monitorulcj.ro Menu

Se deschide piata europeana a televiziunii mobile

Asteptarea nu e o solutie"Radiodifuziunea mobila reprezinta pentru Europa o oportunitate extraordinara in ceea ce priveste mentinerea si extinderea pozitiei de lider in domeniul tehnologiei si al serviciilor audiovizuale mobile", a afirmat Viviane Reding, Comisar al UE pentru Societatea Informationala si Mass-media. "In prezent, Europa se afla intr-un moment de rascruce. Putem fie sa preluam conducerea la nivel global, asa cum am facut in cazul telefoniei mobile bazate pe standardul GSM dezvoltat de industria europeana, fie sa le permitem altor regiuni sa beneficieze de partea leului pe piata atit de promitatoare a televiziunii mobile. Asteptarea nu este o solutie. Este momentul ca reprezentantii europeni ai acestui sector, precum si guvernele, sa treaca la televiziunea mobila".Pina in prezent, introducerea si adoptarea televiziunii mobile in UE s-au desfasurat intr-un ritm lent, in timp ce in regiunile concurente ale Europei progresele inregistrate au fost considerabile. Europa risca sa-si piarda avantajul concurential in cazul in care nu adopta imediat masuri concrete. De exemplu, in Coreea de Sud, cea mai dezvoltata piata a serviciilor de televiziune mobila din Asia, rata de penetrare a televiziunii mobile este de aproape 10%. In Italia, cea mai avansata piata din UE, rata de penetrare este, insa, in continuare, sub nivelul de 1%.Standard comunComisia va promova consensul asupra unui standard comun, astfel incit sa se reduca fragmentarea pietei determinata de multitudinea de optiuni tehnice privind televiziunea mobila. Avantajele oferite de un standard comun sint de altfel confirmate de succesul standardului GSM, care a beneficiat de sprijinul ferm al Comisiei si al statelor membre la sfirsitul anilor '80. In prezent, tehnologia DVB-H (Digital Video Broadcasting for Handhelds) este candidatul cel mai serios pentru viitoarea televiziune mobila, cu lansari comerciale si testari realizate deja in 18 tari europene si in curs de realizare intr-un numar din ce in ce mai mare de tari din intreaga lume. In saptaminile urmatoare, Comisia va pregati asadar includerea DVB-H pe lista oficiala de standarde a UE (publicata in Jurnalul Oficial al UE) si va incuraja astfel, si pe cale juridica, utilizarea sa in toate cele 27 de state membre.Piata de 20 de miliarde de euroIn cursul urmatoarelor luni, Comisia va urmari indeaproape evolutiile pietei, iar in 2008 va elabora propuneri, inclusiv in legatura cu obligativitatea utilizarii DVB-H, in cazul in care acest lucru este necesar si oportun. Anul 2008 este considerat de Comisie ca fiind crucial pentru patrunderea pe piata a televiziunii mobile in Uniunea Europeana, datorita unor evenimente sportive importante, cum ar fi Campionatul European de Fotbal si Jocurile Olimpice de vara, care vor oferi o sansa unica in ceea ce priveste cresterea nivelului de constientizare in rindul consumatorilor si adoptarea de noi servicii.Comisia acorda o importanta deosebita succesului televiziunii mobile, o piata a carei cifra de afaceri ar putea ajunge la 20 de miliarde de euro pina in 2011, numarul estimat de utilizatori fiind de 500 de milioane in intreaga lume. In opinia Comisiei, Comunicarea "Catre o consolidare a pietei interne a televiziunii mobile", publicata pe 18 iulie, reprezinta un document fundamental din perspectiva crearii de locuri de munca si de oportunitati de afaceri pentru creatorii de continut, furnizorii de servicii si producatorii de echipamente, precum si din perspectiva furnizarii de noi servicii cu valoare adaugata pentru publicul larg.In martie 2006, Comisia a incurajat infiintarea unui Consiliu european pentru difuzarea mobila (European Mobile Broadcasting Council - EMBC) in vederea promovarii televiziunii mobile in Europa. Acesta a reunit reprezentanti ai sectorului telecomunicatiilor, ai producatorilor de echipamente, ai producatorilor de aplicatii software, ai sectorului radiodifuziunii, precum si ai creatorilor de continut. Cu toate acestea, EMBC nu a reusit sa ajunga la un acord si sa propuna solutii sectoriale. Din acest motiv, Comisia a decis sa intervina si sa sprijine activ adoptarea televiziunii mobile in Europa. (Sursa: Euractiv.ro) 

comments powered by Disqus