monitorulcj.ro Menu

Apostolul libertatii

Omul fara taraFoto Romica LAPUSTEPantaloni jerpeliti, rupti pe alocuri, un tricou luat pe dos, cu a carui culoare soarele si-a incercat aptitudinile de designer fancy, si niste sandale mulate pe picioarele care le-au purtat mii de kilometri. Ochi de un albastru intens si bucle murdare ascunzind un blond auriu si acoperindu-i chipul ce nu are inca 30 de ani. Asa s-a prezentat Momo in fata clujenilor simbata dupa-amiaza, cind a calcat pentru prima oara in viata lui in orasul de pe Somes.Flamind, murdar si fara adapost, Momo si-a tras bicicleta pe dreapta pe strada Bolyai si si-a scos din rucsac trompeta. Zimbitor si calm, s-a pus pe cintat, pentru ca asta il face fericit. Cam acesta ar fi si cuvintul pe care l-ar folosi daca ar trebui sa se descrie. „Fericit si liber pentru ca pot sa fac ce vreau eu oricind si nimeni nu imi controleaza viata“, spune Momo, incercind cu fiecare cuvint pe care-l rosteste sa te faca adeptul fanteziei pe care o traieste. „De ce ai telefon mobil? Nu-l ai ca sa vorbesti cu lumea, il ai ca sa iti asumi sau sa refuzi anumite angajamente, angajamente care, automat, te leaga de ceva“, sustine tinarul. „Nu pot sa-ti spun ce fac miine, pentru ca nu stiu. Voi face ce-mi va trece prin cap pentru ca sint un om liber, nu am nici un fel de obligatii“, continua el. Se uita atent la tine si iti vorbeste intr-o engleza cu un usor accent nordic. „Nu vin de nicaieri. Nu am tara. Am doar o viata libera pe care vreau sa mi-o traiesc asa cum stiu eu. De nascut, m-am nascut si eu intr-un spital, dar nu pot sa spun ca aia e tara mea“, afirma Momo.„Acasa nu e un loc, e mai mult o stare“Foto Romica LAPUSTECuvintul „casa“ nu are pentru el semnificatia care o are pentru majoritatea lumii. „Acasa este acolo unde te simti tu bine, nu trebuie sa fie un loc, este mai mult o stare“, zimbeste Momo. Despre familia lui evita sa vorbeasca, la fel cum evita sa vorbeasca despre virsta sau despre tara lui natala. „Pe ai mei ii vad rar, nu ne prea intelegem. Ii vad citeodata si le fac cu mina, dupa care peste citeva zile ma urc pe bicicleta si plec in continuare, pentru ca altfel ma plictisesc“, spune tinarul. Singurele sale comori sint trompeta si o chitara, precum si o minunatie de bicicleta pe care si-a modificat-o singur. Cu un scaun inaltat la 1,20 de metri de sol si cu pinioanele fata urcate peste bara centrala, bicicleta reflecta perfect viata lui Momo. O ciudatenie printre existentele celorlalti marcate de grija zilei de miine.Prieteni la tot pasulCuvintele lui Momo prind radacini in sufletele oamenilor care le asculta. Asa s-a intimplat si cu Marcel, care simbata isi plimba ciinele, cind a dat fara sa vrea de Momo. „Atita de mult imi place felul lui de-a fi, incit cred ca o sa ma duc si eu cu el. Las totul, imi fac si eu o bicicleta si plec alaturi de Momo“, sustine barbatul. Si intr-adevar, Marcel a ramas atit de marcat de povestea „omului de nicaieri“, incit i-a oferit lui Momo adapost peste noapte. 

comments powered by Disqus