monitorulcj.ro Menu

Scriitorii s-au intrecut in „fictiune gastronomica“

Scriitorii de la USR Cluj s-au reunit ieri la orele amiezii pentru a marca doua evenimente. Unul dintre ele a fost lansarea volumului „Literatura tinara 2007“. Acesta a fost realizat ca urmare a Colocviului National al Tinerilor Scriitori, desfasurat cu citeva saptamini in urma la Cluj-Napoca. „Am putut constata lucrind la aceasta carte diferenta dintre felul de a scrie al tinerilor care erau adolescenti la Revolutie si cei care s-au nascut in acea perioada. Cei din urma scriu despre toate lucrurile cu o detasare surprinzatoare. E limpede ca, pina la un punct, ai ce invata de la ei...“, a declarat Irina Petras, presedinta USR Cluj. „Sper ca peste 20 de ani ne vom aduce aminte macar de 20 dintre ei“, a adaugat aceasta. Celalalt moment-cheie al reuniunii de ieri a fost Concursul de Fictiune Gastronomica. Asistenta a savurat in momentele care au urmat un „tort alchimic picant cu trei straturi, crema de ciocolata, inmuiat in ceai verde de iasomie“, pregatit de Ruxandra Ceseranu, „hulpoiul cu pene de argint“, cum si-a botezat poetul Ion Muresan sarmalele aburinde, precum si „lamiie cu furnici rosii“, „spinare de vircolac“, „burdihanul muzelor“ ori o „salata de metafore dupa reteta avangardista“, preparata de Ion Pop. La final, juriul format din Marta Petreu, Adrian Popescu si Claudiu Groza a acordat premiile editiei, dupa care a fost anuntata urmatoarea reuniune, din toamna, sub forma unui bal mascat. 

comments powered by Disqus