monitorulcj.ro Menu

Piata aparatelor de climatizare s-a incins

“Instalarea se face prin inscrierea pe anumite liste de asteptare (...). Termenul poate ajunge la trei saptamini dar, din cauza solicitarilor foarte numeroase, au fost cazuri in care acest termen a fost depasit”, au declarat reprezentanti ai grupului Flamingo International. Pentru a evita neplacerile cauzate de intirzieri, sursele citate au spus ca oamenii care asteapta montajul mai mult timp decit perioada promisa la cumpararea aparatului de aer conditionat trebuie sa reclame acest lucru. “Sfatuim persoanele care achizitioneaza astfel de aparate sa ia legatura cu personalul abilitat pentru a face, in primul rind, programarile, iar in cazul in care termenul este depasit sa semnaleze acest lucru, pentru ca Flamingo International, operatorul magazinelor Flanco si Flanco World, sa poata interveni spre rezolvarea unor intirzieri care pot avea loc”, au precizat reprezentantii companiei. Oficialii Altex au spus ca montarea aparatelor de aer conditionat comercializate in magazinele lor se face de catre firme autorizate de producatori, dar acest tip de montare are dezavantajul intervalului mare de timp in care se realizeaza lucrarea. “De aceea Altex a incheiat contracte cu firme autorizate pentru montarea aparatelor de aer conditionat. In aceste conditii termenul de montare poate scadea pina la minim o saptamina”, au declarat reprezentantii Altex. Reprezentantii grupului Flamingo International au explicat motivele pentru care Flanco nu poate alege firmele de montare si service: “Unele aparate de aer conditionat beneficiaza de instalare gratuita, insa instalarea si service-ul aparatelor de aer conditionat sint asigurate prin contracte incheiate direct intre firmele importatoare ale acestor echipamente si anumite firme care ofera servicii de instalare sau service”.Crestere preconizata de 80-90 %Flamingo International a precizat ca, dupa o crestere de 60% a vinzarilor inregistrate la aparatele de aer conditionat din magazinele Flanco si Flanco World in primele zece zile ale lunii iunie, compania se asteapta la o crestere cu aproximativ 80% - 90% la vinzarile pentru aparatele de climatizare in perioada urmatoare. Reprezentantii grupului Flamingo au explicat ca vinzarile crescute la aparatele de aer conditionat nu tin numai de canicula, ci si de de cresterea varietatii produselor de acest tip. Din acest motiv preturile la aparatele de aer au scazut, dar si datorita perioadelor de promotii, au mai aratat sursele citate. Valoarea totala a pietei aparatelor de aer conditionat din Romania va ajunge la 30 milioane euro in 2007, dublu fata de anul trecut, in special datorita caldurii excesive din vara aceasta, au declarat, la sfirsitul lunii iunie, reprezentantii Altex.

comments powered by Disqus