monitorulcj.ro Menu

E Gigi Multescu!

Negocieri rapideMultescu a fost ales sa o salveze pe „U“ de la retrogradareAdunati de buna dimineata intr-o sedinta, actionarii echipei de pe „Ion Moina“ au respins oferta inaintata de Stoichita, catalogind drept exagerate pretentiile acestuia. De asemenea, oficialii lui „U“ nu au fost de acord nici cu pretentiile financiare ale fostului stelist pentru staff-ul cu care urma sa vina la Cluj, format din Mihai Stoica (antrenor principal), Leo Toader (secund) si un preparator fizic. In aceste conditii, sefii de pe „Moina“ au inceput primele discutii ieri la orele amiezii cu Gheorghe Multescu. Dupa mai multe ore de consultari, raspunsul final a venit de la primarul Emil Boc. Edilul sef l-a anuntat ieri in jurul orei 5 pe Multescu ca cererile acestuia ii vor fi aprobate. Tehnician experimentat, calit in campionatul Turciei, unde a pregatit printre altele pe Samsunspor, Gaziantepspor sau Ankaragucu, fosta glorie dinamovista a anilor ’80 crede cu tarie intr-o redresare a Universitatii Cluj. „Cred ca putem face o treaba foarte buna impreuna“, a precizat pentru monitorul Multescu, debordind de optimism. „Exista un acord de principiu cu Universitatea Cluj. Ne-am inteles in urma unei discutii purtate cu domnul Emil Boc. Miine dimineata (n.r., astazi) voi veni la Cluj pentru a semna contractul. Echipa asta are sanse de a scapa de retrogradare, altfel nu acceptam sa intru in negocieri cu cei de acolo“, a conchis profesorul chemat de urgenta ca sa resusciteze suflarea „studenteasca“.Drept de prelungireAflati in subsolul clasamentului, cu 3 puncte strinse in 10 partide,  fotbalistii „universitari“ au nevoie de o minune pentru a evita revenirea la matineu, in Liga secunda. Demoralizati, „resemnati“ in acceptiunea lui Stoichita, clujenii de pe „Moina“ isi asteapta noul indrumator. Nu este Stoichita, cum se credea, este Gheorghe Multescu, un antrenor obisnuit cu Liga 1, unde a mai pregatit pe Poli Timisoara sau FC Vaslui. In plus, acesta a lucrat si in Bucuresti, cu „studentii“ de la Sportul. Misiunea sa este dificila, fapt recunoscut de acesta inainte de a vedea echipa la antrenamente: „Exista citeva probleme care necesita rezolvare. Universitatea, prin valoarea lotului, nu este o formatie de ultimul loc in clasment. Distanta fata de cele din fata poate fi recuperata fara probleme, dar trebuie sa fim atenti si sa muncim foarte mult“, este de parere Multescu. Antrenorul va semna un angajament cu „U“ Cluj valabil pina la finalul sezonului, avind optiune de prelungire pentru inca un an, in cazul in care reuseste sa scape echipa de retrogradare. Indiciu pentru DobosVenirea lui Gheorghe Multescu pe „Ion Moina“ ar intari ideea instaurarii lui Anton Dobos in scaunul de manager general al echipei, cei doi facind echipa si in urma cu 4 ani, la Poli AEK Timisoara. Fostul presedinte al banatenilor este asteptat astazi la negocieri, dupa ce aseara fusese prezent la evenimentul „Seara Campionilor – Stele in iarba“. 

comments powered by Disqus