monitorulcj.ro Menu

Basescu saluta „lovitura“ pensiilor private la adresa „statului paternalist“

Seful statului a declarat, ieri, o data cu lansarea oficiala a aderarii la sistemul de pensii private, ca „fondul de pensii garanteaza ca investitorul va primi cel putin atit cit a investit, nu statul. Este prima data cind statul paternalist primeste o lovitura grea. Este prima data cind sectorul privat preia din responsabilitatile sociale, pe care, pina acum, si le-a asumat numai statul, cu inechitatile si sistemul prost de administare specifice lui“, a afirmat Traian Basescu. El sustine ca noul sistem de pensii este unul „sanatos, ce ofera conditii echitabile“. Aparitia acestuia a fost, insa, intirziata de „citeva crize financiare de pe piata romaneasca“, a punctat presedintele. El a amintit de cazurile Bancorex, Bancoop, Banca Agricola, Caritas, FNI. „Aceste evenimente au întirziat lansarea unei reforme credibile a pensiilor. Trebuie sa spun ca, prin reglementarile actuale, aceste evenimente grave nu se mai pot repeta“, a accentuat seful statului. El a tras, totusi, un semnal de alarma: „România este singura tara din Uniunea Europeana unde numarul pensionarilor este mai mare decit cel al persoanelor angajate. În sistemul privat nu vor exista vulnerabilitatile din sistemul de stat. Totodata, oamenii trebuie sa înteleaga ca nu vor mai putea accepta munca la negru sau salarii scriptice mai mici decit cele reale. De aceea, cred ca sistemul de pensii private va stimula corectitudinea pe piata fortei de munca“, a apreciat Traian Basescu. O perspectiva mai putin roz semnalata de acesta este natalitatea scazuta, care poate duce la un sistem de pensii inechitabil: „România va avea, în 2050, 145 de beneficiari de pensii la 100 de persoane aflate în cimpul muncii, daca nu se reuseste lansarea unor politici care sa duca la îmbunatatirea indicelui de natalitate“, a remarcat el. Aderarea la fondurile de pensii private obligatorii presupune ca, in 4 luni, angajatii cu virsta de pina la 35 de ani sa opteze pentru una din societatile care vor administra pensiile private. Salariatii cu virsta intre 18 si 35 de ani sint obligati sa cotizeze la acest sistem, care este, insa, facultativ pentru cei cu virste intre 35 si 45 de ani. Cei care nu opteaza pentru o societate de pensii private vor fi distribuiti aleatoriu de Casa Nationala de Pensii. Fiecare angajat va cotiza cu cite 2% din venitul brut, iar suma platita reprezinta o parte din contributiile aduse la sistemul pensiilor de stat.

comments powered by Disqus