monitorulcj.ro Menu

Personalitati clujene 1800-2007

Autorul dictionarului, Dan Fornade, profesor canadian de origine romana, este printre altele lexicograf, editor si cercetator al emigratiei romanesti. Fornade s-a nascut in urma cu 56 de ani la Timisoara, dar la 29 de ani s-a stabilit in Canada impreuna cu sotia sa. A predat limba engleza in cadrul Comisiei Scolilor Catolice din Montreal (n.r., CECM, in prezent EMSB), mai tirziu, in 1992, predind cursuri de limba engleza la Marymount Academy, Adult Education Center (EMSB). In calitate de cercetator al istoriei emigratiei romanesti, Dan Fornade este editor si redactor-coordonator al primelor lucrari de referinta de anvergura despre romanii din strainatate, cum ar fi „Enciclopedia romanilor din strainatate – Biserici, Institutii, Personalitati, Ziare“, lucrare care consta in sapte volume, „Romanian American“ si „Romanian Who’s Who“, lucrare de cinci volume scrise in limba engleza.Cartea „Personalitati clujene (1800-2007)“ include date despre 1.200 de personalitati marcante ale Clujului, pe perioada ultimelor 2 secole. Printre acestea se numara Lucian Blaga, Emil Racovita, Alexandru Borza, Tiberiu Popovici, Constantin Daicoviciu, muzicianul Gheorghe Dima si multi altii.In alta ordine de idei, „Enciclopedia ilustrata a românilor din strainatate“ reprezinta prima lucrare care trateaza despre viata si cultura românilor din diaspora, cu capitole legate de istoricul, institutiile, presa si personalitatile românilor din strainatate, volumele fiind separate pe zone geografice (America, Europa, Asia, Australia) sau pe domenii de activitate (stiinta, literatura, arta, muzica, religie).

comments powered by Disqus