monitorulcj.ro Menu

Craciun fericit!

     „TOTUL INCEPE DE LA FAMILIE“ BARTOLOMEUdin mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvintari.    Iubitii mei fii sufletesti,Cind Domnul Hristos le-a amintit ucenicilor Sai ca i se apropie patimile si moartea, ei s’au intristat. Spre a-i duce insa cu gindul la invierea ce va urma, El le-a pus in fata un exemplu din viata obisnuita a omului: „Femeia, cind e sa nasca, se intristeaza, pentru ca i-a sosit ceasul; dar dupa ce naste copilul nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s’a nascut om pe lume. Asadar, si voi sinteti tristi acum, dar Eu iarasi va voi vedea si inima voastra se va bucura si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi“.     Iata deci o legatura directa intre nastere si inviere, ca si cum pintecele mamei ar fi un mormint in care s’a zamislit, se dospeste si biruie viata.Si iata de ce nasterea unui prunc iradiaza bucurie nu doar in familia pe care o sporeste, ci si la vecini, la rude si chiar in satul intreg, acolo unde inca se mai pastreaza solidaritatea comunitara. Iar bucuria explodeaza in veselie atunci cind pruncul primeste baia nasterii celei de a doua, din apa si din Duh, prin Taina Sfintului Botez. Stim cu totii ce inseamna o cumetrie, ospatul insotit de daruri, cintece, jocuri si voie buna.     Daca pruncul se naste intr’o curte domneasca, din vita regala sau imperiala, si mai ales daca e baiat, sarbatoarea se desfasoara la scara nationala. Suveranul are un mostenitor, evenimentul e vestit prin trompete, tobe si fanfare, clopotele bat in plin, poporul se aduna cintind si jucind in fata palatului, tatal iese in balcon cu pruncul ridicat pe brate, multimile aclama, vazduhul vibreaza.     Dragii mei, acum doua mii si sapte ani in Betleemul Iudeii Se nastea Fiul lui Dumnezeu, Regele regilor si Imparatul imparatilor, Mintuitorul lumii. Stim ca fusese zamislit de la Duhul Sfint in pintecele Fecioarei Maria din Nazaret, stim ca Iudeea se afla pe teritoriul imperiului roman, stim ca cezarul poruncise un recensamint general pentru evidenta populatiei si estimarea impozitelor, stim ca fiecare cetatean trebuia sa fie recenzat in localitatea de bastina a neamului sau, stim ca Maria facea parte din descendenta betleemica a regelui David, ca si Iosif, cel rinduit de Dumnezeu sa-i legitimeze Pruncul ca stare civila si s’o ocroteasca de ignoranta oamenilor, stim ca amindoi au calatorit greu spre Betleem in timp ce Maria se afla in stare binecuvintata, stim ca tocmai atunci, la sosire, Mariei i-a venit vremea sa nasca.     Numeroase colinde populare din Transilvania ne-o infatiseaza aici pe Maica Domnului ratacind prin oras si batind din poarta’n poarta, cu nadejdea ca se va gasi cineva sa-i deschida si sa-i ofere o ospitalitate atit de necesara unei femei care din clipa’n clipa urmeaza sa devina mama. Nimeni insa nu-i deschide, ceea ce creeaza imaginea unor locuitori reci, nepasatori, egoisti, indiferenti la trebuinta altuia. E posibil ca aceste colinde sa fie expresia literara a sentimentului care i-a apasat pe ardeleni vreme de o mie de ani, acela ca sint tratati ca straini in propria lor patrie. Nu poate fi insa exclusa nici ideea ca Iosif va fi incercat sa afle niscaiva rudenii printre locuitorii Betleemului si ca, in cele din urma, a trebuit sa renunte. Ceea ce stim sigur este relatarea Sfintului Evanghelist Luca, anume ca cei doi calatori au incercat sa afle un loc la han, dar ca toate erau ocupate, ceea ce e plauzibil, de vreme ce la recensamint veneau iudei din toate laturile imperiului. Or, Luca este intelectualul de formatie istorica si rigurozitate stiintifica, singurul evanghelist care istoriseste in amanunt Buna Vestire, vizita Fecioarei Maria la ruda sa Elisabeta, intimpinarea si profetia Dreptului Simeon, episoade cu totul speciale, aflate chiar din gura Maicii Domnului, pe care, dupa traditie, a cunoscut-o personal si careia, in calitate de pictor, i-a facut si primul portret.     Asa se face ca, negasind loc la han si facindu-se seara, cei doi au nimerit intr’un staul, unde Sfinta Fecioara L-a nascut, in aceeasi noapte, pe Pruncul Iisus. Evanghelistul nu-i spune staul, dar din traditie stim ca era vorba de o pestera, adica adapostul natural cu temperatura constanta in care erau adapostite vitele pe timp de vara sau iarna. Evanghelistul nu-i spune nici staul, nici pestera, dar pomeneste de trei ori cuvintul iesle, adica jgheabul de scinduri in care se pune nutretul pentru hrana vitelor. Ei bine, aceasta iesle cu paie curate si fin binemirositor a fost patul in care Maica Sfinta L-a infasat pe Fiul lui Dumnezeu.     Asa L-au gasit pastorii, in aceeasi noapte. Acestia faceau de straja oilor pe cimp, cind deodata cerul s’a luminat si un inger le-a spus ca in cetatea lui David li S’a nascut, lor si poporului intreg, un Mintuitor, Hristos Domnul. L-au vazut, I s’au inchinat si, intorcindu-se, le-au spus si altora ce auzisera de la inger. Cit vor fi priceput ei si ceilalti din toate acestea, nu stim. Stim insa ca Iisus a intrat in anonimat, si asa va ramine pina la virsta de treizeci de ani, cind va iesi la propovaduire si va fi aratat multimilor de catre Ioan Botezatorul.    Iubitii mei fii sufletesti,Iata, am pus in paralela fastul care insoteste nasterea unui suveran pamintesc si simplitatea in care a binevoit sa Se nasca Fiul lui Dumnezeu. De o parte, unul din imparatii Bizantului va fi supranumit Porfirogenetul, adica nascut in asternuturi matasoase de porfira; de alta, un Nou-Nascut in iesle saraca; de o parte, gloate in delir; de alta, citiva ciobani uimiti; de o parte, lumina, muzica, trimbite si clopote; de alta, noapte linistita.     Noaptea era linistita si’n cimpul unde se odihneau oile pastorilor, numa’ ca aici era o liniste a muzicii ceresti: bolta se deschisese larg si’n cuprinderea ei cinta – ne spune Evanghelistul – multime de oaste cereasca, laudindu-L pe Dumnezeu si zicind: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire!“     Desi am mai facut-o si altadata, in alte imprejurari, voi incerca si acum sa raspund la intrebarea: Cui ii cintau ingerii? Si de ce?Pentru aceasta trebuie sa deschidem Biblia chiar la Cartea Facerii, capitolul 1, versetul 1, unde ni se spune: „Intru’nceput a facut Dumnezeu cerul si pamintul“. Prin „cer“ se intelege lumea nevazuta, spirituala, alcatuita din ingeri, iar prin „pamint“ se intelege lumea materiala, alcatuita din toate elementele universului si ale planetei pe care traim. Asadar, ingerii sint primele creaturi ale lui Dumnezeu, iar menirea lor este aceea de a-L slavi, laudindu-L si preamarindu-L intr’o neincetata doxologie. Aceasta este slujba lor, Liturghia lor, de la inceput si’n vesnicie.     E posibil sa se nasca intrebarea: Trebuie cumva sa credem ca Dumnezeu are nevoie de laudatori, asemenea suveranilor pamintesti, si ca anume pentru aceasta i-a facut? Nicidecum, dragii mei! Facuti inaintea lumii materiale, ei au fost martorii tuturor celor sase zile in care universul, pamintul si viata de pe el au fost facute in trepte, de la simplu la compus, culminind cu omul. In numar incomensurabil, ei au trait surpriza de a vedea de fiecare data ceva nou si nebanuit, iar reactia lor era pe masura. Cei ce locuiti in orase ati vazut, desigur, jocurile de artificii cu care se incheie, seara, marile sarbatori nationale, jerbele de flacari colorate care impinzesc vazduhul si cad si se topesc ca o ploaie parelnica, incandescenta. Cind doua sau trei rachete sint aruncate simultan si din intilnirea lor irump tot atitea stele ale caror raze se intretaie fara sa se ciocneasca, spectacolul devine atit de maret incit privitorii de pe margini striga de placere si izbucnesc in aplauze.     Imaginati-va, va rog, miriadele de ingeri ai cerului care urmareau aparitia astrelor gigantice dintr’un graunte de materie, ca o explozie a infinitului mic in infinitul mare. O stim chiar din Sfinta Scriptura, prin cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Iov: „Unde erai tu, atunci, intru’nceput, / cind stele se nasteau / si ingerii mei toti ma preamareau in cor?“. Intr’adevar, Iov nu exista, dar ingerii vedeau aurora universului, vedeau cum rasar lumile din bezna nimicului. Vedeau si tresareau. Vedeau si se mirau. Vedeau si se minunau. Vedeau si se bucurau. Surpriza, mirarea, minunarea, bucuria, iata treptele repezi care stirnesc lauda. Preamarirea Creatorului nu e altceva decit bucuria de a fi a creaturii.     Cui si de ce cintau ingerii deasupra Betleemului? Vedeau ei cum se nasc astre noi? Desigur, le puteau vedea, de vreme ce Dumnezeu Isi continua opera prin ceea ce un poet francez numea, metaforic, „inceput perpetuu“. Dar ochii lor nu erau indreptati spre largul cerului, ci spre umila iesle in care Il descopereau pe Fiul lui Dumnezeu infasat in scutece omenesti. Fiul lui Dumnezeu, Cel nascut din Tatal mai inainte de toti vecii, Cel care impreuna cu Tatal crease lumea si toate ale ei, Cel despre care Evanghelistul Ioan avea sa spuna ca „toate printr’Insul s’au facut si fara El nimic nu s’a facut din ceea ce s’a facut“, pe El Il vedeau acum surizindu-le, dumnezeieste din scutece. Il vedeau si se mirau. Il vedeau si se minunau. Il vedeau si se bucurau. Se bucurau si cintau: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire!“ Nasterea Domnului a fost marea surpriza a celor fara de trup. Planurile de taina ale lui Dumnezeu le erau ascunse chiar puterilor ceresti de rang inalt, si cu atit mai mult ingerilor de rind, asa cum avea s’o spuna Sfintul Apostol Pavel. Arhanghelul Gavriil, care-i binevestise Sfintei Fecioare ca-L va naste pe Fiul lui Dumnezeu, avusese o misiune speciala si un mesaj concret, el nefacind parte din tagma ingerilor, ci din aceea a superiorilor lor. Pe de alta parte, profetii Vechiului Testament, in majoritatea lor, prevestisera venirea unui Mintuitor, dar spusele lor erau doar o proiectie in timp, pe cind ingerii de deasupra Betleemului se aflau in fata faptului implinit.      Ei pricepeau de pe acum ceea ce o cintare bisericeasca avea sa rosteasca mai tirziu, anume ca intruparea lui Dumnezeu nu era altceva decit „taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta“, descoperita prin Fecioara Maria.     Si acum, dragii mei, revenind la trimbitele, fanfarele, lautarii, ospetele, jocurile si ovatiile care saluta nasterea unui om, fie el chiar fecior de imparat, ce ramin toate acestea pe linga sublima cintare a ingerilor din Betleem, care Il slavesc pe Dumnezeu exact cum o facusera la crearea lumii? Oare nu trebuie sa intelegem ca nasterea lui Hristos inseamna o noua facere a lumii, cu tot alaiul ei de stele nascinde, inclusiv aceea care-i calauzea pe magi?     Nascindu-Se intr’un staul, Domnul nu S’a smerit pe Sine fortat de imprejurari, ci pentru ca asa a vrut El, in deplin acord cu Tatal Sau. Nimic nu a fost intimplator, nici recensamintul poruncit de cezar, nici data acestuia, nici sosirea Mariei in Betleem tocmai cind trebuia sa nasca, nici portile inchise, nici aglomeratia de la han, nici accesul intr’un staul murdar cu iesle curata. Totul a fost planuit, masurat, implinit. In smerenie S’a nascut, in smerenie a trait, in smerenie a patimit si a murit, stiind ca pretul smereniei este biruinta asupra mortii prin inviere si asupra timpului prin inaltare.    Iubitii mei fii sufletesti,Sa ne reamintim cintarea ingerilor la nasterea Domnului: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire“.     Ea cuprinde nu doar preamarirea Creatorului, ci si un mesaj pentru noi, muritorii, cei de aici si de pretutindeni, cei de acum si dintotdeauna.     Rostirea „pe pamint pace“ se refera la relatia dintre popoare. Ele sint cele care provoaca neastimparul istoriei prin foamea de putere, prin setea de dominatie, prin lacomie, prin orgoliul si iresponsabilitatea conducatorilor, prin neodihna de cuget a celor ce cred ca neamurile nu isi pot afirma identitatea decit batindu-se intre ele. Indemnul ingerilor este la pacea universala, dupa propriul lor model. Si ei sint diferiti, in cete ierarhice, in numar, in slujiri, in responsabilitati, dar traiesc in armonie universala. Un singur accident s’a petrecut, inainte de facerea lumii vazute. Lucifer a cazut, dar coada lui sfredeleste si azi prin toate cotloanele pamintului, trezeste ura si urneste razboaie. Si totusi, chiar si razboaiele au niste norme de conduita si anumite limite de combativitate, cum ar fi apararea populatiei civile prin nefolosirea armelor nucleare, chimice sau bacteriologice. In ultima vreme insa a aparut un razboi care neaga orice fel de norme: terorismul. Daca un razboi de agresiune este opera diavolului, terorismul – agresiv prin definitie – este diavolul insusi. Traim deschideri apocaliptice, iar mesajul pacific al ingerilor se cere mai treaz ca oricind.     Rostirea „intre oameni bunavoire“ se refera la relatia dintre persoane si grupuri sociale, acestea din urma fiind familia, satul, comuna, orasul, provincia, tara, religia, etnia, cultura. Bunavoirea nu este altceva decit ingaduinta, deschidere catre celalalt, credinta ca identitatea ta ca persoana sau grup se defineste prin a celuilalt, ca ego-ul se oglindeste in alteritate, ca ai in tine destula putere sa-ti pastrezi intacta credinta religioasa fara s’o dispretuiesti pe a celuilalt.     Totul incepe de la familie si de la educatia celor sapte ani de acasa. Aceasta este criza zilelor noastre. Piere sfintenia casatoriei, piere legatura dintre casatorie si nasterea de prunci. Familii destramate, copii lasati de izbeliste – atunci cind nu au fost ucisi inainte de a se naste –, adolescenta maculata, tinerete incerta, caminul cultural inlocuit cu discoteca, guma de mestecat inlocuita cu drogul, cartea inlocuita cu televizorul, meciul de fotbal unde se joaca mai putin cu mingea si mai spectaculos cu pumnii si bitele, o lume in care indecenta, vulgaritatea, parvenitismul si coruptia devin institutii ale binelui comun.     Dragii mei, e posibil ca tabloul acesta sa para sumbru, dezolant, exagerat, pesimist si, oricum, nepotrivit pentru un final de scrisoare pastorala. M’am gindit si eu la asta, dar nu puteam sa-l ocolesc. Cind ingerul Domnului s’a pogorit noaptea la pastori, acestia nu dormeau, ci, rezemati in toiege, vegheau asupra oilor rumeginde, ca nu cumva sa le surprinda lupii. Daca fiarele s’ar fi ivit, ei ar fi strigat. Pastor de veghe, si eu am aceasta indatorire. Cind ostile ingeresti rosteau cuvintele „pe pamint pace, intre oameni bunavoire“, pacea si bunavoirea – cel putin in integralitatea lor – nu erau o realitate, ci un deziderat. Rostirea ingereasca era, pur si simplu, o urare.     In saivanele Bisericii au intrat lupii. Cei mai multi sint imbracati in piele de oaie – atunci cind nu patrund intr’o catedrala sa jure ingenuncheati sub sabia lui Irod –, iar datoria fiecarui pastor este sa strige. Eu o fac catre oile mele, stiind insa ca ele sint oi cuvintatoare, adica inzestrate de Dumnezeu cu ratiune, discernamint si vointa, insusiri care le ofera capacitatea de a se apara si singure, dar toate impreuna, ca unele care cunosc glasul pastorului.     Iar daca rostirea ingerilor este urare, sa ne amintim si de faptul ca orice urare naste speranta. Cu aceasta speranta in mai-binele tarii si al poporului nostru va doresc un An Nou plin de lumina, sanatate si belsug. La multi ani!     LA DRUM CU PASTORIIFLORENTINprin harul, milostivirea si indelunga-rabdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler impreuna slujitor, cuvioaselor persoane consacrate impreuna rugatoare, iubitilor crestini greco-catolici si tuturor persoanelor de Dumnezeu iubitoare, «Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu s-a aratat in trup, s-a indreptat in Spirit, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri,... » (1Tim 3,16).Iubiti credinciosi,Perioada sfintelor sarbatori a Nasterii Domnului nostru Isus Hristos este in fiecare an, pentru noi, un prilej de a reinnoi speranta si bucuria trairii credintei noastre crestine.     „Criza actuala a credintei este, in esenta, o criza a sperantei crestine“, ne spune Pontiful Roman Benedict al XVI-lea in recentul document despre speranta crestina, „Spe salvi“ (Sp.S. 17). Deci criza religiozitatii actuale in cadrul marii familii crestine europene este, de fapt, datorata lipsei sperantei care motiveaza credinta crestina. Depinde de noi daca reusim sa facem sa renasca speranta in sufletele noastre, care sa fundamenteze credinta noastra, orientind intreaga noastra viata spre viata vesnica.     In acest sens ne pot ajuta Sarbatorile Anului Liturgic crestin daca sint traite la adevarata lor valoare spirituala si, in mod particular, marita Sarbatoare a Nasterii Domnului. Cum vom petrece aceasta sarbatoare? Va trece ca o zi oarecare? Ne vom preocupa mai mult de pregatiri materiale, decit de impodobirea sufletului nostru? Va fi doar o uimire trecatoare si mai multa distractie, ce nu ne va scoate din cercul vicios al cotidianului vietii? Depinde doar de noi.     De aceea, va invit sa lasam pentru citeva zile preocuparile, „oile“ noastre, si sa pornim la drum impreuna cu pastorii de la Betlehem, pentru a intilni Cuvintul intrupat. Dupa ce ne vom impartasi din bucuria lor, sa impartasim si noi la rindul nostru bucuria de a fi intilnit Cuvintul si speranta care motiveaza credinta noastra crestina.     Ne vom folosi, in itinerarul spiritual, de Cuvintul Domnului din Evanghelia de la Luca (2,1-20), precum si de citeva idei din documentele recente ale Magisteriului Bisericii catolice: „Spe Salvi“ (Sp.S.) – enciclica Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea despre speranta crestina si „Nota doctrinara despre evanghelizare“ (N.D.E.).     Evenimentul Nasterii dupa trup a Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Isus Hristos ne este prezentat de trei ori in cadrul acestui fragment. Mai intii ca eveniment istoric incadrat in timp, apoi ca o veste adresata pastorilor din partea unui mesager divin si in al treilea rind ca o experienta de credinta, o intilnire personala pe care pastorii au avut-o la vederea Cuvintului intrupat.     La acestea trebuie sa adaugam, in fiecare an experienta de credinta a intilnirii noastre personale cu acest Prunc nascut in iesle, care poate conferi o noua speranta si o noua orientare vietii noastre.     Va invit sa incercam spiritual sa imbracam haina pastorilor si sa raminem impreuna cu ei, sa privim ceea ce privesc ei si sa traim ceea ce traiesc ei. Sa devenim pentru citeva momente pastori. De fapt, daca ne gindim bine, sintem fiecare dintre noi pastori spirituali ai sufletelor noastre.      De aceea, sa parcurgem impreuna cu ei drumul sperantei regasite.    1. „Nu va temeti, astazi vi s-a nascut Mintuitor, care este Hristos, Domnul“ (cfr. Lc 2,10.11).     Pastorii, noaptea pe cimp, risipiti, pazesc oile. Unii stau in pesteri adapostindu-se, altii in jurul unui foc, incalzindu-se. O lumina orbitoare ii invaluie in plina noapte si un glas limpede rasuna in auzul lor: „Nu va temeti! Va binevestesc voua bucurie mare pentru intregul popor: vi s-a nascut voua astazi Mintuitor, care este Hristos Domnul...“ (Lc 2,10-11).Pastorii sint cutremurati de lumina stralucitoare a slavei Domnului in care mesagerul divin i-a invaluit.     Atit prezenta ingerului, cit si stralucirea maririi Domnului sint semnele revelatiei divine. La intilnirea cu divinitatea, omul se vede asa cum este: in toata splendoarea nimicniciei sale, si are tendinta justificata de a se ascunde, de a se inchide interior, de a fugi.     „Nu va temeti!“ – este o invitatie la deschidere sufleteasca pentru a putea primi mesajul divin, vestea cea buna. Apoi ingerul transmite un eveniment prezent, care va fi prilej de bucurie pentru intreaga omenire.     Astazi Cel Preainalt patrunde ca om in istoria propriei creatii, se reduce la nivelul timpului si spatiului uman, facindu-se intru toate partas oamenilor. Astazi – indica un moment de implinire si un moment de inceput. Toata istoria Poporului lui Dumnezeu de pina acum a constituit de fapt o lunga pregatire pentru momentul plinirii vremurilor, asa cum citim in Epistola catre Evrei: „Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe rinduri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care l-a pus mostenitor a toate si prin care a facut si veacurile“ (Evr 1,1-2).(...)     2. „Marire intru cele de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire“ (Lc 2,14).     Pastorii infricosati de aparitia ingereasca asculta cuvintul mesagerului divin. Dar, pe cind credeau ca totul s-a-ncheiat, deodata pare ca cerurile se deschid ca o cortina ce se trage lin si, din inalt, rasuna un cor ingeresc sublim: „Intru cele de sus in cer lui Dumnezeu marire si pe pamint pace intre oameni bunavoire!“ (cfr. Lc 2,14).     Sint mii si mii ostirile ceresti ce lauda pe Domnul in cintari ingeresti. Astfel, pastorii devin pentru o clipa participanti la Liturgia cereasca. Pare ca cerul a coborit pe pamint si creatiunea-ntreaga e-n lauda si cint. O pregustare a fericirii ceresti pe pamint, o contemplare a imnului de adoratie ce neintrerupt se-aduce Celui Preainalt. Acum se poate spune, cu drept cuvint, „precum in cer asa si pe pamint“.     Imnul cintat de multimea corurilor divine este o lauda adusa lui Dumnezeu si o revelatie ce dezvaluie oamenilor divinitatea Pruncului nascut in pestera din Betlehem. Corurile ingeresti cinta marire lui Dumnezeu pentru minunatul plan al mintuirii realizat prin Fiul intrupat si intrat in istoria omenirii pentru a aduce pacea.     Cine ar putea aduce in acelasi timp marire intru cele de sus lui Dumnezeu si oamenilor de pe pamint pace si bunavoire? Cine Altul daca nu Fiul intiiul-nascut al Tatalui ceresc, „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal“ (Simbolul credintei). De aceea, unicul eveniment care poate conferi un sens acestui imn ceresc este Nasterea Domnului nostru Isus Hristos, speranta vie a vietii crestine, ce ofera tuturor o directie clara spre fericirea vietii vesnice. „Iar cind bunatatea si iubirea de oameni a Mintuitorului nostru Dumnezeu s-a aratat, El ne-a mintuit, nu din faptele cele intru dreptate savirsite de noi, ci dupa a Lui indurare (...), ca indreptindu-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa speranta, mostenitorii vietii celei vesnice“ (Tit 3,4-5.7). Hristos este „Lumina spre descoperirea neamurilor si marirea Poporului Sau Israel“ (cfr. Lc 2,32), Cel prin care Dumnezeu restabileste pacea cu oamenii in lume: „Caci in El a binevoit (Dumnezeu) sa salasluiasca toata plinirea. Si printr-insul toate cu Sine sa le impace, fie cele de pe pamint, fie cele din ceruri, facind pace prin El“ (Col 1, 19-20).     Marele mister al Nasterii Domnului nostru Isus Hristos marcheaza inceputul Noii Aliante cu Dumnezeu, un timp al pacii ce conduce pe o noua Cale in Adevar, spre Viata. „Viata, in totalitatea ei, este relatie cu Acela care este Izvorul vietii. Daca sintem in relatie cu Acela care nu moare, care este Viata insasi si Iubirea insasi, atunci sintem in viata.“ (Sp.S. 27). Cuvintul vietii – „Rasaritul cel de sus“, a venit intre noi, oamenii, sa lumineze pe cei aflati inca in intunericul disperarii si al umbrei mortii pacatului si sa indrepte pasii nostri pe calea pacii (cfr. Lc 1, 77-79).(...)     3. „Vazindu-L, au vestit cuvintul grait lor despre acest Copil“ (Lc 2,17)Din mesajul ingerului, pastorii au inteles rolul pe care il au si au plecat indata, in graba, la drum. Condusi de mesajul primit au venit in cautarea Pruncului divin. Ajungind, pastorii au ingenuncheat sa-L vada mai bine pe Noul-nascut in iesle asezat. L-au vazut, L-au adorat si in acea liniste contemplativa, alaturi de Maria si Iosif, invaluiti in aceeasi stralucire a harului ceresc, miracolul s-a intimplat. Au fost atinsi de lumina adevarului divin ce le-a dat o noua speranta. Astfel a incoltit in sufletele lor dorinta de a vesti cu bucurie cele auzite si vazute.     Oare cit timp au stat pastorii in adoratie linga ieslea invaluita in stralucirea divinitatii Omului- Dumnezeu? Textele Evangheliilor nu precizeaza, este un timp care are o alta dimensiune, ce scapa perceptiei umane: „Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sint ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii / Nimicnicie vor fi anii lor; dimineata ca iarba va trece.“ (Ps 89, 4-5). Un singur cuvint: „Vazindu-L“, descrie momentul intilnirii cu Pruncul divin. Este momentul revelatiei supreme, intilnirea personala cu insusi Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mintuitorul.     In adoratie, ei vad si se lasa vazuti la rindul lor. incearca sa patrunda si sint patrunsi la rindul lor... „Ochii sufletelor“ se deschid spre adevarul divin.De la nivelul intelegerii rationale (mesajul ingeresc) la nivelul credintei si al sperantei (pornesc sa vada), prin rugaciune si adoratie (vazindu-L), sint patrunsi de marea bucurie a adevarului descoperit: Acesta este Semnul oferit de ingeri: Pruncul in iesle culcat este Mintuitorul, Hristos Domnul, Dumnezeu adevarat. Este vestea bucuriei care acum cuprinde sufletele lor si ii transforma din adoratori in vestitori ai Cuvintului divin. Au primit bucuria, o traiesc in suflete si apoi doresc sa o impartaseasca tuturor. Astfel, ei insisi devin mesageri ai unei noi sperante in lume. Doresc sa raspindeasca vestea buna primita pentru a reda oamenilor speranta mintuirii.(...)     Sa reluam itinerarul spiritual pe care l-au parcurs pastorii. Au auzit vestea ingereasca ce i-a tulburat, au ascultat cuvintul divin, au crezut in semnul revelat si au pornit la drum, orientati spre intilnirea cu Pruncul nou-nascut. Pastorii au vazut Cuvintul in care au sperat si L-au adorat. Cu bucurie in suflet, ei au plecat sa vesteasca tuturor ceea ce au vazut. Ei devin astfel continuatorii misiunii mesagerilor divini, adevarati mesageri ai sperantei in lume.     Acelasi itinerar trebuie sa-l urmam si noi ca si crestini botezati, deoarece misiunea principala a Bisericii si a fiecaruia dintre noi este aceea de a predica Vestea cea Buna a mintuirii, prin Hristos, intregii omeniri. Aceasta evanghelizare inseamna nu numai a invata o doctrina, dar mai cu seama a-L vesti pe Domnul Isus Hristos, prin cuvint si fapta, adica a deveni instrumente ale prezentei si actiunii Sale in lume (cfr. N.D.E. 2).     Marile sarbatori crestine reprezinta ocazii de a ne reaminti ca am primit Cuvintul divin. Avem in bibliotecile noastre Sfinta Scriptura, dar de cite ori ne facem timp sa o citim cu atentie? Cum incercam sa interiorizam si sa intrupam in viata noastra Cuvintul citit sau ascultat in Biserica? Participam cu evlavie si speranta la viata Bisericii, la Sfinta Liturghie? Ne facem timp pentru a intilni Cuvintul divin prin rugaciunea noastra personala? Cum vestim Cuvintul ascultat prin trairea noastra crestina in lume? Sintem noi adevarati mesageri ai sperantei crestine in lume?     Cu alte cuvinte Sfintul Parinte ne intreaba: „Credinta crestina este si pentru noi, astazi, o speranta care transforma si sustine viata noastra?“ (Sp.S. 10).     Iubiti credinciosi, pastori ai sufletelor voastre, itinerarul vietii noastre spirituale continua. Viata noastra este un pelerinaj ce trebuie sa se orienteze, prin Cuvintul intrupat, spre Mintuire, spre Viata vesnica. De aceea, la lumina exemplului drumului spiritual al pastorilor, ne putem intreba acum spre ce sau spre cine se orienteaza viata noastra? De asemenea, sa ne intrebam ce sau cine orienteaza viata noastra spre scopul ei? Ne straduim sa urmam exemplul pastorilor, mesageri ai sperantei in lume si a Preasfintei Fecioare Maria, „Mama Sperantei“?     Ca „pastori“ sintem responsabili nu numai de sufletele noastre, dar si de familiile si comunitatile noastre. Sa construim adevarate comunitati care sa constituie semne de speranta in lume, faruri luminoase care sa-i ajute pe cei dezorientati pe marea involburata a lumii acesteia sa regaseasca drumul, Calea spre Betlehemul spiritual, si astfel Hristos, Domnul, sa renasca in viata lor.    Iubiti credinciosi,Dumnezeu intervine brusc in viata pastorilor, le ofera un cuvint, un semn si o speranta. Ei se supun Cuvintului si orienteaza viata lor dupa Vointa divina. Aud si vad implinirea mesajului divin revelat, apoi, preamarind si laudind pe Dumnezeu, se reintorc la „oile lor“. Oare s-a schimbat ceva in lume? A devenit lumea mai putin violenta? S-au rezolvat multiplele lor probleme? Cu siguranta, NU! Dar pastorii au invatat sa priveasca si lumea cu violenta ei si problemele lor, cu o alta atitudine interioara. Prin intilnirea cu Pruncul divin au dobindit pacea si bucuria in sufletele lor, astfel totul primeste un sens, o orientare spre o speranta viitoare. De-acum inainte vor fi mesageri ai pacii si ai bucuriei, preamarind si laudind pe Dumnezeu.     Isus nu a adus in lume un mesaj al unei revolutii sociale, nu s-a angajat intr-o lupta de eliberare politica, ci El a adus o intilnire cu Dumnezeul cel viu, o speranta care a transformat viata si lumea din interior, chiar daca structurile externe au ramas nemodificate (cfr. Sp.S. 4).     Patrunsi de bucuria Cuvintului ascultat, sa-L lasam sa lucreze in sufletele noastre si, astfel, sa renasca pacea prezentei lui Hristos in viata noastra. Sa devenim oameni de bunavointa, sa-L preamarim si sa-L laudam cu suflet curat si asemenea corurilor ingeresti sa aducem marire intru cele de sus lui Dumnezeu, iar pe pamint pace si bunavoire.     Asa cum sta bine romanului la ceas de sarbatoare, sa-ncheiem cu o urare ramasa de la batrinii colindatori de pe plaiurile noastre transilvane:     „Acest praznic luminat / Noi cu drag l-am asteptat / S-auzim ingeri cintind / Magi cu stea calatorind / ingerii aduc veste buna / La tot neamu’ dimpreuna / Pacurari sinteti si Dumneavoastra / Ce sinteti de vita noastra / Faceti bine si iertati / Vorba nu ni-o-mputati / Ca sa fie de folos / Nasterea lui Hristos!“ (Bocse M.- Mihaiu L., Colinde stravechi de pe Valea Somesului, sec. XIX).     Acum, cind celebram pentru intiia oara Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Isus Hristos in cadrul Uniunii Europene, avem un motiv in plus sa vestim cu bucurie mesajul de credinta, pentru a reda familiei europene bucuria sperantei crestine. Asa cum ne invita Sfintul Apostol Pavel, „Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va“ (Filip 4,4), va doresc tuturor sa traiti crestineste din plin bucuria sperantei in credinta a Sfintelor zile de sarbatori si sa vestiti tuturor: „Astazi vi s-a nascut voua Mintuitor!“.     „Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavirsit, si intreg spiritul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos“ (1Tes 5,23).     Arhiereasca binecuvintare si crestineasca imbratisare, la ceas de marita si luminata sarbatoare.

comments powered by Disqus