monitorulcj.ro Menu

Orasul de sare

„Noroc bun!“Salina Praid, locul ideal pentru un weekend sanatos si racoros2 ore petrecute zilnic la Praid, timp de citeva zile, fac minuni pentru cei care sufera de boli ale aparatului respirator. Pentru ei exista un program bine stabilit, urmarit indeaproape de asistenta medicala a salinei. Salile din subteran sint dotate cu un sistem de iluminat, terenuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, bufet, biblioteca, mese de biliard, toate acestea avind menirea de a oferi clipe de recreere. Inghesuiala mare la bilete. Mai ales acum, in aceste zile toride. Turistii veniti din toate colturile tarii, dar si din Ungaria sau Germania, se grabesc pentru calatoria catre orasul de sare. „Plecam! Ultima cursa pe ziua de azi“, striga soferul, iar oamenii se imbulzesc sa urce. Usile masinii se inchid, iar autobuzul se indreapta, incet, spre gura minei. Apuci sa vezi, in treacat, inscriptia de la intrare: „Noroc bun!“. Apoi, totul se cufunda in intuneric. Loc de dat inapoi nu mai este. Asa ca, vrei nu vrei, incepi calatoria spre adincul pamintului.Drumul spre adincuriIn autobuz pluteste peste tot un aer greu, sarat. Pe scaune, pe geamuri, pe hainele soferului. Pina si pe buze ai senzatia ca ti s-a pus deja sare. Drumul, ingust si intunecos, serpuieste lin spre inima pamintului. Dupa 10 minute de mers, cit dureaza parcurgerea celor 1.250 de metri, autobuzul opreste. „De aici va continuati calatoria pe jos. Nu mai aveti de coborit decit vreo 30 de metri“, spune soferul, in timp ce inchide usile. Oamenii coboara in tacere cele aproape 200 de trepte, incet, parca speriati de ceea ce vor descoperi dincolo de porti.„Am ajuns in Rai!“Linistea este sparta brusc de exclamatiile de uimire ale vizitatorilor. „Extraordinar! Nu mi-am putut imagina ca poate exista asa ceva“, se aude vocea unui batrinel. „Am ajuns in Rai“, spune un altul. Iar adevarul nu este prea departe, desi sintem sub coaja pamintului. Imaginea salinei te lasa, intr-adevar, fara cuvinte. Dupa linistea din timpul calatoriei, zumzetul de aici pare ireal. De parca cineva te-ar fi aruncat in mijlocul unui film. Copii alergind in voie, batrini jucind linistiti table, tineri care stau la un picnic mai aparte si doamne care asculta, cu smerenie, slujba de la biserica, acesta este „spectacolul viu“ care ti se infatiseaza. Decorul pare sculptat in marmura. Totul este, insa, sapat in sare.Aerosoli pentru bolnaviMulti dintre turistii care se incumeta sa coboare in Salina de la Praid o fac si pentru tratament. 2 ore petrecute zilnic aici, timp de citeva zile, fac minuni pentru cei care sufera de boli ale aparatului respirator. Pentru ei exista un program bine stabilit, urmarit indeaproape de asistenta medicala a salinei. „Vin aici in fiecare zi, de aproape o saptamina, si pot sa va spun ca ma simt excelent. Inainte, aveam mari probleme in a respira cum trebuie, nasul fiindu-mi in permanenta infundat. Acum, nu mai am nici o problema“, spune Eva Szasz, din Tirgu Mures, aflata la a doua „cura“.Trenuletul care nu pleaca niciodataIn timp ce bunicii sau parintii isi urmeaza, linistiti, tratamentul, copiii se distreaza in voie. Ca doar au unde. Aproape 20 de leagane, tobogane si balansoare le stau la dispozitie. Iar cei mai mari isi umplu timpul jucindu-se badminton sau tenis de masa, fara a fi deranjati si fara a deranja pe nimeni. Dar, cu toate acestea, cea mai mare inghesuiala este la trenulet. La „trenuletul care nu pleaca nicaieri“, cum ii spun localnicii micutei garnituri feroviare construite integral din lemn. Doar din cind in cind cite un flacau mai curajos, urcat pe locomotiva, striga catre cei din spate: „Va rugam urcati in vagoane. Urmatoarea statie, muzeul“.Muzeul sariiCa orice oras care se respecta, Salina de la Praid are si un muzeu. Un muzeu al sarii, unde, pe vreo 20 de metri patrati, cei interesati pot descoperi totul despre istoria salinei si a metodelor de extractie a sarii. „Este impresionant sa vezi uneltele de lemn cu care s-a inceput scoaterea sarii aici, la Praid. Iar lampasul este senzational. E greu sa-mi imaginez cum puteau lucra oamenii, pe vremuri, la lumina luminarii si cu ciocane de lemn“, se mira Magdalena Marian, o tinara din Brasov venita sa viziteze salina impreuna cu prietenul ei.Trei biserici intr-una singuraNici biserica nu lipseste din „Orasul de sare“. Chiar daca nu este prea mare, impune respect. Vitralii false, strajuite de o parte si de alta de statuia Fecioarei Maria cu Pruncul si de cea a Sfintului Anton, doua cutii ale milei, sfesnice modelate din sare. Doua cruci imense, din lemn, strajuiesc intrarea. In banci, citiva oameni se reculeg, in vreme ce altii se ingramadesc la poarta, pentru a-si cumpara icoane, carti de rugaciune si rozare. Sfintita in 1993, Capela „Sfintul Ioan de Nepomuk“ este folosita atit de preotul ortodox, cit si de cel reformat, respectiv romano-catolic. Iar pentru a nu exista discutii intre cei trei, miercurea se oficiaza slujbe ortodoxe, joia reformate, iar vinerea romano-catolice.Scara spre soareO voce sobra te trezeste, insa, din reverie. „Autobuzul pleaca in 10 minute“, striga barbatul, iar ecoul poarta cuvintele sale prin toate salile salinei. Incet-incet, lumea se indreapta spre scara ce te duce inapoi, spre lumina soarelui. Cele 167 de trepte le urci cu greu, apasat parca de un sentiment de vinovatie. „Ce repede se scurge timpul aici, in inima pamintului“, par a-si sopti in barba turistii. Fara sa stie, insa, ca salina nu si-a epuizat surprizele. Si aceasta pentru ca, inainte de a ajunge din nou la autobuz, trebuie sa treci prin sala de expozitie. Unde zece artisti plastici isi expun picturile si sculpturile in sare.Regretul despartiriiTacerea pune din nou stapinire pe toata lumea. Fiecare isi cauta cite un loc in autobuz. Indragostiti de mirajul sarii, regreta despartirea. Poate de aceea si e drumul de intoarcere mai scurt. Ajunsi sus, la lumina, nu e om sa nu-si intoarca macar o data privirea spre gura minei. Sarea ramine pentru multi, ore bune, ispita si obsesie. Pina si traditionalii kurtos-kolacs, care te imbie la tot pasul in jurul minei, parca au gust de sare. E doar o senzatie. Ca un sfirsit din cel cu „am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa“, din basmul orasului de sare. Ca sarea in bucate Precum sarea in bucate, adica pentru unii mai mult, iar altii deloc. Din pacate, nu toata lumea se poate bucura de binefacerea Salinei de la Praid. Tratamentul de aici este contraindicat persoanelor care sufera de hipertensiune, cardiacilor si reumaticilor. Asistenta medicala a salinei isi aduce aminte de cazurile unor persoane care au avut, imediat dupa intrarea in salina, caderi de calciu, atacuri de claustrofobie sau carora a inceput sa le curga singe din nas. Au fost chiar si situatii in care unii au intrat in coma diabetica. Din fericire, ambulanta poate intra dupa ei. Din nefericire, insa, in Praid nu exista nici un punct sanitar, cazurile usoare fiind transportate la spitalul din Sovata, aflat la 5 km distanta, iar cele mai grave la cel din Tirgu Mures. De pe vremea romanilorInceputurile istoriei Salinei Praid dateaza inca din epoca romana. In documentele scrise sint amintite patru excavatii de suprafata „tip amfiteatru“, precum si caramizi cu inscriptia „LVM“ („Legio V Macedonica“). Cercetasii comandantului ungur Tohotom, in drumul lor spre Bazinul Carpatic, au relatat despre existenta extragerii sarii in Transilvania. Incepind cu anul 1003, salupele cu sare ale regelui Stefan I cel Sfint circulau in mod regulat pe riul Mures, transportind sarea din Ardeal. Primul document in care apare ocna de sare de la Praid dateaza din 1405, cind regele Sigismund de Luxemburg a interzis ca boierii sa deschida ocne de sare pe paminturile lor. In anul 1463, regele Matei Corvin a consolidat „dreptul liber la sare“ al secuilor, precum si dreptul la vinzarea sarii. Exploatarea subterana a sarii a inceput in anul 1762, cind s-a deschis Mina „Jozsef“. Sarea extrasa era legata in piei de bivoli si trasa la suprafata de crivacul cu cai. Cel mai adinc popas subteran se afla la o adincime de 320 de metri. 

comments powered by Disqus