monitorulcj.ro Menu

Nedoriti la Open Romania

Pavel ar putea participa la BCR Open Romania pe baza unui wild-card oferit de organizatoriHaradau este de parere ca interesul echipei nationale este mai important decit premiile pe care cei doi tenismeni le-ar putea cistiga la turneul romanesc. „Avem o situatie destul de dificila legata de meciul de Cupa Davis cu Japonia, programat imediat dupa Open Romania. Acolo jucam cu o diferenta de fus orar de 6-7 ore, jucam pe o suprafata rapida si, din cite am discutat cu Marcu si cu Segarceanu, atit Pavel, cit si Hanescu vor sa joace la BCR Open Romania. Ca director de turneu va spun sincer ca eu, anul acesta, nu as dori ca cei mai buni jucatori romani sa participe la BCR Open Romania. Stiu ca imi voi lua foarte multa lume in cap cu aceasta afirmatie, dar consider ca meciul de Cupa Davis este foarte important si ca este foarte greu pentru un jucator cu experienta lui Pavel si a lui Hanescu sa joace Open Romania si dupa aceea sa poata, intr-o perioada asa de scurta de timp, sa se duca, sa zboare, sa se acomodeze cu fusul orar si apoi sa joace si meciul. Sigur ca acum nu mai e ca in urma cu 30 de ani, cind noi aveam nevoie de doua saptamini ca sa ne acomodam cind schimbam suprafata de joc", a declarat Haradau, in cadrul unei conferinte de presa.Fara concesiuniHaradau, care este si director general al Federatiei Romane de Tenis (FRT), a adaugat, totusi, ca organizatorii BCR Open Romania vor pastra wild-card-uri pentru Pavel si Hanescu. „Sint convins ca daca Pavel si Hanescu vor sa joace la Open Romania, stiu bine cum gestioneaza situatia si vor juca foarte bine si meciul cu Japonia, pentru a ne mentine in Grupa Mondiala. Clasamentele lor la ora aceasta nu sint foarte bune, asa ca sigur vom opri doua wild-card-uri pentru jucatorii romani. Probabil ca vor fi pentru Pavel si Hanescu", a precizat Dumitru Haradau. Despre jucatorii care vor participa la BCR Open Romania, Haradau nu a putut oferi detalii, deoarece inca nu s-a inchis lista de inscrieri. „M-au contactat mai multi impresari care au dorit garantii pentru diferiti jucatori. Le-am spus ca noi nu oferim garantii, asta este politica noastra", a mentionat oficialul FRT.Turneu importantBCR Open Romania este programat in perioada 10-16 septembrie, iar meciul Japonia - Romania, contind pentru barajul de mentinere in Grupa Mondiala a Cupei Davis, se va desfasura in 21-23 septembrie.

comments powered by Disqus