monitorulcj.ro Menu

Ioan Piso e din nou director!

Crisan pleaca, vrind-nevrindProf. Ioan Piso a fost repus in functia de director al Muzeului de Istorie a TransilvanieiProf. Ioan Piso a revenit la conducerea Muzeului National de Istorie a Transilvaniei (MNIT), dupa ce timp de un an s-a judecat cu Ministerul Culturii si Cultelor (MCC). Ieri, la sediul MNIT a sosit un fax de la MCC prin care institutia era instiintata ca, incepind de azi, Ioan Piso este repus in functie, pe baza unei sentinte judecatoresti din 22 iunie. In aceste conditii, Viorica Crisan, care a fost numita in functia de director in urma unui concurs organizat dupa demiterea lui Piso, va fi nevoita sa elibereze postul de director. Muzeografa nu a putut fi ieri contactata, insa aceasta a declarat pentru monitorul in urma cu o saptamina ca va demisiona imediat ce ministerul va da un ordin de repunere in functie pentru colegul ei, Ioan Piso.Ministerul Culturii este nevoit sa plateasca retroactiv si indemnizatia de director a istoricului pe perioada cit a fost demis.Acesta ne-a declarat ieri ca primul lucru pe care-l va face dupa ce se va intoarce la conducerea muzeului va fi solicitarea sprijinului pentru extinderea muzeului. „Voi analiza care este situatia si voi cere sprijin de la toata lumea pentru a obtine o Hotarire de Guvern prin care sediul muzeului sa fie extins. Sintem multe institutii aici, nu avem spatiu suficient“, a conchis Piso, care se afla ieri pe santierul de sapaturi arheologice de la Sarmisegetuza.Odiseea scandaluluiIoan Piso a fost acuzat in public de mai multi angajati din cadrul MNIT, printr-o serie de scrisori trimise catre mass-media, in cursul anului 2005, de management defectuos. Grupul de Control al MCC a venit la muzeu abia peste citeva luni. Raportul intocmit de acestia a fost mai mult decit nefavorabil directorului institutiei.O comisie numita de Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor, a evaluat in data de 29 martie 2006 proiectele de management depuse de conducatorii institutiilor publice muzeale aflate in subordinea ministerului.Dintre cele sapte proiecte prezente pe ordinea de zi, singurul care a fost respins a apartinut lui Ioan Piso, care a cazut sub nota de admitere de 8, obtinind doar 7,41!De atunci a inceput seria proceselor prin care Piso acuza MCC de faptul ca demiterea sa a venit ca urmare a pozitiei sale fata de cazul Rosia Montana, el fiind impotriva acestui proiect. Rind pe rind, Piso a cistigat doua procese la Curtea de Apel Bucuresti si a reusit sa obtina si recursurile la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In 22 iunie anul acesta, fostul director a obtinut si ultima sentinta irevocabila. Prin cele doua sentinte, instanta a anulat atit motivul demiterii, cit si demiterea in sine. Prof. Ioan Piso:„Condamn ministerul pentru ca a facut o mare greseala, organizind concurs pentru ocuparea unui post care era in litigiu. Ba mai mult, la data organizarii respectivului concurs (n.r., cind Viorica Crisan a fost desemnata cistigatoare), cistigasem deja un proces cu MCC la Curtea de Apel Bucuresti“ RETROACTIV12milioane va trebui sa-i plateasca MCC lui Ioan Piso pentru fiecare luna cit a fost demis, adica mai bine de un an.

comments powered by Disqus