monitorulcj.ro Menu

Centura de ocolire, intre planuri si realizare

Sala de Sticla a Primariei a gazduit ieri o sedinta a directiei de Urbanism destinata consultarii publice. Primele puncte ale ordinii de zi au fost ocupate de planul de realizare a centurii ocolitoare ce va permite evitarea aglomerarii centrului prin sudul municipiului atit inspre Someseni, cit si inspre Manastur. Centura este segmentata in trei tronsoane, primul reprezentindu-l Calea Someseni – Borhanci, iar celelalte doua, reprezentind ramura estica a centurii, sint tronsonul Calea Turzii – Borhanci, respectiv Calea Turzii – strada Bucium.Planul Urbanistic Zonal (PUZ) si Regulamentul Local de Urbanism (RLU) pentru primul tronson al centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca au fost avizate inca din noiembrie anul trecut, fiind prezentate in cadrul sedintei de ieri. Varianta Calea Someseni – Borhanci reprezinta o artera de circulatie majora intre intersectia cu drumul judetean 103 si portiunea Caii Someseni din apropierea zonei Selgros. Tronsonul va avea o lungime cu putin peste 3 kilometri si a fost propus ca un drum cu patru benzi de circulatie. Artera va fi incadrata de doua fisii cu iarba intre care se va amenaja o pista cu latimea de un metru si jumatate pentru biciclisti, latimea totala ajungind, astfel, la 23 de metri. Pe parcursul rutei vor fi amplasate trei sensuri giratorii. Ele vor fi asezate la intersectia cu drumul judetean, la intersectia cu soseaua inspre Sopor, iar ultimul la intersectia cu Calea Someseni. Celelalte doua tronsoane vor insuma aproape 10 kilometri, proiectantii prevazind aproximativ aceeasi structura cu a primului descris.

comments powered by Disqus