monitorulcj.ro Menu

Apa mai buna pentru Medias

Proiectul de reabilitare a retelelor de alimentare cu apa si canalizare are 90% sanse de a primi finantare din fonduri europene de coeziune nerambursabile. Studiul de fezabilitate a fost predat, iar in prezent se lucreaza la proiectul tehnic. Ulterior, acesta va fi depus la Bruxelles. In cazul in care aceasta va primi finantare, lucrarile efective vor incepe in a doua jumatate a anului viitor. Mediasul ar urma sa primeasca 56 milioane de Euro, dintre care contributia de la bugetul local ar fi de doar 3% intr-o perioada de circa 10 ani. Apa Tarnavei MariIn 2003, Mediasul, Agnita, Dumbraveni si Copsa Mica au pus bazele Asociatiei Apa Tirnavei Mari. Scopul comun al celor patru orase este rezolvarea regionala a problemei alimentarii cu apa potabila si a celei menajere. In luna decembrie 2006, a fost infiintata societatea Apa Tarnavei Mari ca si operator regional unic pentru Medias, Agnita, Dumbraveni si Copsa Mica. Ulterior s-a infiintat si asociatia de dezvoltare intercomunitara Apa Tarnavei Mari. In luna iunie a acestui an, statutul acesteia s-a modificat, si s-au primit noi membri, fiind cooptate si comunele din zona Mediasului. Extinderea s-a impus datorita necesitatii realizarii cerintelor europene cu privire la regionalizarea sistemului de apa si canalizare. Solicita finantareIn momentul actual, studiul de fezabilitate a fost finalizat, si se lucreaza la proiectul tehnic. Ulterior se va depune cererea de finantare catre Comunitarea Europeana, prin care se solicita fonduri pentru reabilitarea integrala a sistemului de alimentara cu apa si canalizare. Conform conducerii operatorului regional, sansele de acordare a finantarii sunt de circa 90%. Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa si canalizare va demara efectiv la jumatatea anului viitor, si se va face in trei etape. In prima dintre acestea, care se intinde pana in 2010, se vor inlocui principalele retele de alimentare cu apa si canalizare, si va fi modernizata statia de tratare a apei.Situatie dezastruoasaConform unui memoriu din 2003, intocmit de conducerea Gospodariei Comunale, pierderile de apa pe retele depasesc 40%. In sistemul de canalizare se manifesta o serie intreaga de defectiuni. Astfel, acesta nu asigura transportul tuturor apelor uzate la statia de epurare, o parte fiind evacuate direct in Tarnava Mare. Pentru ca nu exista o separare neta intre reteaua de canalizare menajera si cea pluviala, statia de epurare este supraincarcata in caz de precipatii. Pe de alta parte, pe fondul scaderii consumului de apa la nivelul intregului municipiu, retele de apa au devenit supradimensionate, lucrandu-se permanent in pierdere.Sisteme invechite Sistemul de tratare a apei, pe care inca multi medieseni o mai beau de la robinete, este din anii 1960-1970. Tratarea apei se face in conditii foarte dificile, nesatisfacatoare calitativ, si mai ales, pentru apa uzata incomplet, impunandu-se modernizarea urgenta a tehnologiei de tratare. In ceea ce priveste apa uzata, situatia este si mai dramatica, intrucat doar 35% din apele poluate fecaloid sunt tratate, iar restul volumelor colectate, sunt evacuate direct in Tarnava Mare, poluarea riului fiind foarte severa.„Trebuie sa fim foarte atenti cu acest proiect. In primul rind, fiindca vom folosi niste bani europeni trebuie sa fim convinsi ca vom putea cheltui 10 milioane de euro pe an, pentru ca daca nu vom ajunge in situatia in care sa cheltuim mai multi bani din bugetul nostru", Daniel Thelmmann, primarul Mediasului.

comments powered by Disqus