arbusti ornamentali.

comments powered by Disqus